Live

Tom Cruise vrea să îşi mute cascadoriile în spaţiu. Negociază cu SpaceX, deținută de Elon Musk, și cu NASA

Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images

Tom Cruise, veteran al filmelor de acţiune, vrea să realizeze un film în spaţiu. Actorul este în negocieri în acest sens cu compania lui Elon Musk SpaceX şi cu NASA. Compania privată SpaceX se pregăteşte de prima sa misiune spaţială cu echipaj uman, scrie platforma Deadline, citată de Mediafax.

Tom Cruise este celebru pentru faptul că îşi face singur cascadoriile şi are un fizic de invidiat. Pe marele ecran este mereu gata de luptă. De aceea, de foarte mult timp circulă şi o glumă, aceea că Tom Cruise va găsi cu siguranţă o modalitate de a turna un film în spaţiu.

Şi, potrivit platformei specializate Deadline, veteranul filmelor de acţiune este în negocieri pentru un astfel de proiect.

Se pare că starul în vârstă de 57 de ani este in discuţii preliminare cu miliardarul Elon Musk, fondatorul companiei Space X, şi cu NASA, pentru a turna primul film artistic în spaţiu.

Filmul nu va face parte din franciza "Misiune: Imposibilă", dar, având în vedere că va fi o premieră şi va beneficia de numele lui Tom Cruise pe afiş, în mod sigur va atrage public.

În acelaşi timp, compania SpaceX se pregăteşte şi de prima sa misiune cu echipaj uman. Capsula concepută de companie, Crew Dragon, va fi lansată pe 27 mai, cu un echipaj format din astronauţi NASA. Misiunea este una demonstrativă, fiind parte din pregătirile necesare pentru includerea capsulei în operaţiunile de transport pe şi de pe Staţia Spaţială Internaţională. Capsula va fi folosită ulterior şi pentru transport spaţial comercial.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elon Musk a comentat anularea alegerilor din România. Ce spune miliardarul despe decizia CCR de reluare a scrutinului

Miliardarul Elon Musk se implică și în alegerile din Europa. Ce a declarat despre partidul de extremă dreaptă din Germania

Comisia Electorală din UK cere legi mai dure pentru partide, ca răspuns la intenția lui Elon Musk de a finanța partidul lui Farage

Elon Musk valorează acum mai mult decât Jeff Bezos și Mark Zuckerberg la un loc

Partenerii noștri