Cu cât se vinde cel mai ieftin bilet la concertul lui Lenny Kravitz la Cluj
Biletele pentru concertul pe care Lenny Kravitz îl va susţine pe 6 mai la Cluj-Napoca au fost puse în vânzare miercuri şi au preţuri cuprinse între 275 lei şi 545 lei, anunţă organizatorii, Emagic, citați de News.ro.
Biletele sunt disponibile online, pe lennykravitz.emagic.ro, la mai multe categorii de preţ, în funcţie de locul în sală. Pentru categoria Teren/Standing, cu loc în picioare, biletele costă 350 de lei, iar pentru cele cu loc în tribune preţurile sunt 275 lei, 315 lei, 385 lei, respectiv 545 lei. Biletele sunt, de asemenea, disponibile pe eventim.ro, iabilet.ro şi în punctele de vânzare ale fiecărui partener.
Lenny Kravitz va reveni în România, după ce a concertat la Bucureşti în 2008, cu turneul „Raise Vibration” prin care îşi promovează cel de-al 11-lea album lansat la începutul lunii septembrie.
Născut pe 26 mai 1964, la New York, Leonard Albert Kravitz este cântăreţ, compozitor, actor şi producător muzical. Muzica lui cuprinde elemente rock, blues, soul, R&B, funk, jazz, reggae, psychedelic, pop şi folk. Premiat patru ani la rând cu trofeul Grammy al categoriei „Best Male Rock Vocal Performance”, Kravitz a primit, în decembrie 2011, însemnele Ordinului Artelor şi Literelor din partea statului francez. A lansat 10 albume de studio, iar între cele mai de succes se numără „Mama Said” (1991), „Are You Gonna Go My Way” (1993), „Circus” (1995) şi „It Is Time for a Love Revolution” (2008). Turneul de promovare a acestuia din urmă a ajuns şi la Bucureşti.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News