Video 230 de mașini clasice adunate de un colecționar și păstrate în depozite și o biserică părăsită vor fi scoase la vânzare
O flotă impresionantă de mașini clasice va fi scoasă la licitație luna viitoare, după ce 230 de modele speciale au fost descoperite în câteva depozite și o biserică abandonată din Olanda.
Modelele, care valorează milioane de euro, i-au aparținut afaceristului Ad Palmen, în vârstă de 82 de ani. Din cauza stării lui de sănătate, Palmen a fost nevoit să renunțe la colecția lui impresionantă, iar lotul a fost cumpărat de dealerul de mașini clasice Gallery Aaldering, pentru o sumă nespecificată, scrie CNN.
Modelele urmează să fie scoase la licitație în Olanda începând cu 19 mai.
Printre mașinile clasice pe care Palmen le păstra se numără un Mercedes 300 S decapotabil, un Ferrari 365 sau o Alfa Romeo Spider. Colecția mai conține modele Maserati, BMW, Jaguar sau Aston Martin, iar multe sunt în stare perfectă.
Ad Palmen și-a început colecția în anii '60, iar mașinile au fost păstrate în două depozite și o biserică, departe de ochii publicului. În 2022, Palmen a fost diagnosticat cu demență și abia apoi administratorii averii lui au descoperit colecția uriașă de mașini. Ad Palmen pornea regulat mașinile, pentru a menține motoarele în stare de funcționare.
Potrivit lui Carlo Te Lintelo, șeful departamentului de marketing de la Gallery Aaldering, colecția era un secret bine păstrat până un incendiu a izbucnit anul trecut la cel mai mare depozit al lui Palmen. Pompierii au intervenit la timp, iar mașinile au fost salvate.
"Aceste mașini sunt în stare perfectă și există o mare diversitate. Ad Palmen nu colecționa doar modele scumpe sau exclusiviste, el cumpăra orice model pe care îl considera frumos", spune Te Lintelo. Acesta mai spune că există în colecție și modele extrem de speciale, precum o Lancia B4 Spider America. "Ca să va faceți o idee, doar acest model se va vinde cu o sumă cuprinsă între 600.000 și 700.000 de euro. Sunt foarte rare, au fost produse doar câteva unități. În stare perfectă, se pot vinde și cu 1 milion de euro".
Potrivit lui Te Lintelo, multe întrebări despre colecție vor rămâne fără răspuns pentru că Ad Palmen este acum prea bolnav pentru a-și spune povestea.
"Avem sute de întrebări despre motivele care l-au făcut să înceapă colecția. Există atât de mult mister în jurul acestor mașini pentru că el nu poate răspunde", spune șeful departamentului de marketing de la Gallery Aaldering.
Ce se știe este că mașinile erau viața lui Palmen. "Locuia în depozit și nu în condiții luxoase. Mașinile erau viața lui", spune Te Lintelo.
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News