Live

Eva Longoria a mărturisit că familia ei nu mai trăiește în SUA. „Majoritatea americanilor nu sunt atât de norocoși”

Data actualizării: Data publicării:
Actrița se declară fericită că nu trăiește într-o Ameircă „distopică”. Foto: Profimedia

Actrița de la Hollywood Eva Longoria a dezvăluit că familia ei nu mai locuiește în Statele Unite și își împarte timpul între Mexic și Spania, scrie BBC.

Într-un interviu acordat revistei franceze Marie Claire pentru coperta din noiembrie, Longoria a atribuit această decizie „schimbării atmosferei” din țară după pandemia Covid-19, lipsei de adăpost și impozitelor ridicate din California, precum și realegerii lui Donald Trump.

De asemenea, ea a recunoscut că a fost suficient de „privilegiată” să se mute, spunând: „Majoritatea americanilor nu sunt atât de norocoși. Ei vor rămâne blocați în această țară distopică”.

Susținător al kamalei Harris, vedeta din „Neveste disperate” este considerată un mediator de putere pentru femei și latini în politica Partidului Democrat.

„Dacă își ține promisiunile, va fi un loc înfricoșător”

Fiind foarte interesată de politica în domeniul imigrației, ea s-a implicat vizibil alături de candidații democrați la nivel național și local cel puțin din 2012.

În interviul Marie Claire, publicat joi, Longoria a descris că a fost descurajată de victoria lui Trump asupra lui Harris săptămâna trecută.

„Dacă își ține promisiunile, va fi un loc înfricoșător”, a spus ea.

Ea a adăugat că victoria lui Trump în 2016 i-a zdrobit credința că „cea mai bună persoană câștigă” în politică.

„Toată viața mea de adult a fost aici”, a spus Longoria despre Los Angeles, adăugând că «simt că acest capitol din viața mea s-a încheiat acum».

Longoria este o texană din a noua generație care s-a mutat în California la vârsta de 20 de ani. În 2006, a obținut o nominalizare la Globul de Aur pentru rolul Gabrielle Solis din „Neveste disperate/Desperate Housewives”.

Mai recent, a găzduit mini-serialele CNN „Searching for Mexico” și „Searching for Spain”.

Este căsătorită cu José „Pepe” Bastón, cel de-al treilea soț al ei și președinte al televiziunii mexicane Televisa.

Cei doi au împreună un băiat de șase ani, Santiago, în timp ce Bastón mai are trei copii dintr-o căsătorie anterioară.

Editor : S.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia declară „indezirabilă” o companie privată de securitate cibernetică din SUA. Care sunt acuzațiile

Doi astronauți chinezi au bătut recordul SUA la plimbări spațiale. Câte ore a durat ieșirea lor în spațiu

E oficial: Donald Trump a câștigat votul în Colegiul Electoral, învingând-o pe Kamala Harris cu un scor zdrobitor: 312 la 226

Canada anunţă noi reguli la frontieră, după amenințarea lui Donald Trump privind tarifele

Partenerii noștri