Live

Animalele care au slujit statul vor beneficia de îngrijire și cazare pe viață. „Câinii erau casați ca dulapurile”

Data publicării:
Sursa: INQUAM Photos/Ovidiu Dumitru Matiu

Directorul Clubului Câinilor Utilitari, Vlad Popescu, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că noua lege privind pensionarea animalelor de serviciu este binevenită şi că, în conformitate cu vechea reglementare legală, „câinii erau casaţi ca dulapurile”, iar cazul cailor era „mai dificil şi dramatic”.

„În conformitate cu vechea lege, câinii erau casaţi ca dulapurile. Adică ei erau scoşi la licitaţie, şi în urma licitaţiei, dacă nu reuşeau să-l vândă, la nişte sume astronomice, pentru că trebuiau să justifice câţi bani au băgat în acel câine, şi pentru că nu-l cumpăra nimeni, erau daţi spre adopţie. Dar trebuiau urmate nişte proceduri, care durau, abia după aceea avea dreptul fostul partener să-l adopte, ceea ce destul de des se întâmpla. În cazurile în care nu se găsea nicio formulă legală şi se treceau toate procedurile, câinele era eutanasiat. Dar cei care se ocupau de aceşti câini erau cât se poate de oameni, în sensul că încercau să prelungeasă procedurile de adopţie ca să le dea de mâncare în continuare, cât mai mult, şi să nu-i omoare. Evident că au existat şi câini absolut minunaţi, care au muncit 8-9 ani pentru o unitate, şi care au ajuns să fie eutanasiaţi”, a declarat directorul Clubului Câinilor Utilitari, Vlad Popescu.

El a mai afirmat că noua lege este una normală şi că ea trebuia adoptată mai de mult.

„Este foarte bine că o avem acum şi blagosloveşte ceea ce într-o măsură se întâmpla acolo unde oamenii aveau inimă. În majoritatea locurilor oamenii făceau totul pentru ca aceşti câini să îmbătrânească frumos. În special cel care a muncit lângă animal, pentru că el se îndrăgostea de câine. Acum legea spune aşa: în momentul în care câinele şi-a terminat cariera, este oferit spre adopiţie, prioritate având fostul partener. Dacă nu vrea să-l ia nimeni, el este ţinut în unitate, hrănit şi dus la veterinar până la sfârşitul vieţii. Cel mai dificil şi dramatic era în cazul cailor, aici era suferinţa cea mai mare, pentru că aceste animale nu putea fi luate acasă. În multe cazuri caii ajungeau pe la diverşi indivizi, puşi să tragă fiare, asta după ce ani de zile au muncit pentru o unitate”, a adăugat Vlad Popescu.

Legea nr. 217/2019 privind întreţinerea animalelor de serviciu sau destinate serviciului scoase din funcţiune sau declasate care aparţin instituţiilor şi structurilor publice din România a apărut în Monitorul Oficial pe 15 noiembrie şi se va aplica de la 1 ianuarie 2020.

„Ţinând cont de activitatea extenuantă pe care o desfăşoară animalele de serviciu aflate în slujba statului român, este în primul rând o datorie civică de a le asigura dreptul la viaţă şi condiţiile necesare de adăpost şi hrană după împlinirea vârstei de pensionare”, se arăta în expunerea de motive a proiectului de lege, propunere iniţiată de actualul ministru al Finanţelor, Florin Cîţu.

Legea, adoptată de Camera Deputaţilor pe 15 octombrie, cu unanimitatede voturi, prevede următoarele beneficii pentru animalele de serviciu scoase din activitate:

-dreptul la îngrijire pe viaţă, prin asigurarea accesului la servicii medicale regulate, respectiv hrănire, adăpostire şi posibilitatea de mişcare;

-cazarea la unitatea unde animalul de serviciu şi-a desfăşurat activitatea sau în alte locaţii aparţinând aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, pe toată durata vieţii sau până la adopţie;

-asigurarea condiţiilor necesare pentru a fi adoptate (instructorii animalelor de serviciu au prioritate la adopţie).

În ceea ce priveşte adopţia acestor animale, ea se va face gratuit, instituţiile publice urmând să facă publice aceste informaţii, pe site-urile proprii.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Alertă majoră într-o țară din Asia Centrală după ce 20 de persoane au fost ucise cu brutalitate. „Implicăm toate forțele”

Un deținut a evadat din camera de arest a Judecătoriei Medgidia. Autoritățile sunt în alertă

Tatăl lui George Simion a fost săltat de polițiști după ce a intrat în casa cumnatei sale și a amenințat-o cu moartea

Partenerii noștri