Live

News Alert Surse: Lui Ludovic Orban i s-a transmis că nu va mai fi premier

Adriana Duțulescu Data actualizării: Data publicării:
Foto: INQUAM Photos/Ilona Andrei

Discuția dintre Klaus Iohannis și Ludovic Orban, care a avut loc astăzi, la Palatul Cotroceni, a fost una neplăcută pentru actualul premier și președinte al PNL, au declarat surse politice pentru Digi24.ro. Ludovic Orban va anunța în această seară că își dă demisia din funcție, dar rămâne președinte la partid. 

Premierului i s-ar fi transmis de către președintele Klaus Iohannis că nu va mai fi nominalizat pentru funcția de prim-ministru, la negocierile pentru viitorul guvern. 

După întâlnirea dintre cei doi, Orban a plecat la Palatul Victoria, fără a mai trece pe la partid, unde se așteptau colegii săi că va fi convocată o ședință pentru a discuta rezultatul alegerilor de duminică. 

Ludovic Orban va face declarații la ora 19. 

Este de așteptat ca acesta să anunțe că își dă demisia din funcția de premier și că renunță la a mai fi premierul propus de PNL la consultările pentru alcătuirea unui nou Guvern, dar nu este clar dacă își va asuma și rezultatul prost înregistrat de PNL la alegerile parlamentare, mult sub scorul estimat de liberali. 

Potrivit informațiilor Digi24.ro, Orban i-ar fi comunicat lui Klaus Iohannis că dorește să demisioneze și din funcția de președinte al PNL, dar acesta l-ar fi rugat să rămână în funcție până la următorul congres.

Mulți dintre liderii PNL și-au exprimat nemulțumirea legată de modul în care Ludovic Orban a gestionat atât guvernarea, criza Covid dar și campania electorală. O parte dintre liberali și-ar dori o reformă a partidului, o schimbare la vârf, ceea ce s-ar putea realiza la Congresul partidului, în luna aprilie. 

Deocamdată aceste nemulțumiri sunt transmise în partid doar neoficial și niciodată deschis în fața lui Orban sau a președintelui Klaus Iohannis. 

Marți are loc o întâlnire între Klaus Iohannis și liderii PNL, unde se vor discuta rezultatul alegerilor și negocierile pentru noul guvern. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

George Simion: „Noul guvern este la fel de ilegitim ca președintele Klaus Iohannis”

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

PSD, PNL și UDMR și-au împărțit funcțiile, în încercarea de a depăși blocajul din negocieri. Bolojan preia șefia Senatului (surse)

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

Partenerii noștri