Live

Cele 5 substanțe care dau cea mai mare dependență și cum afectează acestea creierul

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Shutterstock

Ce droguri dau cea mai mare dependență? Întrebarea e simplă, dar răspunsul depinde în funcție de persoana întrebată, întrucât părerile oamenilor de știință sunt împărțite.

Cei mai mulți cercetători au căzut însă de acord că pentru a măsura cât de mare este dependența dată de un drog sunt câteva criterii foarte importante: cât de mult rău poate provoca, valoarea pe stradă a drogului, cât de mult activează drogul sistemul de dopamină al creierului, cât de plăcută spun consumatorii că este respectiva substanță și cât de ușor poate fi „prinsă” respectiva persoană în a consuma mai mult, potrivit CNN.

1. Heroina - Experții au notat cu scor maxim, 3 din 3, această substanță. Heroina este un derivat al opiului, care face ca nivelul dopaminei din creier, responsabilă cu activarea sistemului de recompensă, să crească cu până la 200%, potrivit unui experiment efectuat pe animale.

Pe lângă dependența pe care o creează, heroina este și periculoasă, pentru că doza care poate provoca moartea e doar de cinci ori mai mare decât o doză necesară să-i dea unui consumator stare de euforie.

Heroina este pe locul al doilea însă în topul celor mai dăunătoare droguri.

2.Cocaina interferează direct cu transmiterea dopaminei în creier de la un neuron la altul. În esență, cocaina împiedică neuronii să oprească dopamina, ceea ce duce la o activitate anormală a sistemului de recompensă a creierului. În experimentele efectuate pe animale, cocaina a crescut nivelul dopaminei cu mai mult de trei ori decât nivelul normal.

Cocaina al treilea cel mai dăunător drog, potrivit experților.

Foto: Guliver/GettyImages

3.Nicotina este principalul ingredient care dă dependență la consumul de țigări. Atunci când cineva fumează o țigară, nicotina este rapid absorbită de plămâni și livrată la creier.

Experții au evaluat nicotina ca a treia cea mai dependentă substanță.

În 2002, Organizația Sănătății Mondiale a estimat că există mai mult de un miliard de fumători și s-a estimat că tutunul va omorî mai mult de 8 milioane de oameni pe ani, până în 2030.

Potrivit studiilor, nicotina face ca nivelul de dopamină să crească cu 25-40%, atunci când o persoană fumează.

4.Barbituricele - cunoscute și ca gloanțele albastre, gorile sau barbs – sunt o clasă de medicamente care erau inițial folosite pentru a trata anxietatea și pentru a induce somnul. Ele interferează cu semnalele neuronale, provocând întreruperea activității anumitor regiuni ale creierului. În doze mici, barbituricele dau o stare de euforie, dar în doze mari, ele pot provoca moartea pentru că suprimă respirația.

Dependența de barbiturice era comună atunci când ele erau prescrise cu usurință de medici. Acest lucru s-a schimbat însă, pe măsură ce alte medicamente le-au înlocuit pentru tratarea anxietății.

Specialiștii le-au situat pe locul patru în topul celor mai dependente substanțe.

5.Alcoolul este evaluat cu nota 1,9 din 3, ca nivel de dependență. Alcoolul are multe efecte asupra creierului, iar în experimentele din laboratoare, alcoolul a crescut nivelul de dopamină cu 40 până la 360%.

În jur de 22% dintre oamenii care consumă alcool dezvoltă dependență la alcool, la un moment dat în viața lor.

OMS a estimat că două miliarde de oameni consumau alcool în 2002 și mai multe de 3 milioane au murit în 2012 din cauza daunelor provocate de consumul de alcool.

Alcoolul a fost poziționat, de experți, pe primul loc ca cel mai dăunător drog.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bătrân de 70 de ani din Timișoara, prins în flagrant după ce a preluat un colet cu 9 kilograme de cannabis primit din Spania

Românii consumă mai mult vin și mai puțină bere. Ce arată datele INS privind consumul de alcool

Master în Toxicologie la UMF Timișoara. Viitorii medici vor învăța cum să trateze pacienții dependenți de droguri

Un depozit plin cu drogul captagon a apărut într-o înregistrare video din Siria. Implicarea regimului Assad în traficul pe scară largă

Partenerii noștri