Legiştii au anunțat cauza morții actorului Verne Troyer
Legiştii din Los Angeles au stabilit că actorul Verne Troyer, cunoscut pentru rolurile Mini-Me din filmele seriei „Austin Powers” şi Griphook din primul film al francizei „Harry Potter”, s-a sinucis, scrie News.ro.
Actorul, care avea o înălţime de 81 de centimetri, a murit pe 21 aprilie, la vârsta de 49 de ani.
În urma unei autopsii şi a altor teste realizate, medicii legişti au transmis că el a murit din cauza efectelor alcoolului şi au decis că s-a sinucis.
Troyer a crescut în comunitatea Amish din Michigan şi a devenit celebru graţie rolului Mini-Me din franciza „Austin Powers”. După debutul în serie, în 1999, în „The Spy Who Shagged Me”, el l-a jucat pe Griphook în „Harry Potter and the Sorcerer's Stone” şi pe Coach Punch Cherkov în „The Love Guru”.
Actorul s-a luptat cu dependenţa de alcool la începutul anilor 2000, iar, în ultima perioadă, cu mai multe probleme de sănătate.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News