Live

Cât costă deplasarea României la Eurovision 2019: „Până acum ne-am dus ca nişte săraci acolo”

Data publicării:
Reprezentanta României la Eurovision 2019 este Ester Peony, cu piesa „On a Sunday” | Foto: Agerpres

Delegaţia României pentru Eurovision 2019 va fi alcătuită din 11 persoane, dintre care 6 vor fi artiştii care vor urca pe scena de la Tel Aviv. Organizatorii au precizat că au încercat anul acesta să gestioneze banii „cât mai responsabil”. Bugetul deplasării în Israel este de aproximativ 100.000 de euro.

Piesa „On a Sunday”, compusă de Alexandru Şerbu şi interpretată de Ester Alexandra Creţu (Ester Peony), în vârstă de 25 de ani, va intra în concurs în a doua semifinală, cu numărul 6.

Ester Peony ia de două luni lecţii de canto, cu Crina Mardare. „Este, practic, botezul ei pe o scenă imensă. A evoluat imens vocal”, a spus vineri, la o conferinţă de presă, Liana Stanciu, care va comenta semifinalele şi finala Eurovision pentru TVR.

„Îmi doresc de foarte mult timp să particip la Eurovision”, a declarat, la rândul ei, cântăreaţa. „Abia aştept să văd scena de la Tel Aviv. Am ascultat foarte multă muzică, să iau de la fiecare câte ceva şi aşa mi-am format personajul şi propriul stil”, a mai afirmat interpreta, care a mărturisit că le admiră pe Delia şi Ariana Grande.

Show-ul este regizat de Petre Năstase şi va cuprinde efecte şi dans.

Echipa Eurovision dicta, de cele mai multe ori, grafica, acum - a spus Năstase - „va fi prima dată când mergem cu un conţinut grafic foarte frumos”.

„Spectacolul va avea trei componente – una muzicală, una coregrafică şi una vizuală. Este prima dată când Televiziunea Română a investit serios în efecte speciale de scenă”.

Regizorul a mai spus: „Este prima dată când au fost alocaţi mai mulţi bani pentru show decât pentru delegaţie, faţă de anii trecuţi, când mergeau 20 de oameni şi... Eu sunt fericit că am avut posibilitatea, în sfârşit, să bifez toate componentele, pentru că până acum ne-am dus ca nişte săraci acolo. N-am avut nici vânt... Nu te bagă nimeni în seamă dacă nu investeşti în show. Pentru că Eurovisionul este o mare afacere pentru cei care îl fac. Acum este produs de suedezi”.

Anul acesta, întreaga delegaţie TVR va fi alcătuită din 11 persoane, iar la Tel Aviv, se va deplasa şi o echipă a Ştirilor TVR.

Şefa delegaţiei, Smaranda Vornicu-Shalit, a declarat în aceeaşi conferinţă de presă: „Am ales să mergem cu un minim necesar de oameni. Vom fi 11, dintre care şase artişti şi regizorul. Bugetul este de aproximativ 100.000 de euro, din partea TVR, dar avem şi sponsori. Ne-am străduit să gestionăm cât mai responsabil acest buget”.

Delegaţia României va pleca în Israel pe 5 mai, iar pe 6 mai va avea loc prima repetiţie.

Legăturile dintre ţări, în cadrul concursului de la Tel Aviv, vor fi făcute prin scurte momente de dans care vor prezenta Israelul. Un clip de 30 - 40 de secunde va prezenta artistul din fiecare ţară. „Noi am primit un vârf superb din Înălţimile Golan, o staţiune superbă, Hermon, unde a fost filmat clipul de prezentare a lui Ester”, a mai povestit Liana Stanciu.

Eurovision de la Lisabona a fost urmărit de peste 180 de milioane de telespectatori, a adăugat ea, încercând să sublinieze importanţa evenimentului şi făcând apel la românii din afara ţării să voteze.

Vornicu-Shalit a vorbit, după conferinţă, despre controversa iscată în ultimele luni privind renunţarea la organizarea evenimentului la Tel Aviv, numeroase personalităţi cerând acest lucru din raţiuni politice: „Sunt într-o poziţie în care nu ar trebui să mă exprim, pentru că soţul meu este israelian, jumătate din familia mea trăieşte acolo. Ştim că există o mişcare care s-a opus public organizării acestui eveniment în Israel. Cred că tocmai organizarea acestui eveniment în Israel demonstrează spiritul Eurovision. Un spirit care depăşeşte graniţe, care depăşeşte aceste probleme. Pentru mine, ca şef de delegaţie, urmărind felul în care se organizează Eurovisionul – toată munca foarte migăloasă şi complexă din spatele acestui produs european, cu suedezi, norvegieni, israelieni, români – demonstrează că efortul comun şi diversitatea sunt lucrurile care contează. Cred că poate e un bun exemplu de moment în care o astfel de colaborare demonstrează că le putem depăşi pe cele dificile, complexităţile peisajului geopolitic la nivel european”.

Sub sloganul „Dare to dream”, Eurovision Song Contest 2019 va avea loc la Tel Aviv, cu semifinalele pe 14 şi 16 mai şi finala, pe 18 mai.

La ediţia cu numărul 64 a competiţiei muzicale, alături de România, vor participa 40 de ţări, după ce Ucraina a renunţat.

România va participa acum pentru a 20-a oară la concurs.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără ABBA, Julio Iglesias, Toto Cutugno, Celine Dion şi Johnny Logan.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Eroare de calcul la Eurovision. Clasamentul, dat peste cap

Eurovision 2019. Gestul controversat cu care Madonna i-a înfuriat pe organizatorii israelieni, în finala show-ului

Moment controversat la Eurovision. Gest de sfidare la adresa Israelului

Olanda câștigă finala Eurovision 2019. Votul publicului a dat peste cap ierarhia juriului

Partenerii noștri