Live

Un cățeluș abandonat în urmă cu 4 luni într-un aeroport, a fost, până la urmă, dus acasă de un pilot

Data publicării:
Un cățeluș abandonat în urmă cu 4 luni într-un aeroport, a fost, până la urmă, dus acasă de un pilot FOTO: United Airlines

Un cățeluș care a fost abandonat în urmă cu patru luni într-un aeroport din SUA a fost, până la urmă, adoptat de un pilot care nu a vrut ca puiul să-și petreacă sărbătorile de Crăciun într-un adăpost.

Puiul, pe jumătate ciobănesc german, a fost abandonat pe Aeroportul Internațional San Francisco în urmă cu patru luni. Se presupune că acest cățel de 6 luni a fost adus pe aeroportul din California de proprietarul său, din Asia, la sfârșitul lunii august.

Pentru că documentele lui erau incomplete, proprietarul pur și simplu l-a abandonat, iar el și-a văzut de drum.

Angajații de United Airlines care lucrează la San Francisco și-au asumat responsabilitatea pentru îngrijirea cățelului și au început să-i caute o casă. L-au botezat Polaris.

Un reprezentant al United Airlines a declarat pentru Insider că puiul a locuit o perioadă la Los Angeles, într-o unitate de carantină. Între timp, au început căutările pentru o familie nouă.

„Echipa United Airlines a acceptat provocarea pentru a se asigura că Polaris va fi în siguranță, sănătos și va ajunge într-o casă iubitoare”, a declarat Lisa Feder, șefa unui centru pentru protecția animalelor, unde a fost cazat temporar Polaris.

Angajații companiei aeriene i-au cumpărat mâncare, jucării și tot ce a fost necesar.

În cele din urmă, unul dintre piloții companiei, William Dale, a dorit să-l adopte pe Polaris și să-l ducă acasă de Crăciun.

Un cățeluș abandonat în urmă cu 4 luni într-un aeroport, a fost, până la urmă, dus acasă de un pilot FOTO: United Airlines

„Polaris pleacă acasă cu o nouă familie iubitoare, la timp pentru sărbători”, a scris pe Twitter Maddie King, o angajată a companiei, lângă o fotografie a angajaților United cu câinele.

Tot pe Twitter a mai fost postată o imagine festivă cu Polaris, îmbrăcat în costum de Moș Crăciun.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Încă un cetățean american arestat pe un aeroport din Rusia având asupra sa canabis prescris de doctor

Dosar penal şi amenzi de 25.000 lei pentru un bărbat care şi-a abandonat câinele pe câmp

Două avioane de pasageri s-au ciocnit pe aeroportul din Seattle. Momentul a fost filmat

Apar noi informații în ancheta accidentului aviatic de la Washington. Diferențe între aeronave la determinarea altitudinii 

Partenerii noștri