Michael Bolton și-a întrerupt turneul ca să se opereze. Ce a pățit celebrul cântăreț american
Cântăreţul american Michael Bolton şi-a întrerupt turneul şi se află în convalescenţă după ce a fost operat recent. Artistul și-a anunțat fanii că ia o „pauză temporară” și că muncește din greu pentru a se recupera mai repede, informează BBC, preluat de Agerpres.
Artistul, în vârstă de 70 de ani, a dezvăluit pe Instagram că a primit un diagnostic dur la sfârşitul anului trecut şi că a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală imediată, pentru extirparea unei tumori cerebrale.
„Datorită unei echipe medicale incredibile, operaţia a fost un succes. Acum mă recuperez acasă şi sunt înconjurat de dragostea şi sprijinul extraordinar al familiei mele”, a declarat starul american.
El a precizat totodată că turneul său a intrat într-o „pauză temporară”.
Michael Bolton trebuia să îşi reia turneul în luna februarie, cu concerte programate în Statele Unite, Regatul Unit, Canada şi Elveţia.
„Întotdeauna este cel mai greu lucru pentru mine să-mi dezamăgesc fanii sau să amân un spectacol, dar să nu vă îndoiţi că muncesc din greu pentru a-mi accelera recuperarea şi pentru a mă întoarce în curând pe scenă”, a scris artistul într-un mesaj, adresându-se fanilor săi.
Michael Bolton, ale cărui albume s-au vândut în peste 75 de milioane de copii, este cunoscut pentru piese de mare succes precum „How Am I Supposed to Live Without You”, „When a Man Loves a Woman” şi „Said I Loved You...But I Lied”.
El a jucat şi în câteva seriale de televiziune, cum ar fi „The Nanny”, „Glee” şi „Awkwafina is Nora from Queens”. Celebrul cântăreţ a concurat şi în versiunea americană a concursului televizat de talente „The Masked Singer” în 2023.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News