Live

Trupa The Killers își cere scuze fanilor din Georgia. Gestul solistului Brandon Flowers le-a adus huiduieli

Data actualizării: Data publicării:
„Recunoaștem că un comentariu, menit să sugereze că toată audiența și fanii lui Killers sunt „frați și surori”, ar putea fi interpretat greșit. Nu am vrut să supărăm pe nimeni și ne cerem scuze.", spun The Killers într-o postare pe Facebook. Foto: Brandon Flowers, The Killers. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

The Killers și-au cerut scuze după ce solistul Brandon Flowers a invitat un fan rus pe scenă în timpul unui concert în Georgia, pentru a cânta la tobe la o melodie. Apoi, s-a adresat mulțimii, însă ce a spus publicului i-a adus un val de huiduieli, informează BBC.

Flowers a spus mulțimii să-l trateze pe fanul rus ca pe „fratele lor”, moment în care oamenii veniți la concert au început să-l huiduie și chiar să plece.

Georgia, care și-a câștigat independența față de Rusia în 1991, are o lungă istorie de tensiuni cu vecinul său.

Rusia a invadat Georgia în 2008 și încă ocupă o parte din fostul stat sovietic.

Tensiunile au fost exacerbate după ce un număr de ruși au emigrat în Georgia în urma invaziei Rusiei în Ucraina anul trecut.

Într-o declarație postată pe rețelele de socializare după concert, Killers au spus: „Oameni buni din Georgia, nu a fost niciodată intenția noastră să jignim pe cineva!”

„Avem o tradiție de lungă durată de a invita oamenii să cânte la tobe și de pe scenă s-a părut că răspunsul inițial din partea mulțimii a indicat că sunt de acord ca membrul publicului din această seară să vină pe scenă cu noi.”, explică trupa pe Facebook.

„Recunoaștem că un comentariu, menit să sugereze că toată audiența și fanii lui Killers sunt „frați și surori”, ar putea fi interpretat greșit. Nu am vrut să supărăm pe nimeni și ne cerem scuze. Vă stăm alături și sperăm să ne întoarcem curând.", și-au încheiat postarea The Killers.

Reacția din partea unor zone din mulțimea venită la concert a avut loc după ce Flowers, așa cum este acum tradiția la concertele lor, a invitat un fan să urce pe scenă pentru a cânta la tobe cu ei pe piesa “Reasons Unknown”, spre sfârșitul concertului de marți de la Arena Mării Negre, aproape de orașul Batumi.

„Nu știm eticheta de aici, dar tipul ăsta e rus. Ești de acord ca un rus să vină aici?”, a întrebat Flowers publicul.

Imaginile înregistrate la concert de fani arată că mulțimea a răspuns la întrebarea lui cu un amestec de huiduieli și urale.

Muzicianul a abordat ulterior problema, întrebând fanii: „Nu poți recunoaște dacă cineva este fratele tău? Nu este fratele tău? Toți ne despărțim la granițele țărilor noastre? Nu sunt eu fratele tău, fiind din America?"

Opinia publică georgiană cu privire la războiul în curs este în mare parte pro-ucraineană.

Flowers i-a îndemnat pe fani să sărbătorească spunând „suntem aici împreună”, înainte de a adăuga că nu vrea ca evenimentul să „devină urât”. „Și vă văd ca pe frații și surorile mele”.

The Killers, o trupă rock din Las Vegas, cunoscută pentru imnurile indie precum Mr Brightside, va concerta la festivalurile din Reading și Leeds (UK) la sfârșitul acestei luni.

Solistul lor a avut o apariție surpriză în calitate de invitat al lui Sir Elton John, când acesta și-a susținut ultimul concert din Marea Britanie, la încheierea Festivalului de la Glastonbury luna trecută.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Putin interzice adopțiile de copii ruși în țările care permit tranziția de gen

Fostul comandant al armatei ucrainene: „Europa nu este pregătită pentru un război prelungit cu Rusia”

Un aliat al lui Donald Trump, declarație tranșantă despre Putin: „Ne înșelăm singuri dacă vom crede că putem negocia cu un tiran”

Zelenski spune că peste 300 de infrastructuri portuare ucrainene au fost avariate de atacurile ruseşti

Partenerii noștri