Live

Reese Witherspoon și-a făcut un capuccino cu zăpadă luată din curte și fanii de pe Tik Tok au certat-o

Data publicării:
Reese Witherspoon. Foto: Profimedia

Este zăpada suficient de curată ca să o mâncăm? Milioane de oameni au dezbătut acest subiect după ce o filmare a actriței Reese Witherspoon, care și-a făcut un „chococinno” cu zăpadă, a devenit virală, relatează Sky News.

La începutul lunii ianuarie, vedeta de la Hollywood a distribuit pe TikTok un clip în care bea un capuccino făcut din zăpada strânsă din curtea casei ei, peste care a pus cafea, ciocolată și sirop de caramel sărat. Ea a botezat băutura „chococinno”.

Fanii ei au certat-o însă pentru că a folosit zăpadă. Dincolo de clasicul „nu mânca zăpadă galbenă”, așa cum a comentat un urmăritor, și zăpada albă, aparent curată, prezintă riscuri, au spus mulți oameni.

@reesewitherspoon

Snow days were made for Chococinnos ❄️☕️

♬ Let's go - Official Sound Studio

„Nu, nu, nu... zăpada nu este făcută pentru a o mânca. Poți să te îmbolnăvești grav”, a comentat un utilizator.

"Te iubesc Reese, dar trebuie să-ți spun asta: profesorii noștri topeau întotdeauna zăpada pentru a ne arăta cât de murdară e și ca să nu o mâncăm! Ai grijă”, a scris altul.

„Sunt singura persoană îngrijorată că a luat zăpada de pe mașină?” a întrebat un fan deși Witherspoon a spus că, de fapt, a luat zăpada de pe grătar.

Dar au fost și oameni care au spus că nu sunt îngrijorați.

„Zăpada poate fi foarte murdară de la aer, de la vânt, dar cui îi pasă? Trăiești o singură dată. Îmi amintesc că am mâncat zăpadă când eram copil”, a spus un utilizator.

„Același lucru îl fac de fiecare dată când ninge, fac înghețată de zăpadă, dar am crescut mâncând zăpadă și bând apă de la robinet”, a spus altul.

De când a publicat clipul, văzut de peste 4,7 milioane de oameni, Witherspoon, în vârstă de 47 de ani, a fost nevoită să posteze alte trei înregistrări video, pentru a răspunde la aceste comentarii.

„Sunt atât de mulți oameni aici care spun că zăpada este murdară, așa că ne-am dus și am luat zăpadă din curte, am pus-o la microunde și este curată”, a spus ea.

„Nu am crescut cu apă filtrată. Am băut apă de la robinet. Uneori puneam gura la robinet și, vara, când era cald, am băut direct de la furtun, când eram copil”, a spus ea.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Câteva zeci de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. 20 din ele au fost salvate. Alte trei au fost doar reperate

Jandarmii din Alba au deblocat din nămeţi o maşină în care se aflau doi adulţi şi un copil de 2 ani

Prognoza meteo pentru sărbători. Zonele în care sunt așteptate ninsori de Crăciun

ANM: Cod galben de vânt și zăpadă viscolită în mai multe regiuni ale țării. Care sunt zonele vizate

Partenerii noștri