Live

Declarațiile controversate ale lui Liam Neeson. Cum se apără actorul

Data publicării:
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Actorul irlandez Liam Neeson s-a scuzat în timpul emisiunii „Good Morning America” de marţi pentru comentariile considerate rasiste făcute de el într-un interviu acordat Independent, iar compania Lionsgate a anulat evenimentele de pe covorul roşu de la premiera celui mai recent film în care joacă, „Cold Pursuit”.

FOTO: Gulliver/ Getty Images

Neeson a devenit subiectul unei dezbateri după ce a povestit cum, în urmă cu 40 de ani, aflând că o prietenă a lui a fost violată de un bărbat de culoare, a mers timp de o săptămână pe străzi pentru a-i face dreptate. El a mărturisit că îşi dorea să fie provocat pentru a ucide orice „nenorocit negru”, potrivit News.ro.

Actorul în vârstă de 66 de ani a spus că explicaţiile lui au fost scoase din context. „Nu sunt rasist”, a afirmat el.

„M-a şocat această nevoie instictuală pe care am avut-o. M-a şocat şi mi-a făcut rău. Am căutat ajutor. Am mers la un preot, am avut doi foarte buni prieteni cu care am vorbit şi, credeţi sau nu, am recurs la power walking să scap de asta”, a explicat el în emisiune.

Moderatoarea Robin Roberts i-a explicat că oamenii sunt deranjaţi de faptul că Neeson a întrebat victima atacului legat de culoarea pielii şi nu de înălţime sau greutate.

„Am cerut şi informaţiile astea, dar am întrebat şi de rasă”. Actorul a subliniat că ar fi avut aceeaşi reacţie dacă prietena lui i-ar fi spus că violatorul era caucazian.

În urma interviului din Independent şi a controversei iscate, compania de producţie şi distribuţie Lionsgate a anulat evenimentele de pe covorul roşu de la premiera de marţi seară, de la New York, a filmului „Cold Pursuit”.

Nu au fost făcute comentarii oficiale, însă surse apropiate companiei au spus că Lionsgate a decis să facă acest lucru din cauza dezvăluirilor din interviu, scrie Variety.

Filmul „Cold Pursuit”, regizat de Hans Petter Moland, cu Liam Neeson şi Laura Dern în distribuţie, va fi lansat vineri. Neeson joacă rolul unui bărbat ce caută să răzbune moartea fiului lui în circumstanţe neclare. Lungmetrajul este un remake al producţiei norvegiene „In Order of Disappearance” (2014).

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Televiziunea care îi va plăti 15 milioane de dolari lui Trump după ce l-a acuzat de viol. Președintele ales, vinovat de „abuz sexual”

„Domnul Toată Lumea” sau cei 50 de bărbați care au violat-o pe Gisele Pelicot. Cine sunt acuzații din procesul care a șocat Franța

Jay-Z, acuzat că a agresat sexual o fată de 13 ani în anul 2000, împreună cu P. Diddy. Rapperul acuză o „tentativă de șantaj”

Procesul care a șocat Franța: procurorii cer pedeapsa maximă, de 20 de ani de închisoare, pentru Dominique Pelicot

Partenerii noștri