Galerie Foto Cum a pus stăpânire o pisică pe primăria unui oraș din Ucraina. Participă acum la toate ședințele și întâlnirile oficiale
Levchyk este o pisică tigrată care a trăit până în toamna anului 2020 pe străzile orașului Liov, din vestul Ucrainei. Dar de atunci soarta ei s-a schimbat complet: și-a făcut loc în biroul primăriei și este celebră pe internet.
A devenit pisica primăriei după ce a fost salvată dintr-un copac din apropierea instituției, potrivit The Moscow Times. Primarul Andrii Sadovîi a primit-o apoi în biroul lui, pe care, încet-încet, a pus stăpânire. Apoi i s-au făcut și conturi pe rețelele sociale, unde sunt postate în mod constant imagini cu activitățile zilnice.
Așa a devenit o adevărată celebritate. Acum participă la ședințele primarului, dar și l-a toate întâlnirile oficiale. Levchyk (Leuț, în română) a fost ținută în brațe și mângâiată chiar și de oficiali de rang înalt care au ajuns la primăria din Liov, între care un reprezentant ONU, reprezentanți ai guvernului belgian sau ambasadorul interimar al SUA, iar fotografiile de pe contul de Instagram dovedesc asta.
Când nu are „treburi” oficiale, pisica lenevește pe scaunul sau chiar documentele și laptopul primarului și se joacă.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News