Live

Actori alergați pe scenă de o haită de lupi, în timpul unui spectacol live, în China. Organizator: „De 3 ani nu am avut accidente”

Data actualizării: Data publicării:
Actori alergați pe scenă de o haită de lupi FOTO: captură video Weibo

Un videoclip cu niște lupii care aleargă după actori pe scenă, în timpul unui spectacol live, în China, a tras un semnal de alarmă cu privire la siguranța participanților și a publicului.

Clipul, filmat într-o sală de spectacole din orașul Xi'an din nord-vestul țării, a fost postat în urmă cu câteva zile pe platforma chineză de socializare Weibo. A devenit rapid viral, fiind vizualizat de peste 433 de milioane de de ori, potrivit CNN.

Filmările arată mai mulți lupi care ies din culise, sărind pe culoarele dintre scaunele spectatorilor și urmărind participanții, ca parte a show-ului intitulat „Tuoling Legend”. Lupii și actorii sunt implicați în scene de luptă, iar un tânăr chiar este pus la pământ de un animal la un moment dat.

Lupii nu par a avea hamuri sau lese. Publicul, aflat la câțiva metri distanță de scenă, a filmat scena cu telefoanele mobile.

„Mi-aș pierde mințile dacă aș fi acolo”, a comentat un utilizator Weibo, iar un altul s-a întrebat: „Ce se întâmplă dacă lucrurile scapă de sub control?

Un reprezentant al companiei care deține sala de spectacole și a organizat show-ul, a declarat pentru CNN: „acești lupi nu vor face rău nimănui”. Acesta a dorit să-și păstreze anonimatul de teama hărțuirii.

„Acești lupi au fost domesticiți de trei sau patru generații", a mai spus reprezentantul. „Sunt crescuți și instruiți în mod legal de dresori profesioniști și nu s-a întâmplat niciun accident în ultimii trei ani.”

Reprezentantul a spus că scenele de luptă au fost utilizate de multe ori și că toți concurenții au purtat haine de protecție pentru a nu fi răniți.
Există, de asemenea, plase de protecție între scenă și scaunele spectatorilor, astfel încât lupii nu pot ajunge la public, a adăugat acesta.

Potrivit site-ului companiei care produce show-ul, lupii apar doar într-una din cele șapte scene ale spectacolului care spune istoria Drumului Mătăsii. Aceeași sursă spune că 30 de lupi și 20 de cămile fac parte din spectacol.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri