Live

Cel mai vizionat film în cinematografele româneşti în 2018

Data publicării:

Lungmetrajul SF „Venom”, regizat de Ruben Fleicher, cu Tom Hardy în rol principal, a fost anul trecut cel mai vizionat film în cinematografele româneşti şi a generat cele mai mari încasări, scrie Neww.ro.

Topul 10 al celor mai vizionate şi profitabile filme care au rulat în România este dominat de super-producţii. Eroii fantastici conduc clasamentul în care mai apar un film biografic, o animaţie şi un thriller erotic.

Lungmetrajul „Venom”, din distribuţia căruia mai fac parte Michelle Williams, Woody Harrelson, Jenny Slate şi Riz Ahmed, a fost lansat în cinematografele româneşti pe 5 octombrie. Weekend-ul de debut nu a fost cel mai bun - filmul a încasat 2,5 milioane de lei, clasându-se din acest punct de vedere pe locul al patrulea. Totuşi, în cele 12 săptămâni, cât a rulat pe marile ecrane, a fost vizionat de 424.906 spectatori şi a generat încasări de 10.029.468 de lei, potrivit cifrelor oferite de Cinemagia.

Cel mai bun weekend de debut l-a înregistrat „Răzbunătorii: Războiul Infinitului/ Avengers: Infinity War”, de Joe şi Anthony Russo, cu încasări de 3,19 milioane de lei. Lansat pe 27 aprilie, filmul - cu Robert Downey Jr., Chris Hemsworth, Benedict Cumberbatch şi Mark Ruffalo în distribuţie - a rulat timp de 12 săptămâni şi a avut încasări totale de 9.983.888 de lei. Distribuitorul Forum Film România a refuzat încă din 2017 să mai transmită numărul de spectatori.

Lansat în urmă cu două weekend-uri, „Aquaman”, de James Wan, cu Jason Momoa în rol principal, a avut un debut bun - cu 3,01 milioane de lei încasări - şi s-a menţinut pe primul loc în box office-ul românesc. În total, lungmetrajul a generat încasări de 7.749.719 lei şi a fost vizionat de 347.890 de spectatori.

Pelicula „Bohemian Rhapsody”, regizată de Bryan Singer, a fost lansată pe 2 noiembrie. În cele nouă săptămâni de la debut, filmul despre Freddie Mercury şi ascensiunea trupei Queen a fost vizionat de 364.369 de spectatori şi a generat încasări de 7.622.075 de lei.

„Pantera neagră/ Black Panther”, de Ryan Coogler, cu Chadwick Boseman în rol principal, a debutat în cinematografele româneşti pe 16 februarie. În 12 săptămâni, filmul a generat încasări totale de 7.584.038 de lei.

Filmul „Cincizeci de umbre descătuşate/ Fifty Shades Freed”, de James Foley, al treilea şi ultimul din seria erotică, a fost lansat pe 9 februarie. În primul weekend a generat încasări de 3 milioane de lei. În cele zece săptămâni pe marile ecrane româneşti, încasările lui au fost de 7.299.098 de lei, iar numărul spectatorilor, de 373.297.

Pe locul al şaptelea în topul românesc general al anului s-a clasat „Deadpool 2”, cu Ryan Reynolds în rol principal. Filmul regizat de David Leitch, a avut premiera pe 18 mai şi a rulat timp de 17 săptămâni în care a fost vizionat de 348.401 spectatori şi a generat încasări de 7.075.184 de lei.

Singura animaţie din top 10 este „Hotel Transilvania 3: Monştrii în Vacanţă/ Hotel Transylvania 3: A Monster Vacation”. Ea a avut premiera pe 13 iulie şi a rulat timp de 23 de săptămâni, în care a fost vizionată de 362.997 de spectatori şi a generat încasări de 7.032.003 lei.

Filmul horror „Călugăriţa: Misterul de la mănăstire/ The Nun”, filmat în România, s-a clasat pe locul al nouălea în top. Lansat pe 7 septembrie, lungmetrajul regizat de Corin Hardy a rulat 12 săptămâni. El a fost vizionat de 303.262 de spectatori şi a generat încasări de 6.078.556 de lei.

Locul al zecelea a fost ocupat de filmul de acţiune „Misiune: Imposibilă. Declinul/ Mission: Impossible - Fallout”, al şaselea al francizei, lansat pe 3 august. Cu Tom Cruise în rol principal, el a fost vizionat în cele 13 săptămâni, cât a rulat în România, de 239.385 de spectatori şi a generat încasări de 5.377.800 de lei.

Mult în afara topului 10 s-au clasat „Forma apei/ The Shape of Water”, de Guillermo del Toro, „Trei panouri în afara oraşului Ebbing, Missouri/ Three Billboards outside Ebbing, Missouri”, de Martin McDonagh, şi „O afacere de familie/ Shoplifters”, de Hirokazu Kore-eda.

Filmul lui Del Toro, premiat la Veneţia în 2017 şi recompensat, între altele, cu patru premii Oscar în 2018, a fost vizionat de 52.904 spectatori şi a generat încasări de 1.054.825 de lei, clasându-se pe locul 71.

„Trei panouri în afara oraşului Ebbing, Missouri”, premiat cu Globuri de Aur, BAFTA şi Oscaruri pentru interpretare, a fost vizionat de 17.242 de spectatori şi a generat încasări de 348.090 de lei. El s-a clasat pe locul 107.

Marele câştigător al Festivalului de Film de la Cannes din 2018, „Shoplifters”, a fost vizionat de doar 3.446 de spectatori şi a generat încasări de 42.453 de lei, clasându-se în clasamentul general pe locul 154.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românul Sebastian Stan și Nicole Kidman, iubiți în „Destroyer (Capcana)”

Lista nominalizărilor la OSCAR 2019. Academia Americană de film a anunțat favoriții

Top 10 cele mai vizionate filme româneşti în 2018

Filmele din 2018 recomandate de Barack Obama

Partenerii noștri