Live

„Stranger Things” este acum și piesă de teatru. Matt și Ross Duffer au dus lumea din Hawkins pe o scenă din Londra

Data publicării:
Producția seriei TV se va relua în luna ianuarie. Sursa foto: Profimedia Images

Lumea neobișnuită din Hawkins, Indiana, a luat viață la Londra, joi, când Netflix a lansat piesa de teatru bazată pe seria sa de succes SF „Stranger Things”, intitulată „Stranger Things: The First Shadow”. Premiera a fost jucată la Phoenix Theatre, transmite Reuters.

Intitulată „Stranger Things: The First Shadow”, piesa de teatru care prezintă întâmplări din anul 1959, cu două decenii înainte de perioada explorată în seria TV, a fost produsă de Matt și Ross Duffer, frații care au creat și serialul.

Jim Hopper și Joyce Maldonado - personajele adulte din serialul TV - sunt prezentați în piesa de teatru ca și colegi de liceu cu preocupări normale ale adolescenților, de la mașini la cursuri, până când sosește un nou student.

„Aduce multă claritate atât asupra poveștii din spate a tuturor personajelor noastre și, de asemenea, începe să ofere câteva indicii despre unde ne îndreptăm în ultimul sezon al serialului”, a spus Matt Duffer la premiera piesei din West End, Londra.

Lily Allen și David Harbour la premiera pisei „Stranger Things: The First Shadow”. Sursa foto: Profimedia Images

„Stranger Things” a debutat pe Netflix în 2016 și a devenit cel mai vizionat serial în limba engleză al companiei. Spectacolul spune povestea unui grup de adolescenți care se luptă cu evenimente supranaturale în orașul fictiv Hawkins.

Al cincilea și ultimul sezon din „Stranger Things” a fost amânat de grevele de la Hollywood de anul acesta. Producția se va relua în luna ianuarie și se așteaptă să se filmeze tot anul 2024, a spus Matt Duffer.

„Este un sezon uriaș, este masiv”, a spus el. „Există o mulțime de așteptări, dar o iei încet, pas cu pas. Va fi o provocare extraordinară, dar super plină de satisfacții.”

Netflix lucrează pentru a transforma „Stranger Things” într-o franciză de lungă durată. Pe lângă piesa de teatru, compania a dat lumină verde și pentru o serie animată spin-off.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Aproape 150 de femei au intentat procese magazinului de lux Harrods, al cărui fost patron Al Fayed e acuzat de viol și hărțuire sexuală

Fără lichide la muzeu: Galeria Națională din Londra: „Din păcate, suntem obligați să luăm măsuri pentru a ne proteja colecția”

Mama lui Taylor Swift a "negociat" escorta poliției pentru fiica sa, cu ocazia unui concert la Londra. "Altfel, anulez"

O vestă antiglonț creată de Banksy s-a vândut la licitație cu aproape un milion de euro

Partenerii noștri