Live

Video Soțul Allei Pugaciova a preferat să vorbească în românește: „Tot ce spun la concerte este atent monitorizat din Rusia”

Data actualizării: Data publicării:
Maksim Galkin, soțul Allei Pugaciova, a vorbit în românește în timpul unui spectacol la Chișinău în care a ironizat conducerea dictatorială a Rusiei Foto: Profimedia Images

Soțul celebrei artiste Alla Pugaciova, comediantul Maksim Galkin, un critic dur al regimului Putin încă de la începutul invaziei ruse în Ucraina, a vorbit în limba română zilele trecute, în timpul unui spectacol la Chișinău. „De dragul conspirației, voi vorbi în românește” a fost mesajul lui Galkin, care a amintit că propaganda rusă stă cu ochii pe el.

Actorul și omul de televiziune Maksim Galkin (46 de ani) este soțul Allei Pugaciova (73 de ani), una dintre cele mai populare cântărețe din istoria sovietică și post-sovietică. Artista a părăsit Rusia la scurt timp după invazia Rusiei în Ucraina și s-a întors în țară în luna august. Însă în septembrie, soțul ei, Maksim Galkin, a fost declarat agent al străinătății”, după ce în mod repetat s-a manifestat în public împotriva războiului.

Cântăreața și-a exprimat solidaritatea față de soțul ei, a condamnat invazia rusă din Ucraina ei și a cerut apoi să fie declarată și ea agent străin. Recent, ea s-a întors în Israel, acolo unde se află și soțul ei.

Maksim Galkin a avut la 13 octombrie un spectacol la Chișinău și, vorbind în românește, a tratat cu umor situația în care se află, ironizând în același timp propaganda Kremlinului, potrivit unei înregistrări video publicate de jurnal.md:

„Bună seara, dragi prieteni! Nu ne-am văzut de mult timp. Am început să învăț limba română, pentru că tot ce spun la concerte este acum foarte atent monitorizat din Rusia, mai ales de  (Vladimir) Soloviov și (Margarita) Simonian (două dintre principalele figuri ale propagandei Kremlinului - n.r.). Prin urmare, astăzi, de dragul conspirației, voi vorbi doar românește. În sală am cunoscuții mei din Rusia, ei deloc nu înțeleg ce se petrece”, a declarat umoristul, în aplauzele spectatorilor.

Etichetarea unei persoane drept „agent străin” în Rusia este, deobicei, primul pas pe care îl fac autoritățile ruse în hărțuirea cetățenilor care au o atitudine critică față de regim sau care au deranjat prin discurs dictatura de la Kremlin. Aceste tactici ale regimului putinist sunt moștenite din perioada sovietică și fac parte din arsenalul obișnuit al dictaturilor. Cei care primesc această eticheta de „agent străin” din partea regimului sunt obligați să o pună ca atare pe orice fel de conținut public și se lovesc des de obstacole birocratice sau financiare pentru a putea să-și facă auzită vocea în societate.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia va încerca să obțină controlul în parlamentul de la Chișinău. Avertismentul serviciului de informații din R. Moldova

Republica Moldova declară stare de urgență în sectorul energetic. Cum explică guvernul de la Chișinău decizia

VIDEO. Atac la Chișinău comandat de la Moscova, dejucat de polițiști. Au fost reținuți trei bărbați și două femei

Ilan Șor, oligarhul care a fugit la Moscova, amenință cu proteste la Chișinău după referendum: „Îl vom anula”

Partenerii noștri