Scrisoarea către Moș Crăciun care a devenit virală pe rețelele de socializare
Un băiat de șase ani din Virginia a devenit celebru pe rețelele de socializare cu o scrisoare plină de scepticism către Moș Crăciun în care spune că viața acestuia este pustie și că Moșul nu are de unde să știe dacă a fost obraznic sau cuminte.
Mama copilului, Sarah McCammon, a postat duminică pe Twitter scrisoarea care începe cu "Dragă Moșule", iar luni devenise deja unul dintre cele mai populare sau relevante subiecte.
"Fac acest lucru pentru școală. Știu că lista ta cu copii obraznici este goală. Știu că lista ta cu copii cuminți este goală. Și viața ta este pustie. Nu știi problemele pe care le-am avut în viață. La revedere", se menționează în scrisoarea citată de Reuters și Agerpres.
Băiatul menționează la sfârșitul scrisorii mesajul "love" (cu dragoste — n.r.), dar refuză să-și scrie numele, precizând: "Nu îți spun cum mă cheamă".
McCammon, care este reporter la postul național public de radio, a mărturisit că le-a spus mereu copiilor săi că Moș Crăciun este "o poveste amuzantă" și că darurile de Crăciun provin de la persoane reale.
My 6yo Santa skeptic was told to write a letter to Santa at school. So he did... pic.twitter.com/XUFGMnXDFT
— Sarah McCammon NPR (@sarahmccammon) December 3, 2017
"I-am încurajat ca la școală să păstreze pentru ei adevărul despre Moș Crăciun", a precizat mama copilului într-un e-mail.
Fiului ei mai mic i s-a cerut însă la școală să scrie o scrisoare către Moș Crăciun. "Așa că a făcut acest lucru", a scris ea într-o postare pe Twitter, însoțită de o fotografie a scrisorii scrise de mână.
Unii dintre oamenii care au reacționat pe Twitter au fost impresionați de înțelepciunea băiatului, în timp ce alții au exprimat o preocupare sinceră. Sarah McCammon a părut mândră de fiul ei din clasa întâi, calificând scrisoarea drept "uimitoare".
"Fiul nostru este creativ și puțin precoce, așa că, știindu-i simțul umorului, ni s-a părut hilar", a mărturisit McCammon.
Cu toate acestea, ea și soțul ei au fost curioși în privința "problemelor" menționate de băiatul lor.
"El a spus că se referea la fratele său mai mare — în mod specific, presupunem noi, la faptul că fratele lui îl bate frecvent la jocuri video", a mai spus mama copilului.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News