Florin Negruțiu, de la presa scrisă la televiziune, iar acum în FM. Digi FM.
Jurnalistul Florin Negruțiu este, începând din luna octombrie, invitatul permanent al matinalului Digi FM. În fiecare miercuri, între orele 8:00 și 9:00, Florin li se va alătura „titularilor” Miu și Striblea cu analize pertinente și incisive ale subiectelor și personajelor zilei.
“Când eram în facultate mă uitam la Midnight Caller, iar radio-ul îmi părea ceva foarte mișto, cu un vino-ncoace doar al lui. Iată că a venit și pentru mine vremea radioului și mărturisesc că este cum mi-am imaginat. Chiar mai bine, fiindcă am descoperit că sunt, la propriu și la figurat, pe aceeași frecvență cu matinalii Digi FM. Acolo unde m-aș bucura să fiți și voi, în fiecare dimineață de miercuri. Vorbim despre cele mai importante teme ale zilei și despre cei care iau deciziile care ne influențează viața - cu temele bine făcute și, neapărat, cu umor”, a declarat jurnalistul.
Înarmat cu argumente verificate și dovezi greu de contestat, Florin Negruțiu vine în fiecare miercuri, între 08.00 și 09.00, la Digi FM, ca să spună clar ce merge și ce nu și cum poate funcționa România lui 2019 și mai departe. Florin Negruțiu și-a început cariera de jurnalist ca reporter politic, în urmă cu 20 de ani. A condus redacția unui important cotidian românesc. În prezent, realizează împreună cu Claudiu Pândaru emisiunea „În fața ta” la Digi24.
Ca să știi. Digi FM este combinația ideală de știri, dezbateri de substanță, interviuri cu “oameni de colecție” și cea mai bună muzică. Alături de Pro FM, cea mai longevivă stație radio din România, Dance FM și Chill FM, cele patru posturi fac parte din grupul Digi | RCS & RDS, care deține și televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, postul de filme (pay-tv) Film Now, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World și televiziunile muzicale UTV, Music Channel și Hit Music.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News