Live

Video Povestea unui român, nomad digital de 11 ani: Am lucrat de pe o barcă în Myanmar, de pe o plajă în Cambodgia

Data publicării:
Lucian Avădăni lucrează la distanță de 11 ani, timp în care a vizitat 70 de țări. Recent sosit în București, el a povestit la Digi24 ce presupune această experiență, care sunt plusurile și minusurile. FOTO: Facebok Lucian Avădăni

Fenomenul nomazilor digitali ia amploare. Datorită tehnologiei, anul trecut 35 de milioane de oameni și-au schimbat stilul de viață în contextul pandemiei. Munca a devenit remote, adică de la distanță, iar biroul s-a mutat în destinații exotice. Estimările arată că până în 2035 vor fi un miliard de nomazi digitali, iar asta înseamnă un nomad digital la trei angajați. Lucian Avădăni lucrează la distanță de 11 ani, timp în care a vizitat 70 de țări. Recent sosit în București, el a povestit la Digi24 ce presupune această experiență, care sunt plusurile și minusurile.

 

Sătui de viața aglomerată din orașe, de orarul strict de la locul de muncă, dornici de aventură, călătorii și experiențe cât pentru o viață, tot mai mulți tineri aleg să lucreze de la distanță, dintr-un loc în care au visat întotdeauna să ajungă. Alții petrec câteva săptămâni sau luni într-o destinație turistică, apoi pleacă în căutarea unei noi aventuri, totul în timp ce își câștigă existența lucrând în mediul digital.  

"Am început acum 11 ani, pentru că îmi plăcea să călătoresc. Călătorisem mult până atunci, dar voiam să nu fiu constrâns de concediu sau să fiu nevoit să mă întorc mai repede. Voiam să stau mai mult. Și cum să fac asta dacă am vacanță doar 2 - 3 săptămâni pe an?", a spus Lucian Avădăni.

El a povestit că acum poate lucra de oriunde are o conexiune la internet, așa că în 11 ani a trecut prin 70 de țări.

Cel mai impresionat a fost de țările din Asia, unde a constatat că stilul de viață diferit de cel european dă un alt suflu de energie.

Printre cele mai inedite locuri din care a lucrat, au fost "de pe barcă în Myanmar", "de pe o plajă din Cambodgia", sau din India. A locuit trei ani în Thailanda.

El a povestit că a fost fascinat și de țările din America Centrală sau de Sud, în special de El Salvador, care are un renume negativ, dar unde "lucrurile s-au schimbat foarte mult, iar țara s-a transformat într-un loc prietenos cu nomazii digitali". Acolo poți plăti chiar și o pâine cu criptomonede, a spus Lucian.

Întrebat dacă îi este greu să se concentreze la ceea ce are de făcut atunci când este în astfel de locuri, el a afirmat că totul ține de disciplină, de modul în care îți organizezi treaba. "Te gândești că nu e vacanță, e un stil de viață, e locul unde îți câștigi existența", a spus el.

Lucian Avădăni a susținut că nu este nevoie să ai multi bani pentru a trăi așa și a precizat că el a putut călători și munci "cu 1.000 de euro pe lună sau mai puțin". Sunt însă și persoane care călătoresc mai mult și atunci cheltuiesc mai mult, a spus el.

În legătură cu experiențele deosebite trăite în acești 11 ani, el a povestit că a fost impresionat de o nuntă în Bangkok, unde a fost fascinat de tradiții, deoarece evenimentul a durat mai multe zile și au fost foarte mulți invitați și multe ceremonii. O altă experiență a fost vizitarea unui oraș din India unde, pe malul Gangelui au loc ceremonii de cremare.

Un dezavantaj al acestui stil de viață ar fi faptul că te simți singur, a spus Lucian Avădăni, care a precizat însă că a început să întâlnească familii, cupluri și atunci "e mai ușor să pleci împreună în lume".

Întrebat dacă ar renunța la acest stil de viață, el a răspuns că este foarte greu să te întorci la stilul clasic de muncă, deoarece munca la distanță îți oferă foarte  multă liberate de mișcare.

"Chiar dacă nu călătorești mai mult într-o fază, îți faci o bază - două și stai acolo șase luni – un an, de unde lucrezi. Aproape că nu cunosc persoane care s-au întors după ce au luat decizia asta. Studiile arată că 90% dintre cei care lucrează așa din pandemie aleg să plece de la companiile care renunță la aceste politici", a declarat Lucian Avădăni.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Schema prin care Coreea de Nord a obținut zeci de milioane de dolari de la companii americane

Studiu Eurostat: România înregistrează cel mai mare declin de pe piața de muncă din UE

Șase din 10 români sunt nemulțumiți la locul de muncă. Ce îi deranjează cel mai des pe angajați: „M-a făcut să demisionez”

România, codașă la numărul de contracte de muncă part-time. De ce le ocolesc firmele. Explicațiile specialiștilor

Partenerii noștri