Video Madonna îl acuză pe Donald Trump de „desfiinţarea tuturor libertăţilor câștigate de-a lungul anilor”. „Nu abandonaţi lupta!”

Simbolul pop Madonna îşi exprimă susţinerea faţă de comunitatea LGBTQ, după ce noul preşedinte american Donald Trump a semnat un decret prin care le interzice transsexualilor să intre în armată și îl acuză pe liderul de la Casa Albă că a „desfiinţat toate libertăţile pentru care am luptat”.
„Este aşa de trist să vedem noul Guvern desfiinţând uşor toate libertăţile pentru care am luptat şi pe care le-am câştigat de-a lungul anilor”, scrie Madonna pe X şi adaugă emoticoane cu steagul LGBTQ şi emoticoane sub formă inimioare roşii frânte. „Nu abandonaţi lupta!”, cere ea.
It’s so sad to watch our new Government slowly dismantling all the Freedoms we have been fighting for and WON over the years. 🏳️🌈💔
— Madonna (@Madonna) January 28, 2025
Don’t give up the Fight! pic.twitter.com/6FiziYa2zM
Vedeta a postat acest mesaj după ce Trump a semnat un decret prin care le interzice transsexualilor să activeze în armată. „Pentru a ne asigura că dispunem de forţa combatantă cea mai letală din lume, ne von debarasa armata de ideologia transgen”, a anunţat miliardarul în faţa unor aleşi republicani în Florida.
Cel de-al 47-lea preşedinte al Statelor Unite a anulat, de asemenea, politicile diversităţii şi incluziunii în prima sa săptămână de mandat.
Cariera Madonnei și simbolurile comunității LGBTQ
Încă de la începutul carierei sale, Madonna a devenit un simbol al comunităţii LGBT.
În 1990, cu hitul Vogue, Madonna a popularizat un dans practicat în cluburile comunităţii LGBT afroamericane - voguing. Acest dans urban, care constă în exagerarea anumitor mişcări inspirate de poze ale manechinelor, s-a impus ca o revendicare simbolică a întregii comunităţi LGBT de culoare.
În octombrie 2024, după Taylor Swift, Beyoncé sau Olivia Rodrigo, starul pop american şi-a exprimat susţinerea faţă de Kamala Harris în alegerile prezidenţiale, într-un mesaj publicat pe Instagram.
Editor : S.S.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News