Un bărbat care a slăbit 62 kg după ce ani de zile s-a chinuit cu diete spune care sunt cele 3 lucruri care au funcționat la el
Bryan O'Keeffe a slăbit 62 de kilograme în decurs de 7 luni, în 2022, după ce mai bine de 10 ani a încercat diverse diete și metode de fitness care nu au funcționat în cazul lui.
A adoptat măsuri drastice: s-a mutat într-un sat spaniol izolat, a renunțat la job și a întrerupt orice contact cu familia lui. Iar schimbarea l-a ajutat să-și atingă scopul.
Într-un videoclip postat pe TikTok, care surprinde momentul în care se întoarce acasă și își șochează apropiații cu noul look, el a spus că a decis să se concentreze pe a fi rezistent din punct de vedere mental și pe stabilirea unei discipline, nu neapărat să urmărească în permanență cântarul.
O'Keeffe a declarat pentru Insider că a învățat trei lecții importante, care au fost esențiale pentru atingerea obiectivului său.
Analizează-ți încercările anterioare
O'Keeffe a spus că încercările sale anterioare de a slăbi au fost „întotdeauna un pas înainte, doi pași înapoi”. Anul trecut, însă, s-a oprit să analizeze ce l-a determinat să renunțe și să revină la vechile obiceiuri. „Declanșatoarele mele au fost livrarea la domiciliu și nopțile petrecute cu familia și prietenii ”, a spus O'Keeffe. „Cum am răspuns la asta? Mi-am construit o bulă în jurul meu, astfel încât acești factori declanșatori să nu mai fie accesibili și să nu-mi mai stea în cale."
Deși este de acord că izolarea pe o perioadă de 7 luni nu este la îndemână pentru oricine, el i-a încurajat pe alții aflați în situația lui să se gândească la încercările anterioare, să vadă ce i-a întors din drum și să ia măsuri pentru a se pregăti mai bine pe viitor.
Spune că ștergerea din telefon a aplicațiilor de food delivery ar putea fi o modalitate de a elimina tentația. De altfel, cercetările sugerează că accesul ușor la alimente bogate în calorii poate zădărnici încercarea unei persoane de a-și ține sub control greutatea.
„Întotdeauna există o soluție”, a spus el. „Trebuie doar să le găsești pe cele care funcționează pentru factorii tăi declanșatori”.
Acceptă disconfortul
O'Keeffe spune că pentru el a fost foarte important să iasă din zona de confort și să-și impună antrenamente drastice. A spus că astfel a devenit mai disciplinat și mai rezistent din punct de vedere mental.
Și-a impus să facă exerciții fizice chiar și atunci când nu avea niciun chef și, treptat, s-a obișnuit cu această rutină.
„Beneficiile acestei metode se vor răsfrânge și în alte aspecte ale vieții, dar, atunci când vrei să pierzi din greutate, ajută să ai suficientă voință ca să reduci numărul de calorii. Mi-am dezvoltat capacitatea mentală de a face față poftei și foametei”, a spus el.
„Căutarea disconfortului în fiecare zi m-a disciplinat și m-a ajutat să devin echilibrat”, a spus O'Keeffe.
Mănâncă alimentele pe care le iubești
Dacă o dietă îți elimină toate alimentele care îți plac, nu vei putea să te ții de ea pe termen lung, spune O'Keeffe, iar dieteticienii sunt de acord cu asta.
„Trebuie să ai libertatea de a mânca un baton de ciocolată atunci când ți-e poftă și să nu te simți vinovat pentru asta. Nu există alimente bune și rele. Doar cantități bune și rele pentru fiecare aliment", explică el.
O'Keeffe este „înnebunit după mâncare” și își petrece mult timp liber urmărind emisiuni culinare.
„Am găsit modalități de a mă bucura de toate alimentele pe care le iubeam gătind versiuni ale lor cu mai puține calorii”, a spus el.
De exemplu, O'Keeffe își prepară o versiune mai ușoară de burger cu cartofi prăjiți folosind pui, felii de brânză degresată, felii subțiri de pâine în loc de chiflă, sos făcut cu iaurt fără grăsimi în loc de maioneză și cartofi prăjiți gătiți în friteuza cu aer cald.
„Am aplicat aceste tehnici de reducere a caloriilor la fiecare masă și nu am simțit niciodată că țin dietă în toată această perioadă”, a spus el.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News