Live

Video Exclusiv Mircea Geoană, la Interviurile Digi24.ro: Dacă Ucraina nu rezistă mă întreb care va fi următoarea țintă, de data aceasta o țară NATO

Data actualizării: Data publicării:
Mircea Geoana, la Interviurile Digi24.ro

Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, a declarat la Interviurile Digi24.ro că războiul din Ucraina va fi unul de uzură, însă a subliniat importanța contraofensivei ucrainenilor. Acesta a spus ca rușii, din iunie până acum, au reușit să cucereasca doar 0,02% din teritoriul Donbasului. Geoană a vorbit și despre îngrijorările legate de centrala Zaporojie, despre ajutorul oferit de NATO Ucrainei, dar și despre politica din România.

Principalele declarații:

  • Despre misiunea AIEA la Zaporojie: Facem apel la autoritățile ruse să permită neîntârziat accesul. Nu vedem neapărat un risc cu privire la bombardarea centralei, cât vedem un risc de accident sau incident cu privire la acțiunile de oprire a centralei. Centrala e alimentată de la o centrală termică din exterior, iar încercarea rușilor de a muta producția către Crimeea e o operațiune extrem de riscantă. Sperăm ca misiunea să rămână cât mai mult acolo. Trebuie să fim foarte atenți că Rusia va încerca să folosească prezența inspectorilor ca un element de propagandă, va încerca să mascheze că acolo e o bază militară rusească în toată regula. Se lucrează la o așa-zisă petiție a oamenilor din zonă, pe metodă rusească, care să convingă că Ucraina bombardează centrala. 
  • Nu va fi simplu pentru Rusia să mute producția către Crimeea.
  • Apelul nostru este extrem de clar. Federația Rusă poartă responsabilitatea.
  • Este mai mult decât o operațiune sub steag fals. Este un alt instrument al războiului psihologic. Încearcă să folosească un element de sensibilitate, riscul nuclear, și se joacă într-o atitudine extrem de iresposabilă cu emoțiile pe care le au cetățenii europeni.
  • Nu există niciun fel de acțiune a ucrainenilor împotriva propriei lor centrale. Rușii au o bază militară în interiorul centralei știind că ucrainenii nu o pot ataca, și de acolo ei lansează bombardamente. Acesta este jocul: șantaj emoțional cu occidentul, propagandă împotriva ucrainenilor, când de fapt în spate e un interes militar și economic legat de energia electrică care ar putea să meargă către Crimeea.
  • Este imperios necesar ca Federația Rusă să păstreze operatorii ucraineni profesioniști care sunt specializați să lucreze cu acea centrală. Există un moment mai delicat. Și eu am lucrat în energie, momentul mai sensibil e când se fac operațiuni de oprire și repornire a centralei.
  • Ajutăm o țară independentă conform Cartei ONU. Nu suntem parte a acestui conflict. Avem obligația de a ajuta Ucraina, de a proteja aliații și de a nu escalada conflictul dintre NATO și Federația Rusă. NATO nu este parte a acestui conflict și nu vom fi parte a acestui conflict.
  • Ce ar putea face NATO în cazul unui accident la Zaporojie: Nu lucrăm pe ipoteze. Suntem convinși că responsabilitatea va prevala și nu vom avea un accident acolo. Credem că prezența permanentă a inspectorilor AIEA ar reduce riscul. Nu o considerăm ca fiind cu șanse de materializare (n.red. a unui accident nuclear).
  • Contraofensiva ucraineană. Suntem în a treia fază a acestui război ilogic și neprovocat declanșat de Federația Rusă. Prima etapă a fost asaltul eșuat împotriva Kievului, a doua etapă ofensiva din Donabs. Din iunie până acum Federația Rusă a ocupat teritoriul din Donbas în proporție de 0,02%. Ăsta este ritmul de avans real al Federației Ruse în aceste luni, luni de vară, care sunt mai favorabile unor astfel de acțiuni militare. Este clar că și ofensiva rusească s-a împotmolit. Partea ucraineană are în acest moment capacitatea de a lansa o contraofensivă. În condițiile în care au capacitatea să lovească în adâncime, să distrugă podurile de peste Nipru, în condițiile în care au capacitatea militară și tehnică să lanseze o contraofensivă, care nu este masivă, dar este simbolică, și este clar că recâștigarea inițiativei în orice război este un moment important. Nu anticipăm schimbări masive, dar faptul că Rusia este împotmolită și Ucraina atacă în sud este un lucru important. 
  • Federația Rusă nu a abandonat ideea să atace Odesa, să aibă un coridor care să priveze Ucraina de accesul la zona Mării Negre.
  • Nu vedem șanse din păcate pentru o soluționare politică a acestui conflict. De aceea anticipăm un război care se va prelungi, un război de uzură și un război al logisticii, și acesta este scenariul pe care îl vedem pentru următoarele luni, inclusiv lunile reci de iarnă.
  • Faptul că Federația Rusă are dificultăți atât cu recrutarea cât și cu echipamentele, inclusiv datorită sancțiunilor, îi face să se îndrepte către dronele iraniene. 
  • Rusia încearcă să organizeze o serie de referendumuri fictive, false, prin care încearcă să anexeze aceste teritorii la teritoriul Federației Ruse. 11 septembrie era data inițială, poate sunt dificultăți pentru că nu găsesc suficent de mulți oameni. 
  • Niciun astfel de referendum, niciun fel de ocupație în sud sau est sau în Crimeea, nu vor fi recunoscute și rămân teritorii ocupate abuziv și ilegal.
  • Sancțiunile Occidentului sunt eficiente? Trebuie să recunoaștem că există un preț pe care îl plătim pentru a opri imperialismul rusesc. Dacă Ucraina nu rezistă și nu îi ajutăm pe ucraineni, mă întreb care va fi următoarea țintă pentru Federația Rusă, de data aceasta o țară NATO. Este un element de prudență și de obligație strategică. Evident că este un cost mai ales pentru cei vulnerabil în societățile noastre, dar noi vorbim de un cost în bani, în timp ce ucrainenii vorbesc de costrui în vieți omenești. Sancțiunile nu sunt cauza problemelor noastre, ci războiul Rusiei. În aceste moment, față de anul trecut, există o scădere cu 75% a importurilor de gaze. Evident că acest lucru crează o dificultate și liderii europeni caută soluții alternative. Aș vrea să ne uităm și la efectul sancțiunilor. Impactul asupra economiei, Federația Rusă nu și-a redus producția. Ce face Rusia? Arde gazul. Pur și simplu ard gazul contribuind inclsuvi la emisii și încălzirea planetei. Dacă ne uităm la importurile de tehnologie din Occident, ele au scăzut cu 50%. Din punct de vedere al impacutului asupra economiei, deși acum stau bine pentru că au banii din prețurile mari, de îndată ce prețul la energie va scădea, vor avea probleme. 
  • Sunt convins că vor fi luate măsuri în Europa și România ca să se ocupe de cei care vor avea cei mai mult nevoie de sprijin, va fi o iarnă foarte grea, dar dacă ne uităm la prețul plătit acum, față de câștigul de a avea o Europă decontaminată de șantajul rusesc, cu o economie cu baze mai sănătoase, eu aș spune că dacă tragem linie suntem pe plus.
  • Acest război provoacă o schimbare de ordine de securitate europeană. Cancelarul german a spus la Praga că centrul de greutate al Europei să mută spre est. Țări ca Polonia și România devin țări cu o mult mai mare relevanță politică și strategică.
  • Voința politică de a ajuta Ucraina este acolo, vedem același nivel de determinare al aliaților.
  • Politica din România și o eventuală candidatură la prezidențiale. Am privilegiul să să am o poziție de înaltă responsabilitate într-un dintre cele mai importante organizații ale lumii, într-unul dintre cele mai importante momente. Încerc din această poziție să îmi ajut organizația și țara pe care o reprezint și pe care o să o slujesc toată viața mea. Nu am nici timp, nici interes să mă ocup de lucruri care sunt interesante, dar nu mi se par cu adevart importante. Nu sunt în competiție cu nimeni. Singura competiție pe care o am e cu mine însumi și cu șansa de a putea să demonstrăm că NATO este puternic și că România este o țară prosperă și respectată în lume. 
  • Despre competiția din 2024. Din experiența mea mai veche...e o discuție că PSD ar trebui să câștige după 20 de ani alegerile prezidențiale, aș reaminti faptul că în 2009 noi am câștigat alegerile prezidențiale dar care au fost denaturate dintr-un pact cu diavolul pe care lideri și instituții l-au făcut și consecințele le vedem și acum. Sunt absolut hotărât să îmi fac treaba aici la NATO și cred că toți cei de acasă care doresc să candideze în 2024, sper să fie candidații cei mai buni, bărbați și femei și românii să aleagă în mod liber calea și viitorul pentru ei.
  • Ar fi o femeie soluția pentru prezidențiale? Am treabă multă la NATO, restul le discutăm mai târziu. 2024, mai avem timp până atunci.
  • A fost vehiculat și numele dvs. în cursa pentru prezidențiale. E un subiect care nu e de actualitate, avem timp să discutăm politică românească după ce termin jobul la NATO.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Traian Băsescu, despre momentul din dezbaterea prezidențială care a arătat că Mircea Geoană „habar n-are ce face NATO”

Analiza lui Băsescu despre prezidențiabili: Ciolacu, „un unsuros”. Geoană, „un balon umflat”, Ciucă, „un laș”. Ce spune despre ceilalți

Ilie Bolojan a discutat cu Lasconi şi Geoană, dar neagă că le-a cerut să se retragă din cursa pentru Cotroceni

Transparența finanțării campaniei lui Mircea Geoană. Numele unor donatori au apărut în presă: „Eu îl iubesc pe omul ăla”

Partenerii noștri