Live

Tom Hanks, marele „câştigător” la premiile Zmeura de Aur

Data actualizării: Data publicării:
Tom Hanks, marele „câştigător” la premiile Zmeura de Aur. Foto: Profimedia

Tom Hanks, un gigant al cinematografiei, recompensat de două ori la Oscaruri, şi-a adăugat la colecţia de distincţii două premii mult mai puţin invidiate, sâmbătă, la Zmeura de Aur (Razzie Awards), care parodiază ceremoniile hollywoodiene şi „recompensează” cele mai neinspirate filme şi interpretări ale anului, transmite AFP.

Organizatorii premiilor Zmeura de Aur, trofeele anti-Oscar, au considerat că Tom Hanks a avut cea mai neinspirată interpretare a anului într-un rol secundar în filmul biografic „Elvis”, în care l-a întruchipat pe managerul lui Elvis Presley.

Filmul s-a bucurat de mare succes în rândul criticilor, totalizând opt nominalizări la Oscaruri - inclusiv la categoria dedicată celui mai bun actor, pentru Austin Butler, care l-a interpretat pe „Regele rock'n'roll”.

Interpretarea lui Tom Hanks nu a avut parte, din păcate, de aceeaşi primire. Criticile nu au fost îngăduitoare cu vedeta, al cărei aspect fizic a fost modificat cu proteză - considerată prea vizibilă - pentru a-l întruchipa pe colonelul Tom Parker.

Organizatorii au acordat, de asemenea, premiul „cel mai neinspirat cuplu de pe ecran” lui Tom Hanks şi „feţei lui încărcate cu latex (şi accentului său ridicol)”.

Actorul a reuşit, cel puţin, să evite o victorie la teribila categorie „cel mai prost actor”, la care fusese de asemenea nominalizat. Interpretarea sa din remake-ul Disney „Pinocchio”, în care a jucat rolul lui Gepetto, a fost considerată mai puţin neinspirată în comparaţie cu cea din „Morbius” a lui Jared Leto, un obişnuit al premiilor Zmeura de Aur.

„Blonde”, pelicula biografică despre Marilyn Monroe, a fost numită „cel mai prost film” al anului.

Golden Raspberry Awards, numele oficial al premiilor Zmeura de Aur, denumite şi Razzies, au fost inventate într-un bar din Los Angeles în anul 1981 de foşti studenţi în arte cinematografice şi de profesionişti din industria de la Hollywood.

În mod tradiţional, aceste premii sunt decernate cu o zi înainte de ceremonia Oscarurilor, relatează AFP, citată de Agerpres.

Organizatorii, care satirizează de obicei celebrele distincţii hollywoodiene, au dat de această dată dovadă de auto-parodiere atribuindu-şi un premiu pentru nominalizarea unei actriţe trecută recent de copilărie. Ei au anulat luna trecută nominalizarea lui Ryan Kiera Armstrong pentru rolul din „Firestarter”, pe care l-a interpretat la vârsta de 12 ani.

Reprezentanţii premiilor Zmeura de Aur nu sunt la primul pas greşit. Anul trecut, ei au creat o categorie dedicată exclusiv interpretărilor considerate dezamăgitoare ale lui Bruce Willis. Organizatorii au retras premiul după ce familia actorului a anunţat că acesta suferă de o tulburare cognitivă, fiind diagnosticat ulterior ca o formă de demenţă incurabilă.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Actorul Lucian Iancu a murit la vârsta de 84 de ani

Conan O'Brien va prezenta a 97-a ediţie a Premiilor Oscar. „Este persoana perfectă pentru această celebrare a filmului”

John Malkovich joacă din nou la Timișoara, cu casa închisă. Numărul de bilete a fost suplimentat datorită cererii uriașe

Gala MTV Europe Music Awards 2024: lista câștigătorilor. Omagiu adus lui Liam Payne

Partenerii noștri