Live

Soții Maitec: Lumină, culoare, joc, libertate

Elena Tănase Data actualizării: Data publicării:

Lumina, culoarea, jocul, libertatea. Aşa îşi definesc Dana şi Stefan Maitec lucrările de artă plastică şi fotografie. Lucrarea pe care au ales să o doneze pentru Crucea Roşie şi pentru care puteţi ridica miza licitaţiei Artmark din 2 iulie face parte din seria "Reflexii în oglindă". Oglinda este pentru cei doi o formă de a înfrumuseţa lumea. Dacă zâmbeşti şi eşti bun cu ceilalţi, răspunsul primit are şanse mai mari să fie la fel de reconfortant.

Primul lucru pe care ni l-au spus soţii Maitec atunci când i-am vizitat în casa lor din Bucureşti a fost că nu există lucrări ale Danei şi lucrări ale lui Ştefan. Semnătura le aparţine în aceeaşi măsură amândorura. Sunt una şi aceeaşi identitate artistică.

Lucrează împreună din 1996. Pasionată de fotografie, în special de portret, Dana Maitec s-a remarcat la începutul anilor 2000 prin editorialele şi coperţile unora dintre cele mai cunoscute reviste ale perioadei în România. Folosind tehnici din cinematografie şi cu mare atenţie în privinţa scenografiei, stilul cuceritor al Danei Maitec presupun un volum imens de muncă şi atenţie obsesivă la detalii. Întâlnirea cu Ştefan - duo artistic din 2002 - a însemnat o carieră internaţională în care lista expoziţiilor - Paris, Nantes, Strasbourg, Amsterdam, Geneva, Roma, etc - şi lista celebrităţilor fotografiate pentru Elle, Paris Magazine sau Financial Times - sunt foarte lungi. Absolut fascinante în context modestia şi lipsa de emfază a soţilor Maitec, acum exilaţi de pandemie, departe de studio-ul lor de la Paris.

Stefan Maitec: Frumusețea pentru noi e un termen foarte prezent în viața noastră, e foarte centrală în viața noastra artistică. Mereu suntem obligați să căutăm frumusețea în ce realziăm. Estetismul și frumusețea ne definesc ca stil. Dar cred că frumusețea e rezultatul unei spiritualități, a unei căutări a iubirii. E ceva foarte profund, a nu se confunda cu vanitatea. Vanitatea dă și ea naștere unei frumuseți, dar nu poate salva omenirea.

Ștefan Maitec: Frumusețea nu e doar un lucru exterior. Există frumusețea sufletului, a credinței, a obiectului pe care-l creezi, a gestului pe care-l faci. Frumusețea e în tot. Din păcate, lumea ia noțiunea de frumusețe și o consideră ceva desuet și fără încărcătură. Frumusețea înseamnă inimă, dragoste, pentru noi asta înseamnă, pentru mine în special.

Ştefan Maitec s-a născut într-o familie de artişti. Sculptorul Ovidiu Maitec, pictoriţa Sultana Maitec. S-a format într-o ambianţă frumoasă. Cu studii plastice în teribilii ani '50, Ovidiu Maitec şi-a descoperit cu adevărat stilul numai după ce deschiderea politică de la jumătatea anilor '60, i-a permis să călătorească în Occident. Sultana Maitec e un artist al aurului, de o simplitate dezarmantă, cu atât mai puternică. Dana şi Ştefan Maitec sunt moştenitorii de secol XXI ai acestei forţe. Ea se întrevede în seria Reflecţii - un joc al fotografiei, luminii şi culorilor. Din această serie face parte lucrarea donată pentru programele de educaţie sanitară ale organizaţiei de Cruce Roşie. Le era atît de dragă încât urma să stea în sufragerie:

Dana Maitec: Ne-au căzut ochii simultan pe aceeași lucrare și am stabilit natural că asta e lucrarea pe care o s-o donăm. Am simțit nevoia să schimbăm o lucrare de pe perete cu alta și am ales-o pe alta. Și așa am ales-o pe asta. După care am vrut să ne mai uitam dacă e alta mai potrivită. Am mai încercat puțin, după aia am revenit.

Ștefan Maitec: Ca și în artă, primul gest e cel adevărat. Primul gând. O iubim foarte mult. Am pus-o să ne uitam la ea, dar am zis ce bine ar fi în casa altcuiva să stea această lucrare.

Se pot spune multe despre doi artişti cu o carieră internaţională. Ei înşişi spun că lumina, culoarea şi jocul sunt cuvintele cheie care îi definesc. Şi încă ceva...

Dana Maitec: În primul rând să te uiți la persoana din fața ta, să te uiți cu drag la el și privirea ta devine frumoasă. Îl forțezi să aibă o privire, un efect de oglindă. Când privești frumusețea la cineva, cu suflet, inimă, îl oblig pe cel din față să-ți răspundă cu aceeași monedă.

Ștefan Maitec: Joc de copil. Noi nu ne încrâncenăm sa creăm ceva, trebuie să ne jucăm. Când te joci și nu te ții de cutume, de curente, faci ce simți că vrei, deci libertate.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Biletele pentru unul dintre marile festivaluri europene s-au vândut în doar 35 de minute. Încă nu se știe cine va cânta

Cu câți bani s-a vândut cel mai mare schelet de dinozaur scos la licitație în Franța. Fosila a fost descoperită în SUA

Telemedicină cu scandal. Șase aparate de radiologie de ultimă generație zac nefolosite în spitalele din Bihor. Explicația halucinantă

Un colier purtat la încoronarea reginei Elisabeta a II-a a fost vândut la licitație. Suma pentru care a fost cumpărat

Partenerii noștri