Gerard Depardieu "nu se lua de marile actriţe, ci mai degrabă de micile asistente", susține Sophie Marceau
Actriţa Sophie Marceau, care a "refuzat" să mai filmeze cu Gérard Depardieu după o experienţă neplăcută, denunţă, într-un interviu pentru Paris Match, ipocrizia lumii filmului în ceea ce-l privește pe Depardieu. Întrebată despre declarațiile făcute în vară pentru cotidianul Le Monde despre Gérard Depardieu, ea a povestit cât de complicate au fost filmările la pelicula "Police", regizată de Maurice Pialat, şi cum actorul a încercat să o umilească atunci când avea doar 19 ani. Ea a mai precizat că acesta nu a îndrăznit să o atingă, însă nu același lucru îl poate spune si despre "bietele asistente" de pe platourile de filmare.
"Am ieșit public la vremea respectivă, pentru că nu puteam suporta atitudinea lui grosolană şi extrem de nepotrivită. O mulţime de oameni s-au întors împotriva mea şi m-au făcut să par o pacoste", a spus Marceau.
Ea critică ipocrizia artiștilor din industrie, care s-au distrat cu Depardieu în trecut, iar acum îl pun la colț.
"Toată lumea a râs cu el, toată lumea l-a iubit pentru asta, toată lumea l-a aplaudat pentru ceea ce a fost. Şi toată lumea credea că asta e normal!", a afirmat actrița.
Actorul François Berléand a spus, în acelaşi interviu, că nicio actriţă care a apărut alături de Gérard Depardieu nu l-a condamnat imediat.
"Oh, dar el nu s-a luat de marile actriţe", a reacţionat Sophie Marceau, "ci mai degrabă după micile asistente... Vulgaritatea şi provocarea au fost întotdeauna obiectul său de activitate".
Aceasta a declarat în trecut și pentru Le Monde că Depardieu avea "mâini rătăcitoare".
"Nu a îndrăznit niciodată să mă atingă în faţa echipei, spunea ea la vremea respectivă, altfel i-aş fi dat un pumn în faţă. Dar cu bietele asistente... Astăzi, este acuzat pentru lucruri care i-au fost lăudate. Nu am de gând să-l îngrop. Peste tot mi s-a cerut să depun mărturie împotriva lui. Evident, nu am făcut asta", spune actrița care "a refuzat să mai joace cu Depardieu" după ce s-au încheiat filmările la "Police".
Într-un interviu acordat revistei Society în 2015, când era membră a juriului la Festivalul de Film de la Cannes, actriţa a fost şi mai dură.
"Depardieu este un prădător. Trebuie să mănânce totul şi pe toată lumea", a afirmat aceasta.
Editor : Andreea Smerea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News