Live

Abia lansat, noul indice pentru calcularea dobânzilor la credite în lei crește brusc. Analist: Guvernul a încercat o mică păcăleală

Data actualizării: Data publicării:

Abia s-a schimbat noul indice pentru calcularea dobânzilor la creditele în lei și deja se înregistrează creșteri. Noul indice, numit IRCC, pentru primul trimestru din 2019, a sărit de la 2,36% la 2,63%, o creștere de aproape 0,3 puncte procentuale. Acest indice este luat în calcul la creditele acordate până la finalul lunii iunie

Dragoș Nechifor, analist financiar: „Observăm această creștere, să luăm în considerare că valoarea 2,36% este aferentă trimestrului patru din 2018, atunci când Roborul era și el mai mic, în jur de 3%. Ulterior, Roborul a crescut în zona de 3,3-3,4%, în primul trimestru din 2019, deci nu ne puteam aștepta ca acest nou indicator să fie mai mic sau egal ca înainte, ci tot mai mare.

Ideea este că eu cred că diferența dintre Robor și IRCC se va păstra în jur de 0,5%. Da, Guvernul a încercat o mică păcăleală, dar eu consider că i-a ieșit. Sunt 3-4 entități care acționează în piața aceasta: guvernul care a intervenit și a schimbat acest indicator, iar acum toată populația știe că ratele românilor au scăzut, vorbim de bănci, care și-au reglat oferta destul de repede, cu mici majorări ale marjei, în jur de 0,5%, care au estompat diferențele dintre IRCC și Robor, ceea ce înseamnă că băncile vor încasa aceiași bani ca și până acum, și mai sunt consumatorii care au credite, singurii care își vor da seama că e o păcăleală, pentru că nu vor simți o reducere a ratelor. Dar cei care nu au credite vor crede că cei cu rate la bancă plătesc acum mai puțin. Deci toată lumea câștigă, mai puțin consumatorii cu credite bancare”.

Citește și: Calculele din spatele noului indice pentru credite. Cum se modifică rata pentru un împrumut de 220.000 de lei

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Consiliul Concurenţei a controlat telefoanele personale ale bancherilor care participă la calculul ROBOR. „Am făcut şi acest lucru”

Președintele Consiliului Concurenței, despre controalele la bănci: Nimeni nu e vinovat până nu dovedim că e vinovat

Creștere puternică a ROBOR la 3 luni la o zi după majorarea dobânzii cheie de către BNR

Indicele ROBOR la 3 luni a depășit pragul de 6% pe an

Partenerii noștri