FOTO. Poveștile triste ale urșilor de la rezervația din Zărnești
O vizită la rezervația de la Zărnești îndeamnă la reflecție. Involuntar, meditezi la ceea ce înseamnă libertate. Libertatea animalelor și libertatea oamenilor. Limitele și ororile ei.
Max are, poate, cea mai tristă poveste dintre cele peste 90 ale urșilor care trăiesc în rezervația de la Zărnești.
De la numai câteva luni, el a fost ținut captiv în apropierea Castelului Peleș din Sinaia, pentru ca turiștii să facă poze cu el, conta cost. Ursului i s-au tăiat/pilit dinții canini și ghearele, ca să nu reprezinte niciun pericol pentru oameni. Și ca să fie docil, i se pulveriza spray paralizant în nas și i se dădea să bea zilnic alcool în care erau dizolvate calmante. Coșmarul a durat aproape zece ani, până când, în 2006, a fost confiscat și dus la Rezervația Libearty din Zărnești. Acolo, îngrijitorii au constatat că la suferințele lui Max se mai adăuga una: era orb. Cel mai probabil, fusese orbit încă de mic, pentru a nu reacționa la flash-urile aparatelor de fotografiat.
După doi ani de tratamente medicale, în 2008 a fost eliberat într-un ţarc numai al lui, unde are la dispoziţie o piscină cu apă de izvor, un bârlog şi peste un acru de pomi şi tufişuri. Acum se foloseşte de auz şi miros pentru a se descurca prin ţarc. Arată foarte bine, are părul strălucitor, pare să-și fi găsit, în sfârșit, liniștea binemeritată. Și de curând, are și companie: o tânără ursoaică de cinci ani. Cam agresivă din fire, numai Max cel orb și calm i-a putut sta în preajmă.
Bim și Bam sunt doi pui de urs descoperiți fără mamă, când aveau cel mult o lună, pe fondul de vânătoare Pădurea Bogății. Paznicii de vânătoare i-au observat pe micuți, lângă bârlog, timp de trei zile, în speranța că mama lor se va întoarce pentru a-i hrăni, dar probabil că mama lor a fost ucisă. Cu sprijinul Asociației „Milioane de prieteni“, micuții au fost transferați în sanctuarul Libearty, într-o zonă de carantină, și hrăniți cu biberonul și cu un lapte special.
Acum, sunt aproape de adolescență, dar unul dintre ei duce în continuare dorul mamei: își suge degetul. O face scoțând un sunet specific, ca un fel de geamăt. Vizitatorii îl pot auzi. Pentru că ursulețul, parcă dintr-adins, dă „spectacolul” chiar lângă gardul țarcului, știind că este privit. Ca și cum ar vrea să-și strige povestea.
Codruța, ghidul voluntar de la asociația Milioane de prieteni, care are în îngrijire rezervația de la Zărnești, le spune vizitatorilor toate aceste povești. Le spune și despre regulile din rezervație. Sunt mulți copii printre ei și încep să curgă întrebările: dar ce le dați să mănânce (e nevoie de peste două tone de hrană pe zi pentru întreaga populație de urși din rezervație), dar cum le dați să mănânce, dar cât trăiește un urs? Ei mai hibernează? Dar se pot descurca singuri în sălbăticie? Se înmulțesc în rezervație?
Vizitatorul află că urșii masculi sunt sterilizați la vârsta de doi ani. S-a întâmplat însă și un „accident”. Terra avea 18 ani, în 2014, când a ajuns în sanctuarul Libearty. Era însoțită de fiul ei, Pluto, în vârstă de numai cinci luni. Pluto a avut însă o pubertate precoce, înainte de a împlini doi ani, așa că până să apuce să fie sterilizat, a devenit tatăl a trei pui. Sunt primii pui de urs care s-au născut vreodată în sanctuarul Libearty Zărnești. Mama este ursoaica Pamela. Vizitatorii norocoși îi pot zări jucându-se sau cățărându-se în copaci sub privirile îngrijorate ale mamei.
95 de urși au fost salvați de la înființarea Sanctuarului „Libearty”. Cu toții au trăit o viață de coșmar, plină de abuzuri, în cuști minuscule în comparație cu nevoia de spațiu a unui astfel de animal, prizonieri între gratii ruginite și cu ciment sub tălpi, în loc de pământ și iarbă. Până să ajungă aici, unii nici nu știau cum e să se cațere într-un copac, să se ascundă de soare în zilele caniculare sau să se bucure de o apă suficient de adâncă pentru o bălăceală.
Foarte mulți erau ținuți în cuști pe terase de restaurante, hoteluri, pensiuni, cabane sau benzinării, ca atracție turistică. Au existat și cazuri de “dragoste nemăsurată” a unora care, în loc să îi lase să trăiască în mediul lor natural, au preferat să îi țină după gratii în fabrici, mănăstiri sau mini-grădini zoologice amenajate în propriile gospodării.
De asemenea, mulţi urşi au ajuns în Rezervaţia de la Zărnești după ce România a aderat la Uniunea Europeană. Legislația europeană, care a trebuit adoptată și de România, a dus la închiderea mai multor grădini zoologice din ţară care nu ofereau condiţii minime pentru un trai decent al animalelor pe care le aveau.
Libearty este cea mai mare rezervație de urși bruni din întreaga lume. Are 69 de hectare de pădure de stejar luată în concesiune pentru 49 de ani de la Primăria Zărnești, care a devenit astfel partener în acest proiect.
Sanctuarul se mândrește și cu salvarea a patru urși aflați în condiții mizere în alte țări. Urșii Maria și Marko au fost aduși din Albania, Misha e venit din Georgia, iar Betsy este o ursoaică salvată din Texas, care a venit la noi prin intervenţia SPCA din Houston (Statele Unite ale Americii).
Maya, ursoaica ce s-a sinucis din depresie
Sanctuarul «Libearty» este dedicat Mayei, ursoaica ce s-a sinucis din depresie. Pe cât este de incredibilă povestea, pe atât este de cutremurătoare. În 1998, în curtea unui hotel de lângă Castelul Bran, într-o cuşcă murdară, cu bare metalice şi cu ciment pe jos, trăia Maya. Zile întregi aștepta și spera că îi va aduce și ei cineva ceva de mâncare. Ca urmare a numeroaselor reclamații din partea turiștilor străini care vizitau România, World Animal Protection (WAP) a contactat-o pe Cristina Lapis în încercarea de a găsi o soluție pentru situația dramatică a ursoaicei Maya. „Când am văzut-o, era slabă și cu greu își mai putea înălța capul... Era uitată de toată lumea și mă întreb și acum: oare aştepta să moară? Încă îmi amintesc emoţiile care m-au copleşit când m-am uitat în ochii ei, dar totodată şi accesul de furie fără margini faţă de oamenii care au condamnat un astfel de animal la o moarte lentă şi dureroasă.
Din acel moment, timp de patru ani, eu şi soţul meu, cu ajutorul prietenilor noştri, am călătorit peste 60 de kilometri în fiecare zi să o hrănim pe Maya şi să petrecem puţin timp cu ea. De-a lungul timpului, am reuşit să îi îmbunătăţim starea de sănătate şi să îi ridicăm moralul, i-am dat mâncare bună, vitamine şi am agăţat o anvelopă de un lanţ cu care să se poată juca. Curând, ea a început să recunoască sunetul mașinii noastre şi se ridica să ne întâmpine. Ea ne-a învăţat toate valorile sufletului şi recunoştinţa unui animal nevinovat.
Din păcate, în 2001, Maya a început să arate noi semne de depresie. Îi vorbeam în permanenţă, i-am promis că într-o zi va fi din nou liberă să alerge prin pădure şi am rugat-o să aibă răbdare, să aştepte. Dar se pare că, în cele din urmă, Maya şi-a pierdut credinţa în promisiunile oamenilor.
A început să se automutileze! Și-a ros laba dreaptă aproape până la os. Când am văzut sângele pe lăbuţa ei am înţeles că voia să scape de toată această suferinţă provocată de captivitate. În ciuda tuturor eforturilor noastre de a o salva (operații, tratamente, timp petrecut alături de ea, mâncare adecvată etc), în cele din urmă Maya ne-a părăsit - pe 11 martie 2002. A murit în braţele mele. Nu voi uita niciodată ochii ei trişti şi blăniţa ei moale. Da, am ţinut un urs în braţele mele!
După ce a plecat, tot ce am putut face pentru Maya a fost să îmi ţin promisiunea - să construiesc Rezervaţia pe care i-am promis-o, să mă asigur că niciun alt urs nu va mai trece prin ceea ce a trecut ea.
Sanctuarul «Libearty» este dedicat Mayei, care străluceşte în Ursa Mare, în nopţile înstelate pentru aceia dintre noi care nu au uitat şi pentru toţi urşii care se bucură de o soartă mai fericită astăzi, tocmai datorită suferinţei îndurate de ea”, povestește Cristina Lapis, președintele Asociației Milioane de prieteni.
Un azil pentru urși și un îndemn la reflecție
Urșii din rezervația Zărnești vor sta aici pentru tot restul vieții. Nu pot fi eliberați. Mulți dintre ei nu sunt adaptați să trăiască în sălbăticie și să-și găsească singuri hrana. Au trăit prea mult timp în preajma oamenilor, sunt familiarizați cu ei și probabil ar coborî în orașe și sate să-și caute hrana prin gunoaie, riscând să moară împușcați. În al doilea rând, populația de urși în România este oricum numeroasă – în țara noastră trăiesc 60 la sută dintre urșii din Europa. Este și unul dintre motivele pentru care urșii din rezervație sunt sterilizați. La Zărnești au un fel de azil. După o viață chinuită, furată de oameni, aici găsesc pace, hrană, mediul lor natural, libertate. Au și piscină.
Uneori, sunt răsfățați cu delicii – pâine în care a fost băgată miere. Sunt suficient de isteți ca să rupă pâinea și să scobească mierea. Pâinea nu o mănâncă. Sau eventual mai încolo, când le e foame. Contactul cu oamenii este evitat pe cât posibil, pentru că ideea este de a se apropia cât mai mult de viața la care ar fi avut dreptul să o ducă în sălbăticie.
O vizită la sanctuarul urșilor de la Zărnești este mai mult decât o vizionare de animale spectaculoase, în mediul lor natural, sau decât a afla curiozități despre viața lor. O vizită la rezervația de la Zărnești îndeamnă la reflecție. Involuntar, meditezi la ceea ce înseamnă libertate. Libertatea animalelor și libertatea oamenilor. Limitele și ororile ei.
Mai multe despre poveștile urșilor de la Zărnești, despre programul rezervației, tarife, dar și cum puteți adopta un urs puteți afla de aici.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News