Live

Video&Foto Cine este Salman Rushdie și de ce mulți i-au dorit moartea

Data publicării:
Femei din Teheran cer uciderea lui Salman Rushdie, în februarie 1989 Foto: Profimedia Images

Salman Rushdie, scriitorul care a fost înjunghiat vineri pe scenă, în timpul unui eveniment cultural în statul New York, a primit mii de amenințări cu moartea în ultimii 33 de ani, după ce statul iranian a emis o fatwa în 1989, un decret religios de condamnare la moarte. Ayatollahul acelor timpuri, Khomeini, a emis decretul din cauza „Versetelor satanice”, o carte în care Salman Rushdie punea sub semnul întrebării unele precepte islamice.

Născut în Mumbai în 1947 într-o familie liberală de musulmani, Salman Rushdie a plecat la 13 ani în Anglia, unde a studiat la prestigiosul King's College din Cambridge. După absolvire s-a mutat în Pakistan, dar după scurtă perioadă petrecută în televiziune, s-a întors în Marea Britanie, unde și-a început cariera de scriitor.

Condamnat la moarte de liderul religios al Iranului

A debutat în 1975 cu „Grimus”, dar romanul care l-a impus în lumea literară a fost „Copiii din miez de noapte”, publicat în 1981 și distins cu Premiul Booker. Salman Rushdie este autorul a 16 cărţi, însă volumul care a provocat furia regimului iranian este „Versetele satanice”. Printre altele, profetul Mahomed poartă în carte un nume considerat ofensator, e pusă sub semnul întrebării divinitatea revelațiilor sale, iar mai multe prostituate au primit numele soțiilor sale. Așa se face că Rushdie a fost condamnat la moarte în 1989 printr-un decret religios emis de ayatolahul Khomeini, care considera cartea o blasfemie. Acesta le-a cerut tuturor musulmanilor să-i ucidă pe Rushdie şi pe editorii cărţii, iar pe capul scriitorului a fost pusă și o recompensă, care în timp a crescut și a ajuns la peste trei milioane de dolari.

Urmările decretului lui Khomeini din 1989 nu au întârziat să apară: în 1991, un traducător japonez al volumului a fost asasinat, iar un altul italian a fost rănit.

Cartea a fost interzisă în mai multe țări cu mari comunități musulmane, între care India, Pakistan, Arabia Saudită, Egipt, Iran, și au existat zeci de amenințări la adresa librăriilor care au vândut-o. În unele cazuri, acestea au fost chiar atacate.

Proteste și violențe

Au izbucnit proteste, soldate cu morți și răniți, iar din cauza amenințărilor primite, Salman Rushdie a fost forțat să trăiască ascuns, sub protecția poliției britanice timp de aproape 10 ani.

La 7 martie 1989, Regatul Unit și Iranul au rupt relațiile diplomatice din cauza controversei Rushdie. Deși în 1998, pentru a relua relațiile diplomatice cu Londra, Teheranul s-a dezis de decretul religios, adepții liniei dure din Iran au continuat să reafirme sentința la moarte. La începutul anului 2005, fatwa lui Khomeini a fost reafirmată de actualul lider spiritual al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, într-un mesaj adresat pelerinilor musulmani de la Mecca. În plus, Gardienii Revoluției, trupele de elită ale regimului iranian, au declarat că sentința la moarte împotriva lui este încă valabilă.

În 2017 a primit titlul de Cavaler al Imperiului Britanic, ceea ce a stârnit din nou reacții violente din partea lumii islamice. A primit, de asemenea, titlul de Comandor al Ordinului Artelor și Literelor, cea mai înaltă distincție culturală franceză.

Salman Rushdie a venit în România în 2009

În noiembrie 2009, Salman Rushdie a petrecut câteva zile în România, unde a venit pentru a-și lansa la Târgul de carte Gaudeamus romanul „Seducătoarea din Florența”.

Cărțile sale combină realismul magic cu ficțiunea istorică și tratează în principal conexiunile, diferențele și întrepătrunderile dintre civilizațiile orientală și occidentală, având ca punct de reper subcontinentul indian.

În 2008, „The Times” l-a clasat pe locul al treisprezecelea pe lista celor mai mari 50 de scriitori britanici postbelici.

Din 2000, Rushdie locuiește în Statele Unite, a predat la Universitatea Emory și a fost ales membru al Academiei Americane de Arte și Litere.

În 2012, a publicat cartea „Joseph Anton: A Memoir”, o relatare despre cum s-a schimbat viața sa în urma controversei legate de „Versetele satanice”. Joseph Anton a fost pseudonimul secret al lui Rushdie.

Deși îi place să scrie, Salman Rushdie spunea că ar fi devenit actor, dacă nu ar fi avut o carieră de succes ca scriitor. Încă din fragedă copilărie, el visa să apară în filme de la Hollywood, lucru pe care l-a realizat mai târziu prin apariții episodice în „Jurnalul lui Bridget Jones”, de pildă, sau în „Then She Found Me”, filmul în care Helen Hunt și-a făcut debutul ca regizoare și unde Salman Rushdie joacă rolul unui ginecolog. De altfel, în scrierile sale Rushdie a inclus de multe ori personaje fictive de televiziune și de film. 

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Paul McCartney avertizează că inteligența artificială „ar putea prelua controlul” drepturilor de autor în Marea Britanie

Ce șanse are Mircea Cărtărescu să câștige premiul Nobel pentru literatură în acest an. Predicțiile caselor de pariuri

Atacatorul scriitorului Salman Rushdie este acuzat în SUA de "terorism în numele Hezbollah"

Salman Rushdie vorbește despre atacul în urma căruia a fost înjunghiat de 12 ori: „Pierderea unui ochi mă întristează în fiecare zi”

Partenerii noștri