Live

Mesaj emoționant transmis de fiul actriței Anne Heche: „Am rămas cu o tristețe profundă, fără cuvinte”

Data actualizării: Data publicării:
Anne Heche și fiul ei, Homer Laffoon. Foto: Profimedia

Fiul actriței Anne Heche a transmis un mesaj emoționant după ce mama sa a murit, spunând că familia a pierdut „un suflet bun și vesel, o mamă iubitoare și un prieten loial”, potrivit CNN.

Eu și fratele meu Atlas ne-am pierdut mama. După șase zile de schimbări emoționale aproape incredibile, am rămas cu o tristețe profundă, fără cuvinte. Sper că mama mea este eliberată de durere și că a început să exploreze libertatea ei eternă”, a scris ful lui Heche, Homer Laffoon, în vârstă de 20 de ani.

În aceste șase zile, mii de prieteni, rude și fani mi-au împărtășit afecțiunea lor. Le sunt recunoscător pentru dragostea lor, la fel și pentru sprijinul tatălui meu, Coley, și al mamei mele vitrege, Alexi, care continuă să fie sprijinul meu în această perioadă. Odihnește-te în pace, mamă, te iubesc”, a continuat el.

Și familia a transmis un mesaj emoționant.

Anne ne va lipsi foarte mult, dar ea trăiește mai departe prin fumoșii ei fii, prin munca sa emblematică și prin pasiunea sa de a-și susține cauza. Curajul ei de a rămâne mereu atașată de adevăr, răspândind mesajul ei de iubire și acceptare, va continua să aibă un impact de durată”, se arată în declarația familiei.

Vinerea trecută, Heche, în vârstă de 53 de ani, se afla într-o mașină care circula cu viteză mare când a ieșit de pe șosea și a intrat în coliziune cu o casă care a fost cuprinsă de flăcări. Ea a fost dusă la spital, unde a intrat în comă.

Potrivit unui reprezentant al familiei, Anne Heche a suferit „o leziune anoxică severă cerebrală” și nu era de așteptat să supraviețuiască.

Poliţia vrea să afle dacă Heche se afla sub influenţa drogurilor în momentul accidentului, deoarece în sângele ei i-au fost găsite narcotice, dar acestea ar fi putut proveni din medicamentele care i-au fost administrate în spital.

Heche a devenit cunoscută graţie serialului de televiziune ''Another World'', care i-a adus un premiu Daytime Emmy, continuând cu alte roluri în serialul HBO ''Hung'' şi în lungmetrajele ''Wag the Dog'' şi ''Cedar Rapids''. A ajuns în atenţia tabloidelor în anii 1990 pentru relaţia sa cu actriţa de comedie Ellen DeGeneres în perioada când DeGeneres a dezvăluit public că este lesbiană. După ce s-a despărţit de DeGeneres, Heche s-a căsătorit cu cameramanul Coleman Laffoon, de care a divorţat ulterior. A petrecut apoi câţiva ani într-o relaţie cu actorul James Tupper, coleg de distribuţie în serialul de televiziune ''Men in Trees''.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

A murit Mircea Diaconu. Actorul ar fi împlinit 75 de ani în ajunul Crăciunului

A murit Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk. Avea doar 48 de ani

Șoc în Semlac, satul în care s-a născut Helmut Duckadam. Vestea morții lui „a venit ca fulgerul”

Legendarul antrenor Bela Karolyi a murit la 82 de ani. Mesajul Nadiei Comăneci

Partenerii noștri