Cea mai frumoasă fotografie cu un urs care a pozat unui fotoreporter în România
Un urs a pozat unui fotoreporter pe o șosea din Covasna, înainte de Paște. Fotoreporterul Alex Nicodim a povestit pentru Digi24.ro cum a realizat ”ședința foto”.
”Pe scurt, mergeam dispre Brașov spre Focșani. O oră din drum traversezi printr-o padure serioasă, vreo 30 de kilometri nu este nicio localitate. Localitatea Ojdula, Covasna, este cea mai apropiată de locul în care a aparut ursul pe șosea. Începuse să ningă și pentru 19 aprilie mi s-a părut destul de interesant, așa că făceam poze cu telefonul, la ninsoare. Mergând încet, de la depărtare observ la un moment dat... un câine. Apropiindu-mă, îmi dau seama că era acest urs. Și l-am pozat din toate unghiurule, mai întâi din mașină, apoi am și coborât, mai de la depărtare, apoi mai de aproape. Cert este ca am petrecut vreo jumătate de oră în preajma ursului care era destul de prietenos. Asta și din cauză că multe mașini opreau și îi aruncau mâncare, pâine, pufuleți, covrigi, ceea ce este foarte nasol, în primul rând pentru urs”, a relatat fotoreporterul Alex Nicodim, Acesta spune că la un moment dat, ursul a început să alerge spre el, și a fost nevoit să se urce în mașină și să plece.
Alex Nicodim este un fotoreporter multipremiat în România, iar fotografiile sale au fost preluate de publicații internaționale, precum The Sun, Bild sau Marca.
Ursul a pozat timp de jumătate de oră / credit foto Alex Nicodim
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News