Live

Topul țărilor ai căror locuitori se îmbată cel mai des. Pe ce loc e România

Data actualizării: Data publicării:
Un sondaj realizat la nivel internațional arată care sunt țările unde locuitorii spun că se îmbată cel mai des în decursul unui an Foto: Guliver/GettyImages

Un sondaj inedit, realizat la nivel internațional pe un eșantion de peste 90.000 de persoane din peste 25 de țări, a fost publicat în urmă cu câteva zile de experții de la Global Drug Survey (GDS), un institut de cercetare independent cu sediul la Londra. Clasamentul relevă care sunt țările unde locuitorii se îmbată cel mai adesea. 

Oamenii chestionați în cadrul acestui sondaj - realizat online, în general în rândul persoanelor vorbitoare de limbă engleză - au fost întrebați cât de des au fost, în decursul unui an, într-o asemenea stare de ebrietate, încât au fost pe punctul de a-și pierde echilibrul, au avut dificultăți de vorbire sau de concentrare și au avut un comportament în mod evident altfel decât au în mod obișnuit.

Englezii și scoțienii sunt în fruntea acestui clasament mondial. Britanicii au spus că au fost de 34 ori într-o asemenea stare, în decursul a 12 luni, în timp ce media mondială este de 21. 

„Britanicii nu au fost niciodată adepții moderației atunci când este vorba de băut. În timp ce numeroase alte culturi consideră alcoolul un fel de accesoriu care însoțește un eveniment, noi l-am considerat întotdeauna o identitate culturală”, spune profesorul Adam Winstock, directorul general și fondatorul GDS, citat de The Guardian.

Englezilor și scoțienilor „le suflă în ceafă” în acest clasament australienii, care ocupă locul al treilea (de 32 de ori), urmați de danezi (31 de ori), finlandezi (30 de ori), americani (27 de ori) și canadieni (26,5 ori).

Francezii se situează la același nivel cu irlandezii, locul 8, spunând că s-au îmbătat de 26 de ori în decursul unui an. 

Țările unde oamenii se îmbată cel mai puțin

La extrema cealaltă, țările unde excesul de alcool se întâlnește cel mai puțin sunt Spania (14 ori), Italia (12 ori), Mexic (10 ori), Portugalia (9 ori), Argentina (7 ori) și Columbia (6,5 ori).

România este înaintea acestor țări, ocupând locul 7 în clasamentul celor mai puțini amatori de beții, cu o medie de 14,1 ori (locul 26 în clasamentul cu 32 de țări). 

Polonezii, ungurii, germanii au declarat că s-au îmbătat de mai multe ori într-un an decât au făcut-o românii, în timp ce rușii sunt sub media globală.

Topul țărilor ai căror locuitori s-au îmbătat cel mai des în decursul unui an Foto: Global Drug Survey

O parte dintre cei care au participat la sondaj au mărturisit că după ce s-au îmbătat, le-a părut rău că au făcut-o cam într-o treime dintre cazuri. Femeile regretă într-o măsură mai mare că s-au îmbătat (în 39 la sută dintre ocazii), iar bărbații - în 30 la sută dintre ocazii. În general, regretele sunt legate de faptul că au bătut prea mult în timp prea scurt, că au amestecat băuturile sau că au făcut-o în compania unui anturaj prost. 

Statisticile sondajului mai relevă că bărbații care au împlinit 25 de ani sunt cei care au fost cel mai adesea beți. În medie, acești bărbați au declarat că au fost beți de 28 de ori într-un an. În cazul femeilor cu vârsta de peste 25 de ani media a fost de 12 ori pe an.

Numai 16 la sută dintre cei care au participat la sondaj au declarat că nu au băut niciodată în cursul anului care a trecut.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Haos! FOTO Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înainte de luptă: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sondajul care arată dacă ucrainenii vor să renunțe la bucăți din țara lor în schimbul păcii cu Putin

De ce trăiesc românii cu 5 ani mai puțin decât ceilalți europeni. Femeile, mai longevive decât bărbații. Explicațiile specialiștilor

Răsturnare de situație într-unul dintre statele pro Donald Trump. „S-ar putea transforma într-o adevărată undă de șoc”

Cum continuă să ne țină în case pandemia de COVID, deși ea s-a terminat. Studiile spun că stăm afară cu o oră mai puțin decât înainte

Partenerii noștri