Mesajul postat de Adele cu ocazia zilei de naștere. Cum arată vedeta la 32 de ani, după ce a slăbit 50 de kilograme
Adele a împlinit marți 32 de ani, prilej cu care a postat pe Instagram o imagine cu ea într-o rochie care-i pune în evidență noua siluetă, după ce a slăbit aproximativ 50 de kilograme. Fotografia este însoțită de un mesaj prin care vedeta îşi exprimă aprecierea pentru lucrătorii medicali din prima linie împotriva COVID-19.
Cântăreața și-a serbat marți ziua de naștere, iar miercuri a publicat primul mesaj de anul acesta pe contul de Instagram, unde are 33,8 milioane de fani.
„Mulţumesc pentru dragostea pe care mi-ați transmis-o la aniversare. Sper că sunteţi sănătoşi şi în siguranţă în aceste vremuri nebune. Aş vrea să mulţumesc tutoror lucrătorilor medicali din prima linie şi lucrătorilor esenţiali care ne ţin în siguranţă în timp ce îşi riscă vieţile. Sunteţi cu adevărat îngerii noştri,” a scris Adele.
Mesajul şi fotografia ei au primit peste 2 milioane de aprecieri şi zeci de mii de comentarii.
Cântăreaţa britanică și-a schimbat stilul de viață și a trecut prin numeroase schimbări după ce anul trecut s-a despărţit de soţul ei, Simon Konecki. Între timp, a reușit să scape de peste 40 de kilograme.
Adele s-a căsătorit în 2016, după o relație de cinci ani, cu Simon Konecki, fondatorul drop4drop, o organizaţie de caritate ce luptă pentru accesul global la apă potabilă curată. Cuplul are și un copil.
Până de curând cel mai bine vândut artist născut la Londra, Adele este cunoscută pentru albumele ei de top: „19”, „21” şi „25”.
Adele, născută la 5 mai 1988, în Marea Britanie, este interpretă şi compozitoare. În 2008, a lansat primul album de studio, „19”, care s-a vândut în peste 6 milioane de copii. În 2009, a câştigat două premii Grammy şi a fost supranumită de presa britanică „Noua Amy Winehouse”.
Redactare: A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News