Live

A murit John Mayall, pionier al blues-ului britanic

Data publicării:
John Mayall a cântat alături de cei mai mari chitariști ai vremurilor sale. Foto: Facebook

Cântăreţul şi muzicianul britanic John Mayall, pionier al blues-ului englez din anii 1960 şi personalitate marcantă a scenei rock, a murit la vârsta de 90 de ani, a anunţat marţi familia artistului pe pagina oficială de Facebook a acestuia.

Artistul s-a stins din viaţă în ziua precedentă, în locuinţa sa din California, se precizează în comunicat, care nu menţionează şi cauza exactă a decesului.

„Problemele de sănătate care l-au forţat pe John să pună capăt unei vieţi de concerte l-au făcut în cele din urmă pe unul dintre cei mai mari călători din această lume să se odihnească în pace”, precizează acelaşi comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Vocalist, cântăreţ la muzicuţă, clape şi chitară, el a fost unul dintre principalii reprezentanţi ai „blues boom”, un stil muzical care s-a manifestat în Anglia la mijlocul anilor '60.

În 1963, John Mayall, care avea 30 de ani pe atunci, s-a mutat la Londra venind din nordul Angliei. Licenţiat în Arte Frumoase, a decis să abandoneze profesia de graphic designer pentru a îmbrăţişa cariera de muzician de blues, un stil născut în comunitatea afro-americană.

A cântat cu chitariști celebri

Acompaniat de trupa sa Bluesbreakers, John Mayall a fost creatorul unui blues sofisticat. I s-au alăturat mai mulţi chitarişti tineri, care au devenit ulterior foarte apreciaţi, printre care Eric Clapton, Peter Green şi Mick Taylor.

John Mayall a emigrat în 1968 în California, unde a continuat să-şi rafineze blues-ul progresist.

„Livin' & Lovin' the blues” („A trăi şi a iubi blues-ul”), sloganul de pe afişele turneelor sale, simbolizează perfect starea de spirit care anima acest slujitor al blues-ului.

Când a început să cânte blues în anii 1960, „această muzică constituia o noutate pentru Anglia albă”, a afirmat muzicianul pentru AFP în 1997. După ce s-a mutat în Statele Unite, a susţinut în 1972 un turneu american alături de o trupă compusă aproape în exclusivitate din muzicieni de culoare.

John Mayall rămâne în istoria muzicii prin câteva discuri importante, printre care „John Mayall plays with Eric Clapton” şi „Blues from Laurel Canyon”.

Născut într-o localitate din apropiere de Manchester în 1933, cântăreţul britanic a avut şase copii, şapte nepoţi şi patru strănepoţi, potrivit comunicatului de pe pagina sa de Facebook.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Legendarul muzician Eric Clapton a dezvăluit că începe să surzească

Orădeanul AG Weinberger, implicat în organizarea festivalului de blues de la Gărâna

Workshop gratuit cu AG Weinberger

EUROPAfest, singurul eveniment din România care reunește jazz, blues, pop și muzica clasică

Partenerii noștri