Agent Green a indicat două țări în care se face trafic de urși: Mai au vreo 200 în sălbăticie. E timpul ca DIICOT să preia cazul puilor
Continuă ancheta după ce au apărut imagini revoltătoare cu patru pui de urs care sunt scoşi din bârlog şi chinuiţi. Indivizii au fost găsiţi, dar ursuleții încă nu. Cei patru bărbați au fost identificați și sunt cercetați penal. Reprezentaţii asociaţiilor din domeniul protecţiei animalelor atrag atenția că lei, tigri sau chiar urşi sunt luaţi de mici, adormiţi pentru a putea trece graniţa şi apoi vânduţi în străinătate pentru aproximativ 600 de euro/exemplar. În străinătate, mai spun reprezentanţii asociaţiilor, cel mai probabil puii sunt crescuţi în captivitate şi apoi vânduţi grădinilor zoologice din mai multe ţări.
Primarul din Crevedia, Petre Florin, vizat de procurorii DIICOT
Un columbian a fost arestat preventiv pentru că a vrut să arunce în aer clădiri din România. El a fost instigat de un bărbat din Rusia
400.000 de dolari falși, schimbați la bancomate. Falsificatori de bani, vizați de percheziții în București și Giurgiu
Ce poți cumpăra din banii primiți ca alocație pentru copii
Cum arată sistemul de avertizare timpurie în caz de tsunami, montat în largul Mării Negre
Românii se întorc acasă. Motivul care îi face să renunțe, după ani de pribegie, la viața din Occident
Operaţiunea „Ghost Gun”
Cum arată primul tren electric chinezesc de mare viteză care va circula prin România cu până la 160 km/h
Antrenorul lotului naţional feminin de bob şi sanie este acuzat de proxenetism
Gabriel Păun, președintele Agent Green, a spus sâmbătă dimineață la Digi24 că cei patru pui de urs încă nu au fost găsiți.
„Sunt imagini care nu sunt demne de țara noastră. Cel mai tare m-a îngrijorat ce a spus și domnul ministru, posibilitatea de a exista o rețea de crimă organizată în acest domeniu și, clar, se cade pasarea cazului către DIICOT, pentru că ei au posibilitatea să ancheteze astfel de structuri”, a spus Gabriel Păun.
„În investigațiile mele trecute am dat peste un caz care m-a tulburat foarte tare. Acum câțiva ani, am găsit urși în Ucraina. Nu am certitudinea că ei veneau din România, știu doar că în Ucraina mai sunt doar vreo 200 de urși în sălbăticie. Și atunci, au nevoie mereu, și nu doar ei, ci și Rusia, și nu doar grădinile zoologice, dar este nevoie pentru a-și păstra linia genetică. Au nevoie de exemplare noi de introdus în sălbăticie, pentru a evita acel inbreeding”, a spus președintele Agent Green.
El a povestit că, tot atunci, a văzut în Ucraina mai mulți urși legați legați cu lanțuri și erau folosiți pentru antrenamentul câinilor de vânătoare.
„Sunt foarte multe scenarii plauzibile, nu avem cum să ne aruncăm în cazul din Harghita, orice este posibil. Faptul că puii nu au mai fost găsiți la fața locului, ei nu mai au nicio șansă să supraviețuiască fără mama lor. Oricine, chiar și cei cu bune intenții, trebuie să știe că dacă văd niște pui de urs nu trebuie să se atingă, să nu se apropie de ei. Dacă ursoaica a simțit miros de om pe pui, unde hibernează, îi va respinge și îi va lăsa vulnerabili”, a completat el.
„Dacă nu au fost găsiți în imediata apropiere unde au fost filmați, cel mai probabil au fost luați. Erau atât de mici încât nu aveau posibilitatea să se deplaseze. Sper că din acest caz se va face un exemplu, făptașii să primească pedeapsa maximă, închisoare de la 3 la 12 luni, și amenda - 40.000 de euro pentru fiecare urs - pentru ce li s-a făcut”, a mai spus Gabriel Păun.
Gabriel Păun: Masculii mari de urși aproape că au dispărut. Să facem ursul emblemă națională
„Dacă atât de multe voci spun că avem de-a face cu rețele de crimă organizată, este clar timpul să fie instrumentat și de DIICOT un dosar pentru a se ancheta aceste rețele, pentru că ne destabilizează populația. Da, sunt voci care spun că avem prea mulți urși, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i exportăm, să-i scoatem din mediul lor natural și să-i ducem nelegal peste granițe. Nu este vorba că sunt prea mulți urși, foarte mulți ani s-a vânat cu niște cote de recoltare și asta înseamnă că s-au scos eminamente masculii mari, de trofeu. Nu vine nimeni să vâneze masculii mici, care nu s-au adaptat la pădure. Asta a destabilizat foarte mulți ani populația urșilor din România. Masculii de urși mari aproape că au dispărut. Avem, dar nu atât de mulți și nu atât de răspândiți pentru a avea o populație stabilă în România”, a explicat el.
Gabriel Păun a spus că este nevoie de un plan național de acțiune mai bun.
„Putem să-l facem pe urs emblemă națională, pentru că nu este o rușine că-l avem, ci o mândrie, nicio altă țară din Europa nu mai are atâția urși. Dacă păstrăm ultimele referințe oficiale, toate celelalte țări la un loc nu au câți are România. Doar Suedia se mai poate mândri cu ceva urși”, a subliniat președintele Agent Green.
Editor : G.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News