Live

R. Kelly, după gratii. Colecție impresionantă de înregistrări cu sex cu minore, găsită de polițiști

Data actualizării: Data publicării:

 Peste 20 de înregistrări cu sex cu minore l-au trimis pe R.Kelly după gratii după ce foști angajați ai cântărețului au predat poliției federale imaginile, arată avocați ai victimelor, citați de TMZ.

Investigația întreprinsă de Districtul de Nord din Illinois a ajuns în posesia înregistrărilor care îl surprind pe cântărețul R.Kelly în compania minorelor, spune avocatul Gerald Griggs, care reprezintă familia uneia dintre tinere, Joycelyn Savage, potrivit Mediafax.

Potrivit avocatului și unor surse din cadrul anchetei, filmările îl arată pe cântăreț alături de mai multe victime, investigatorii având confirmarea faptului că este vorba despre persoane feminine minore.

Avocatul susține că înregistrările au fost predate poliției de foști apropiați ai lui Kelly și reprezintă dovezile care lipseau pentru a garanta condamnarea cântărețului pentru infracțiuni sexuale, inclusiv pornografie cu minori.

Kelly a fost arestat joi după ce o instanță federală a primit 13 capete de acuzare între care se numără patru acuzații de producere a unor înregistrări de pornografie cu minori și două de primire a unor asemenea înregistrări.

Kelly a apărut deja în faţa instanţei pentru alte zece acuzaţii de abuz sexual în formă agravată privind patru femei, dintre care trei erau încă minore în momentul în care faptele au avut loc.

În perioada 22 - 25 februarie, rapperul a fost arestat după ce a fost acuzat de patru femei, dintre care trei minore, de agresiuni sexuale. R. Kelly, pe numele real Robert Sylvester Kelly, era deja pasibil de şapte ani de închisoare pentru fiecare dintre cele zece capete de acuzare vizând abuzuri sexuale.

Cu câteva săptămâni înainte de arestarea sa, a fost lansat documentarul "Surviving R. Kelly", în cadrul căruia peste 50 de artişti, jurnalişti, rude sau apropiaţi ai rapperului mărturisesc experienţele negative pe care le-au avut cu R. Kelly.

În 2008, rapperul a fost achitat de acuzaţii de pornografie infantilă şi a negat mereu că ar fi recurs la astfel de gesturi.

În vârstă de 52 de ani, R. Kelly a lansat 12 albume de studio, vândute în 75 de milioane de copii, şi a fost recompensat, printre altele, cu trei premii Grammy.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

ICIJ: Frații Tate au încasat 2,6 milioane dolari din videochat și pornografie. Banii, transferați în conturi din Caraibe, România, UK

Cancelarul unei universități din SUA a fost dat afară după ce s-a descoperit că joacă într-un serial porno împreună cu soția lui

Un britanic a fost prins în Covasna în timp ce încerca să cumpere o fată de 14 ani de la familia ei

Noi detalii șocante din rechizitoriul împotriva fraților Tate: Am de gând să le fac sclave. O să le fac să lucreze și mai multe ore

Partenerii noștri