Cum poți evita fobia de apă. Vârsta recomandată pentru a-ți da copilul la înot
Teamă de înec sau chiar traume, asta pot să dezvolte copiii care sunt forţaţi să înveţe să înoate. Deşi se vorbeşte mult despre bebeluşii care ar învăţa instinctiv să înoate, un studiu american susţine că vârsta potrivită este de 5 ani. Atunci ar fi copiii pregătiţi să facă faţă confruntării cu apa.
Ședință la PNL, după scorul obținut de Ciucă la alegeri. Care e liberalul cu șanse mari să preia șefia partidului
Țepe pe internet cu anvelope de iarnă. Cum vă puteți feri de ofertele-capcană
Cum arată și cum funcționează instalația care transformă apa murdară în energie
Campania electorală nu a ajuns în cătunele din munți: „N-am știut”
A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale
Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei
Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei
Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe
Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
Potrivit Academiei Americane de Pediatrie, copiii ar trebui să urmeze cursuri de înot începând cu vârsta de 5 ani şi nu mai devreme.
Florin Ene - instructor de înot: Ideal ar fi să înceapă cursurile de înot de la o vârstă medie, ca să zic aşa, pentru că de la 5 ani în jos este o vârstă destul de fragedă, în care copiii nu prea înţeleg lucrurile foarte bine, ba chiar pot să prindă o teamă destul de mare de apă dacă sunt aduşi de foarte mici.
Cei mici trebuie obişnuiţi cu apa înainte, altfel se pot speria, pot crede că sunt în pericol de înec şi să nu mai vrea să înveţe să înoate niciodata. De la aceste temeri până la fobia de apă e doar un pas.
Fetiță: Mi-a fost foarte frică, de adâncimea bazinului şi să nu mă înec, cred că tuturor ne este frică de acest lucru.
Fetiță: Credeam că mă voi îneca, dar au fost salvamarii, oamenii care ne învaţă şi nu mi-a mai fost frică.
Florin Ene - instructor de înot: Au venit la noi destul de mulţi copilaşi cu teamă de apă. Tocmai de aceea, noi avem o regulă În care intrăm cu copiii în apă şi îi susţinem de fiacere dată când au nevoie de ajutor. Intrăm cu ei în apă, îi obişnuim cu apa, ne jucăm.
Specialiştii spun că părinţii care intenţionează să-şi dea copiii la cursuri de nataţie ar trebui să discute şi cu un medic pediatru înainte.
Părinte: Medicul pediatru i-a indicat că pentru o dezvoltare armonioasă a corpului trebuie să urmeze înotul, să se dezvolte bine şi musculatura, şi înălţimea şi să crească armonios.
Un abonament la bazin pornește de la 420 de lei pe lună.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News