Live

Povestea tristă a Lisei Marie Presley. Cum și-a pierdut fiul de numai 27 de ani

Data actualizării: Data publicării:
Lisa Marie Presley și-a pierdut în 2020 fiul, Benjamin Keough FOTO: Profimedia Images

Lisa Marie Presley și-a pierdut în 2020 fiul și a vorbit recent despre trauma suferită în urma tragediei. Singura fiică a legendarului Elvis Presley, Lisa Marie Presley a murit pe 12 ianuarie, la vârsta de 54 de ani.

Într-un nou eseu pe care l-a scris pentru Ziua națională de conștientizare a durerii, marcată în SUA pe data de 30 august, Lisa Marie Presley a vorbit deshis despre pierderea fiului ei, Benjamin Keough, în vârstă de 27 de ani, care s-a sinucis în 2020.

„Viețile mele și ale celor trei fiice ale mele au fost complet date peste cap și distruse de moartea lui. Trăim cu asta în fiecare zi”, a scris ea. „Doliul este ceva pe care va trebui să-l porți cu tine pentru tot restul vieții, în ciuda a ceea ce cred mulți oameni. Nu „treci peste asta”, nu „treci mai departe”, punct”, a spus ea, potrivit CNN.

Presley a spus că doar „o mână” de oameni rămân de obicei în contact pentru a oferi sprijin continuu unui prieten sau membru al familiei care a suferit o pierdere grea.

„Din păcate, acesta este un adevăr dur pentru majoritatea. Așadar, dacă cunoașteți pe cineva care a pierdut o persoană iubită, indiferent de cât timp a trecut, sunați-l pentru a vedea cum se descurcă. Mergeți să-l vizitați. Chiar vor aprecia cu adevărat, mai mult decât vă imaginați”, a mai scris Lisa Marie Presley.

Presley a mai spus că și-a găsit mângâiere în compania unor oameni care s-au confruntat cu tragedii similare.

„Grupurile de sprijin care au în comun tipul acesta de pierdere. Mă duc la ei și invit alți părinți îndoliați la mine acasă... Nimic, absolut NIMIC nu elimină durerea, dar găsirea de sprijin te poate ajuta uneori să te simți mai puțin singur”, a spus ea.

Cântăreața a mai spus că fiicele ei ajutat-o să meargă mai departe. „Eu trăiesc pentru fetele mele. Merg înainte pentru că fiul meu a spus foarte clar în ultimele sale momente că grija pentru surorile sale mai mici era prioritatea lui. El le-a adorat pur și simplu.

Cum a murit fiul Lisei Marie Presley

Benjamin Keough, fiul Lisei Marie Presley, a murit în iulie 2020, în Calabasas, California. Avea 27 de ani. După autopsie, s-a stabilit cu certitudine că Benjamin Keough s-a sinucis prin împușcare.

Managerul Lisei Marie a spus la acea dată că aceasta era devastată de moartea fiului său. „L-a adorat pe acel băiat. El a fost dragostea vieții ei", a spus Roger Widynowski, adăugând că ea „încearcă să rămână puternică” pentru cele trei fiice ale sale.

Benjamin a fost cel mai tânăr dintre cei doi copii pe care Lisa Marie Presley i-a avut cu primul ei soț, muzicianul Danny Keough, de care a divorțat în 1994.

Lisa Marie mai are are două gemene în vârstă de 11 ani cu cel de-al patrulea soț, muzicianul și producătorul Michael Lockwood, cu care s-a căsătorit în 2006, după scurte căsnicii cu starul pop Michael Jackson și cu actorul Nicolas Cage.

 

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mesaj emoționant al Priscillei Presley, la 47 de ani de la moartea lui Elvis, ”Regele rock and roll”

Cauza morții Lisei Marie Presley a fost dezvăluită, la șase luni de la deces

După ce s-a supărat că Lisa Marie a scos-o din testament, Priscilla Presley a acceptat un compromis. "Toate părțile sunt mulțumite"

Scandal după moartea Lisei Marie Presley. Mama ei, Priscilla, îi contestă testamentul

Partenerii noștri