Live

Copiii lui Alain Delon depun plângere pentru „hărţuire morală” împotriva damei de companie a tatălui lor

Data publicării:
Alain Delon. Sursa foto: Profimedia Images

Copiii lui Alain Delon au depus miercuri plângere împotriva damei de companie a actorului, cu privire la fapte de hărţuire morală şi deturnare a corespondenţei, anunţă avocatul lor, iar potrivit lui Anthony Delon, actorul i-a cerut companioanei sale să plece de pe proprietatea sa de la Douchy, relatează AFP.

„Suspectez un abuz de slăbiciune şi contez pe anchetă să-l stabilească”, a declarat avocatul Christophe Ayela, precizând că Alain Delon, în vârstă de 87 de ani, s-a alăturat plângerii printr-o declaraţie scrisă.

„În urma accidentului cardiovascular al domnului Alain Delon, care a vut loc în 2019”, această femeie ”care s-a instalat la el acasă, se dovedeşte tot mai agresivă, denigratoare şi injurioasă faţă de el şi faţă de copiii săi”, a declarat într-un comunicat avocatul copiilor actorului.

Ea „îl izolează neîncetat pe Alain Delon de apropiaţii săi, de prietenii săi şi de familia sa, folosind manvre şi ameninţări. Ea îi controlează în mod sistematic conversaţiile telefonice şi mesajele private”, acuză Christophe Ayela.

„Ea răspunde în locul actorului, dându-se drept el, încearcă să-i intercepteze poşta. Ea îi împiedică pe copiii actorului să vină să-l vadă cu regularitate, aşa cum au făcut, cu toate acestea, mereu. Ea se comportă autoritar, este ameninţătoare şi merge până la a maltrata într-un mod inacceptabil câinele domnului Delon”, acuză avocatul.

Această plângere a fost depusă miercuri după-amiaza - de către Anouchka, Alain-Fabien şi Anthony Delon - la Parchetul din Montargis, în Loiret, unde actorul deţine o proprietate, la Douchy.

Anthony Delon a depus o a doua plângere împotriva damei de companie a tatălui său, cu privire la ”violenţe voite şi sechestrarea unei persoane vulnerabile, abuz de slăbiciune şi hărţuire morală”, a anunţat el, evocând „fapte stabilite de peste un an şi jumătate”.

„La 31 ianuarie 2022, am luat decizia de a începe să notific şi să relatez fapte care se desfăşurau în cercul nostru familial şi care priveau, specific, relaţii între tatăl meu, Alian Delon, şi dama sa de companie”, precizează într-un comunicat fiul mai mare al actorului.

Potrivit lui Anthony Delon, situaţia a luat „asemenea proporţii” în doi ani, încât tatăl său i-a cerut el însuşi, în scris, damei sale de companie, să părăsească reşedinţa de la Douchy.

Un simbol al celei de-a şaptea arte, cu filme ca „Le Guépard”, „La Piscine” şi „Le Samouraï”, Alain Delon a apărut extrem de rar în cinematografie la sfârşitul anilor '90.

El a revenit pe covorul roşu la Cannes, în 2019, pentru a primi o Palme d'or onorifică.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce va face Gisele Pelicot după procesul care a șocat lumea: „Am supraviețuit zilei de 2 noiembrie, pot supraviețui oricărui lucru”

Opt condamnări în Franţa legate de uciderea unui profesor care a arătat în clasă o caricatură a Profetului Mohamed

Cinci întrebări care au rămas fără răspuns în urma procesului Pelicot

„Curajul ei a mișcat lumea întreagă”. Gisele Pelicot, omagiată de președintele Macron și alți politicieni, la finalul procesului

Partenerii noștri