Live

Amy Schumer dezvăluie că suferă de sindromul Cushing, după comentariile că arată mai „umflată”: „Mi-am dat seama că ceva e în neregulă”

Data publicării:
Foto: Profimedia

Actriţa Amy Schumer a dezvăluit că suferă de sindromul Cushing, cauzat de o acumularea în exces în organism a hormonului cortizol, relatează BBC.

Actriţa a făcut această dezvăluire după comentariile referitoare la faţa ei, iar fanii au remarcat că arată mai ''umflată'' în interviurile recente.

În răspunsul oferit iniţial, Schumer a spus că schimbarea de înfăţişarea este cauzată de endometrioză.

Diagnosticul de sindrom Cushing, pe care actriţa l-a primit ulterior, a făcut-o să se simtă ''renăscută'', a precizat actriţa, citată de Agerpres.

''Există câteva tipuri de Cushing. Unele pot fi fatale, necesită operaţie pe creier sau îndepărtarea glandelor suprarenale'', a precizat actriţa pentru newsletter-ul News Not Noise.

''Eu am acel fel de sindrom care va dispărea de la sine şi sunt sănătoasă, ceea ce este cea mai mare veste imaginabilă'', a adăugat ea.

Sindromul Cushing apare atunci când o persoană prezintă în organism niveluri ridicate de cortizol, principalul hormon al stresului, pentru un timp îndelungat. Cel mai adesea afectează persoanele care iau steroizi.

Jessica Yellin, care a fondat site-ul News Not Noise, a spus că a contactat-o pe Schumer după ce a citit comentariile online referitoare la înfăţişarea actriţei.

Schumer i-a răspuns şi i-a spus că a apelat la consiliere medicală după ce a citit comentariile.

''Am fost în aparate RMN pentru mai multe ore, iar venele mi-au secat de la tot sângele care mi-a fost extras în timp ce mă gândeam că e posibil să nu mai trăiesc să-mi văd fiul crescând'', i-a spus actriţa lui Yellin.

''În afara temerilor referitoare la sănătate, a trebuit să fiu şi în faţa camerei de luat vederi şi să fac internetul să zornăie. Dar slavă Domnului că s-a întâmplat aşa. Pentru că aşa mi-am dat seama că ceva e în neregulă''.

Schumer şi-a făcut apariţia la posturi americane de televiziune pentru a vorbi despre cel de-al doilea sezon al sitcomului ''Life And Beth'', pe care l-a scris, regizat şi în care joacă.

În cadrul turneului de promovare, actriţa, care a mai jucat în serialul de comedie ''Inside Amy Schumer'', precum şi în lungmetrajele''Trainwreck'' (2015) şi ''I Feel Pretty'' (2018), a mai fost prezentă şi în emisiunile ''The Tonight Show Starring Jimmy Fallon'' şi ''The View''.

Ulterior, actriţa a fost asaltată de un şuvoi de glume despre faţa ei, precum şi de speculaţii medicale şi comentarii de susţinere.

''M-am bucurat de feedback şi dezbateri despre înfăţişarea mea'', a spus ea.

Pe un ton semi-serios, actriţa a adăugat pe Instagram îndură astfel de speculaţii ''de aproape 20 de ani (...) aşa cum păţesc toate femeile''.

Actriţa, care a fost una din gazdele galei Oscar în 2022, a anunţat în 2020 că are boala Lyme.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Actrița Amy Schumer e însărcinată. Modul inedit în care a anunțat public

Amy Schumer și Emily Ratajkowski au fost arestate la protestul față de numirea lui Kavanaugh la Curtea Supremă

Partenerii noștri