Live

Solstițiul de iarnă din 21 decembrie 2022. Cea mai lungă noapte din an și iarna astronomică

Data publicării:
Solstițiul de iarnă din 21 decembrie 2022 FOTO: Getty Images

Solstiţiul de iarnă are loc la 21 decembrie 2022, la ora 23 şi 38 minute, potrivit site-ului www.astro-urseanu.ro. El este legat de mişcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui.

La data solstiţiului de iarnă, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar durata nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute (pentru Bucureşti). Începând de la această dată, până la 21 iunie 2023, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea în mod corespunzător.

Solstițiul de iarnă 2022 din 21 decembrie: cea mai lungă noapte din an

Solstiţiu înseamnă "soare nemişcat". În ziua în care are loc în emisfera nordică, în opoziţie în emisfera sudică se află în desfăşurare solstiţiul de vară. În ziua solstiţiul de iarnă, ce marchează începutul iernii astronomice, avem parte de ziua cea mai scurtă şi noaptea cea mai lungă a anului.

Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cereşti numit "ecliptică". La momentul solstiţiului de iarnă, Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cereşti, la distanţa unghiulară maximă de 23° 27' sud faţă de ecuator, el efectuând mişcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit "tropicul Capricornului". Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor, potrivit Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".

În preajma producerii solstiţiului de iarnă, avem şi ultimul curent de meteori al anului, Urside, activ între 13 - 24 decembrie, şi a cărui perioadă maximă de manifestare (5-10 meteori pe oră) este, în acest an în noaptea de 21/22 decembrie, continuând până spre dimineaţă, potrivit calendarului astronomic al Organizaţiei Mondiale de Meteori (IMO - International Meteor Organization). Luna este plină 3%.

Urside este rezultatul particulelor de praf lăsate de cometa Tuttle, descoperită pentru prima dată în 1790, cu perioada de manifestare cuprinsă în fiecare an între 17 şi 26 decembrie. Deşi spectacolul nu este atât de grandios ca în cazul altor curenţi de meteori, uneori se produc adevărate erupţii cu până la 100 de meteori pe oră. Cei pasionaţi de astfel de evenimente au şanse mai mari de vizionare din locuri întunecate, departe de luminile oraşului.

Tradiții și superstiții legate de solstițiul de iarnă

Potrivit credinţei populare, în nopţile în care se produce solstiţiul ar înflori feriga, iar cel care veghează şi surprinde acest moment va avea noroc în casă şi în dragoste. În realitate, feriga este o plantă inferioară care nu înfloreşte şi se înmulţeşte prin spori, potrivit volumului ''Zile şi mituri - calendarul ţăranului român'' de Ion Ghinoiu.

Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ţinea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.

Solstiţiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia şi Orientul Mijlociu. Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiţii.

În Europa, astfel de construcţii din piatră pentru măsurarea poziţiei Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximaţie din anul 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost poziţionate astfel încât lumina Soarelui la apus, la data solstiţiului de iarnă, să cadă într-un anume fel.

Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, şi pe Mithras, zeul luminii, potrivit volumului ''Zile şi mituri - calendarul ţăranului român'', de Ion Ghinoiu.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mii de oameni au aplaudat răsăritul soarelui la Stonehenge pentru a marca solstițiul de iarnă, cea mai scurtă zi din an

Astăzi este solstițiul de iarnă 2024 și cea mai lungă noapte din an. Din 21 decembrie, crește durata zilelor

Solstițiul de iarnă 2024. Când este cea mai lungă noapte din an

Echinocțiul de toamnă 2024. Din luna septembrie noaptea devine mai lungă

Partenerii noștri