Live

Video De ce nu mai hibernează urșii iarna. Specialist: Mirosul omului este asociat cu o sursă de hrană

Data actualizării: Data publicării:
Urs în zăpadă. Foto: Getty Images

Imaginile cu schiorul fugărit de un urs pe o pârtie din Predeal au ajuns până în presa din Statele Unite. Alți urși au fost surprinși în Bușteni, în timp ce se cățărau pe gardul unei vile. Animalele, care ar fi trebuit să fie în această perioadă în hibernare, își fac tot mai des apariția în mijlocul oamenilor. Cristian Remus Papp - volunar "Granițe pentru urși" - a explicat la Digi24 care este motivul pentru care urșii au ajuns să fie un pericol în zonele turistice. 

"Aș începe prin a enumera factorii declanșatori ai somnului de iarnă la urși: scăderea temperaturii mediului ambiant, ceea ce vedem că nu prea mai există, lipsa hranei, în special a hranei naturale, stratul de grăsime acumulat de urs de la începutul verii și până la încheierea toamnei, raportul zi-lumină și grosimea stratului de zăpada. Studiile arată că la întrunirea acestor condiții ursul știe că trebuie să se retragă la hibernare în bârlogul său. Schimbările climatice au drept efect temperaturi anormal de mari pe timpul iernii și pot influența negativ comportamentul ursului, acesta este un factor de origine naturală. Pe de altă parte, influențează activitatea ursului în zonele turistice, căci poate găsi pe tot parcursul anului hrană în aceste zone, fie pentru că nu sunt gestionate corespunzător deșeurile, fie că urșii sunt momiți în mod voit de proprietarii de pensiuni și hoteluri, pentru că ei reprezintă, în fond, o atracție turistică", explică specialistul. 

Acesta spune că abundența de hrană pe care urșii o găsesc pe tot parcursul anului îi determină, de asemenea, să renunțe la obiceiul hibernării în anotimpul rece.

"De asemenea, hrănirea complementară din păduri. Porumbul, de exemplu, care este destinat mistrețului. Ursul nu știe acest lucru și, desigur, nu va refuza această hrană. Această abundență de hrană contribuie la acest fenomen pe care îl vedem și anume că urșii nu mai intră iarna la hibernare", a mai spus, la Digi24, Cristian Remus Papp - volunar "Granițe pentru urși".

Întrebat de incidentul petrecut pe o pârtie din Predeal, când un schior a fost fugărit de un urs, Cristian Remus Papp a explicat că de cele mai multe ori animalul poate asocia mirosul omului cu hrana. 

"Fie îl asociază cu o posibilă pradă, fie mirosul omului este asociat cu hrana. Omul îi ofera un acces facil la surse de hrană pe care nu o găsește în pădure", a conchis acesta la Digi24.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO. Pui de urs, printre schiorii din Predeal

Ministrul Mediului vrea ca toți urșii să poarte cipuri

Partenerii noștri