Live

REZULTATE BAC 2018. O treime dintre candidați au picat. Județe fruntașe și județe codașe

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Mai slab decât anul trecut - este concluzia care se desprinde după afișarea primelor rezultate la BAC 2018. O treime dintre candidaţi au picat examenul de bacalaureat. Rezultatele au fost afişate miercuri de edu.ro, iar înainte de rezolvarea contestațiilor, rata de promovare a fost puţin peste 67 la sută. 

Rata de promovare, înainte de contestaţii, înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoţia 2017-2018 şi au susţinut probele examenului de Bacalaureat în prima sesiune este de 72,7%, au transmis, miercuri, reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale. Rata de promovare la BAC 2018 însă, adică incluzând şi elevii care au provenit din promoţiile anterioare, este de 67,7%.

În București, 72,86% dintre elevi au promovat Bacalaureatul.

„Menţionăm că ratele finale de promovare în anii precedenţi au fost de 71,4% în 2017, 66,7% în 2016, 66,4% în 2015 şi 59,3% în 2014. S-au înregistrat 104 medii de 10”, au transmis reprezentanţii MEN. 

Potrivit acestora, din totalul celor 136.866 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 123.615 candidaţi. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi.

Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 117 candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.

Județul cu cele mai bune rezultate la BAC 2018 este Cluj (promovabilitate realizată de 81,14%).

Procente ridicate de promovare s-au înregistrat și în judeţele Iaşi (80,27%), Bacău (77,26%), Brăila (77,13%), Sibiu (75,67%),  județe unde rata de promovare e mai bună decât în Capitală (72,86%).

Între județele cu rata de promovare slabă se află Teleorman (47,3 la sută) și Giurgiu (47,4 la sută), dar de departe, la coada clasamentului și la diferență mare față de restul țării este județul Ilfov, cu o rată a promovării de numai 34 la sută.

Citiți și: REZULTATE BAC 2018. Liceul din București cu cele mai multe medii de 10

Nota minimă de promovare pentru fiecare disciplină este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6.

Contestaţiile pot fi depuse miercuri, între orele 12:00 şi 16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice luni, 9 iulie.

Rezultatele BAC 2018 pot fi vizionate pe site-ul Ministerului Educației, la acest linkhttp://bacalaureat.edu.ro/IndexHarta.aspx, unde puteți vedea rezultatele pe județe, pe licee sau pe medii.

HARTA PROMOVABILITĂȚII PE JUDEȚE (CLICK PE IMAGINE PENTRU A DESCHIDE ILUSTRAȚIA)

 Citiți și: CTP spune că numai românii cu bacalaureatul luat ar trebui să aibă drept de vot

Ce medie a obținut la BAC fiica ministrului Educației

Ce note a obținut la BAC fiica fostului premier Emil Boc

SUBIECTE BAC 2018 | Ce au avut elevii de rezolvat la proba de limba și literatura română

SUBIECTE şi BAREM BACALAUREAT MATEMATICĂ 2018

Cele mai amuzante perle la BAC 2018: „ruga krypton” și „la mona enipel”

 BAC 2018. Candidații mai deștepți decât baremul.Ce spune Ministerul Educației

„Fenomenul Brăila” sau cum se crește „hoțește” nota de promovare la evaluările naționale sau bacalaureat

Cum putem transforma învățământul din România într-un model de succes? Bacalaureatul britanic vs. bacalaureatul românesc

Bacalaureat 2018 - Arad: Doar 59,2 la sută dintre candidaţi au promovat examenul, fiind cele mai slabe rezultate din ultimii ani

Peste 40 la sută dintre candidaţii care au susţinut examenul de bacalaureat în judeţul Arad nu au reuşit să obţină medii egale sau mai mari de 6,00, astfel că rata de promovare este cea mai mică din ultimii trei ani, scrie News.ro.

Potrivit rezultatelor publicate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad, doar 1.564 de elevi au fost declaraţi promovaţi. Astfel, rata de promovare în judeţ este de 59,2 la sută, cea mai mică din ultimii trei ani.

În sesiunea actuală, un singur elev - Bogdan Ciacli, de la Colegiul Naţional ”Moise Nicoară” Arad – a reuşit să obţină media 10.

Un număr de 336 de candidaţi au promovat cu medii cuprinse între 6 şi 6,99, iar la polul opus se află 315 absolvenţi care au opţinut medii între 9 şi 9,99.

În 2017, proporția de promovare înainte de contestaţii în sesiunea de vară a fost de 64,91 la sută, în 2016 a fost de 60,21 la sută, iar în 2015 a fost de 59,88 la sută.

Rata de promovare în Arad este şi sub cea naţională (67,7 la sută), astfel că în următoarea perioadă Inspectoratul Şcolar Judeţean va face o analiză a şcolilor cu cele mai slabe rezultate, majoritatea licee tehnologice.

Bacalaureat 2018 - Argeş - Şase medii de 10; patru elevi sunt de la acelaşi liceu

Şase dintre candidaţii care au susţinut examenul de bacalaureat în judeţul Argeş au obţinut medii de 10. În schimb, în mai multe licee din judeţ niciun candidat nu a fost declarat reuşit în această sesiune a bacalaureatului.

 Şase dintre absolvenţii de liceu care s-au înscris la examenul de bacalaureat în această sesiune în judeţul Argeş au reuşit să promoveze cu media 10. Patru dintre aceştia sunt absolvenţi ai aceluiaşi liceu, respectiv Colegiul Naţional „Ion C. Brătianu” din Piteşti. Ceilalţi doi au absolvit Colegiul Naţional „Zinca Golescu” din Piteşti, respectiv Liceul Teoretic „Iulia Zamfirescu” din Mioveni.

Tot în Argeş, şase dintre candidaţii înscrişi la examenul de bacalaureat au reuşit să obţină diploma cu media 6,00, iar alţi opt au trecut examenul cu media 6,01.

La nivelul judeţului sunt şi unităţi de învăţământ liceal cu o rată a promovabilităţii egală cu zero sau foarte mică. Spre exemplu, la Liceul Tehnologic „Finu Brătianu” din Ştefăneşti un sigur absolvent s-a înscris la examenul de bacalaureat, iar acesta a fost decarat respins.

Situaţia este aceeaşi la Liceul Tehnologic „I. C. Petrescu” din Stâlpeni, unde toţi cei 24 de candidaţi care s-au prezentat la examen au obţinut medii mai mici de 6.

La Liceul Tehnologic din Mărăcineni un singur candidat a luat examenul de bacalaureat.

De asemenea, la Liceul Tehnologic „Astra” Piteşti din 67 de înscrişi doar şapte au reuşit examenul de bacalaureat.

În judeţul Argeş s-au înscris la examenul de bacalaureat în această sesiune 4786 de absolvenţi şi au reuşit să ia examenul 2915 dintre aceştia.

Bacalaureat 2018 - Brăila: Locul 4 la nivel naţional ca rată de promovare

Un absolvent de liceu din judeţul Brăila a obţinut media 10 la bacalaUreat, judeţul înregistrând o rată de promovare de 77.13 la sută, care îl plasează pe locul 4 la nivel naţional, după Cluj, Iaşi şi Bacău.

Potrivit datelor furnizate de ISJ Brăila, rata de promovare la nivelul acestui judeţ este de 77,13%, peste media naţională de 67,77%.

Cu acest rezultat, judeţul Brăila ocupă astfel locul 4 pe ţară, după Cluj, Iaşi şi Bacău.

În topul liceelor cu cea mai mare promovabilitate realizată se află “Murgoci” - 99,7%, urmat de “Bălcescu” - 97,35%, “Iorga” - 96,73% şi “Perpessicius” - 95,52%.

O elevă de la Colegiul Murgoci a obţinut media 10 la bacalaureat.

Bacalaureat 2018: La Buzău, promovare 73,8%. La două licee niciunul dintre cei care au susţinut examenul nu a promovat

Procentul de promovare la bacalaureat la Buzău este 73,8 la sută, trei elevi de la Colegiul Naţional Bogdan Petriceicu Hasdeu obţinând media 10. De altfel, Colegiul Hasdeu este singurul din Buzău care are rata de promovare de sută la sută. La două licee din judeţ, niciunul dintre cei care au susţinut examenul nu a obţinut media necesară.

Potrivit inspectorului general adjunct al IŞJ Buzău, Geta Burducea, rata de promovare înainte de contestaţii este 73,8 la sută, în acest judeţ (peste media țării și peste Capitală).

Practic, din cei 2573 de absolvenţi de liceu prezenţi la examen au promovat 1899.

Trei elevi de la „Hasdeu” au luat media  10 la bacalaureat. De asemenea, Colegiul Hasdeu este singura şcoală din Buzău cu rată de promăvare sută la sută.

Două licee, Liceul Tehnologic Lopătari şi Liceul tehnologic de la Pătârlagele, nu au nici un elev promovat din cei care au susţinut bacalaureatul.

„Din experienţa anilor trecuţi ne încadrăm în media naţională, cred eu, sunt rezultate bune. În ce priveşte şcolile în care rezultatele sunt dezastruoase an de an, am prefera să le creştem calitatea actului educaţional, nu să le desfiinţăm. Sunt şcoli în localităţi izolate şi dacă le am desfiinţa am limita dreptul la educaţie, la şcoală, copiilor de acolo. Avem în vedere însă să le transformăm în şcoli profesionale”, a declarat inspectorul şcolar general adjunct al IŞJ Buzău, Geta Burducea.

Bacalaureat 2018 - Călăraşi: Rata de promovare este de sub 50 la sută

Rata de promovare a examenului de bacalaureat în judeşul Călăraşi, înainte de contestaţii, este de 49,4 la sută, doi dintre candidaţi reuşind să obţină media maximă.

Conform rezutatelor publicate de Ministerul Educaţiei, din totalul de 1588 de candidaţi înscrişi în aceatsă sesiune la examenul de bacalaureat în judeţul Călăraşi doar 771 au reuşit să obţină medii peste 6.

Astfel, rata de promovare înainte de contestaţii este de 49,4 la sută.

Doi dintre candidaţi au reuşit să obţină media maximă, fiind vorba despre absolvenţi ai unor lice teoretice din municipiul Călăraşi, respectiv Olteniţa.

La nivelul judeţului zeci de candidaţi care s-au înscris la examenul de bacalaureat nu s-au prezentat, iar trei dintre candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă.

La liceul Tehnologic „Duiliu Zamfirescu” din Dragalina doar un candidat a reuşit să ia bacalaureatul cu media 6,66. Tot un candidat a reuşit să ia examenul şi la Liceul Tehnlogic „Ion Ghica” din Olteniţa.

Bacalaureat 2018: Giurgiu: doar puţin peste 40 la sută dintre candidaţi au reuşit examenul

Mai puţin de jumătate dintre candidaţii care s-au înscris la examenul de bacalaureat în această sesiune în judeţul Giurgiu au reuşit să promoveze, cea mai mare medie obţinută la nivelul acestui judeţ fiind 9,91.

 În Giurgiu rata promovabilităţii la examenul din această sesiune este, înaintea contestaţiilor, de puţin peste 40 la sută.

Cea mai mare medie obţinută în această sesiune a examenului de bacalaureat în judeţul Giurgiu este 9,91, reuşita aparţinând unei absolvente a Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” din Bolintin Vale.

Topul candidaţilor care au reuşit să ia bacalaureatul cu medii mari în judeţul Giurgiu este completat de absolvenţi ai Colegiului Naţional „Ion Maiorescu” din Giurgiu.

La nivelul judeţului sunt însă mult mai mulţi cei care nu au reuşit examenul de bacalaurat. În Giurgiu, rata promvabilităţii este 40,73 la sută.

La nivelul judeţului există unităţi de învăţământ unde doar câţiva dintre candidaţi au reuşit dă obţină peste 6 la examenul de bacalaureat.

La Liceul Tehnologic din Prundu un singur candidat a reuşit examenul, în timp ce la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” din Călugăreni doar trei cadidaţi au obţinut diploma de bacalaureat.

În judeţul Giurgiu s-au înscris la examenul de bacalaureat în această sesune 1409 absolvenţi de liceu şi dintre aceştia doar 574 au reuşit să ia examenul.

Bacalaureat 2018 - Ialomiţa - Rata de promovare cu 11% mai mică decât anul trecut

În Ialomiţa, procentul de promovare la bacalaureat este de 62.75 la sută, cu circa 11 procente mai mic decât anul trecut când au promovat, înainte de contestaţii, 73.72 dintre liceeni. Trei elevi au media 10 în acest judeţ.

Din datele furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa, înainte de contestaţii, 62,75 la sută dintre liceenii din acest judeţ au promovat, rezultatele fiind mai slabe decât la sesiunea de vară a bacalaureatului de anul trecut când s-a înregistrat o rată de promovare de 73, 32 la sută.

În judeţul Ialomiţa se înresgistrează 3 medii de 10, obţinute de eleve de la liceele Matei Basarab şi Mihai Viteazul din Slobozia.

Există însă şi unităţi de învăţământ unde rata de promovare a fost 0, aşa cum s-a întâmplat la Liceul Tehnologic „Iordache Zossima” din Armăşeşti, unde niciunul dintre candidaţii înscrişi la Bacalaureat nu a reuşit să promoveze examenul, scrie News.ro.

Bacalaureat 2018 - Iaşi: opt elevi cu media 10; rată de promovare de sută la sută la trei colegii

Opt elevi din judeţul Iaşi au reuşit să obţină media 10 la examenul de bacalaureat, patru dintre aceştia provenind de la Colegiul Naţional din Iaşi.

Alţi trei elevi cu media maximă provin de la unităţi din municipiul Iaşi - Colegiul Emil Racoviţă, Colegiul Costache Negruzzi şi Colegiul Garabet Ibrăileanu - punctajul maxim fiind obţinut şi de o elevă de la Colegiul Tehnic Căi Ferate din Paşcani.

La trei colegii din Iaşi, respectiv Colegiul Naţional, Colegiul Richard Wurmbrand şi Colegiul Garabet Ibrăileanu, toţi elevii care au susţinut examenul l-au promovat.

Înaintea contestaţiilor, 80,27 la sută dintre elevii care au susţinut examenul au reuşitsă-l promoveze.

„Rezultatele obţinute la examenul de bacalaureat sunt foarte bune. Procentajul de promovare în judeţul Iaşi este de peste 80 la sută, prin comparaţie cu media de 67 la sută la nivel naţional. Avem foarte multe unităţi de învăţământ unde promovabilitatea depăşeşte pragul de 90 la sută”, a declarat Genoveva Farcaş, şefa ISJ Iaşi.

Bacalaureat 2018 - Galaţi: Aproape 75% dintre candidaţi au promovat examenul de bacalaureat, fiind înregistrată o singură medie de 10.00

Rata de promovare a examenului de bacalaureat, în judeţul Galaţi, înainte de contestaţii este de 74,52%, fiind înregistrată o singură medie de 10.00, în timp ce la un liceu din Iveşti niciunul dintre cei doi candidaţi nu au obţinut medii de promovare.

Potrivit datelor comunicate, miercuri, de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, rata de promovare a examenului de bacalaureat, la nivelul judeţului, înainte de contestaţii, este de 74,52 la sută.

Sunt  două unităţi şcolare unde elevii au promovat în totalitate, fiind vorba despre Colegiul Naţional "Costache Negri"  şi Liceul Teoretic "Emil Racoviţă", ambele din municipiul Galaţi.

La polul opus, la Liceul Tehnonologic "H.P. Bengescu" nu s-a înregistrat niciun elev promovat, unitatea de învăţământ având doar doi candidaţi înscrişi la această sesiune de bacalaureat.

La nivelul judeţului Galaţi există însă o singură medie de 10.00, obţinută de o elevă de la Colegiul Naţional "V. Alecsandri" din municipiul Galaţi.

Potrivit datelor ISJ Galaţi, la proba scrisă Ea) a examenului s-au înscris 3.278 de elevi, fiind prezenţi 3.073 de candidaţi, iar dintre aceştia 31 au obţinut nota 10.00, în timp ce la proba scrisă Ec) a fost vorba despre 3.325 înscrişi, dintre care prezenţi 3.325, fiind obţinute 72 note de 10.00, iar la proba Ed) de 3.383 de candidaţi înscrişi, dintre care prezenţi 3.122, fiind înregistrate 181 de note de 10.00. 

Constestaţiile la examenul de bacalaureat se pot depune în cursul zilei de miercuri, până la ora 16.00, rezultatele finale urmând să fie afişate pe 9 iulie.

Bacalaureat 2018 - Olt: Rata de promovare la examenul de bacalaureat a fost de 64 la sută, mai mare ca anul trecut. O elevă a obţinut media 10

Rata de promovare la examenul de bacalaureat în judeţul Olt, înainte de contestaţii, este de 64 la sută, mai ridicată cu un procent faţă de anul trecut, înregistrându-se o singură medie de 10. Patru unităţi de învăţământ au înregistrat o promovabilitate realizată de peste 90 la sută, iar în două şcoli nu a promovat niciun elev.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, în urma centralizării notelor obţinute de absolvenţii de liceu, gradul de promovare înregistrat în judeţul Olt, înainte de contestaţii, este de 64,40 la sută, mai ridicat decât anul trecut, când a fost de 63.11 la sută, tot înainte de soluţionarea contestaţiilor.

La nivelul judeţului a fost înregistrată o singură medie de 10, aceasta fiind obţinută de Roxana Diana Căpriţă de la Colegiul Naţional Alexandru Ioan Cuza din Corabia.

De asemenea, în patru unităţi de învăţământ s-au înregistrat procente de promovare de peste 90 la sută, fiind vorba de Liceul Teoretic Mihai Viteazul Caracal, Colegiul Naţional Ion Minulescu Slatina, Colegiul Naţional Radu Greceanu Slatina şi Liceul Tehnologic Tufeni.

În două unităţi de învăţământ din judeţul Olt nu a promovat niciun elev examenul de bacalaureat. Este vorba de Liceul Tehnologic Crîmpoia, unde cei trei elevi care au susţinut examenul au obţinut sub media 5 şi de Liceul Tehnologic Izvoarele, acolo unde singurul elev prezentat a obţinut media 5.73.

Bacalaureat 2018: Prahova: Doi din peste 5000 de candidaţi au media 10. Sunt licee cu unul sau cu niciun candidat reuşit

Doar doi dintre cei peste 5000 de absolvenţi de liceu care s-au înscris la examenul de bacalaureat în judeţul Prahova au reuşit examenul cu media 10. În schimb, la nivelul judeţului sunt licee unde doar câţiva dintre candidaţi au obţinut diploma de bacalaureat în urma examenului, cu medii cu câteva zecimi mai mari decât minimul necesar.

În judeţul Prahova din totalul de 5181 de absolvenţi de liceu înscrişi la examenul de bacalaureat în această sesiune au reuşit să ia examenul 3255.

Dintre cei care au obţinut diploma de balacaureat, doar doi au trecut examenul cu media 10. Este vorba despre o absolventă de la un Colegiu Naţional din Ploieşti şi una de la un liceu din oraşu Vălenii de Munte.

În schimb, la nivelul judeţului există licee unde doar unul, doi sau chia niciun candidat nu a reuşit să treacă acest examen.

O situaţie deosebită se înregistrează la Liceul Tehnologic din comuna Sângeru, unde doar doi candidaţi s-au înscris la examenul de bacalaureat, ambii fiind respinşi.

La Liceul Tehnologic „Teodor Diamant” din localitatea Boldeşti Scăieni un singur absolvent de liceu a reuşit să obţină diploma de bacalaureat,  iar media pe care o are în urma probelor de examen este 6,08.

Situaţia este similară şi la Liceul Tehnlogic Agricol din comuna Bărcăneşti, judeţul Prahova unde de asemenea un singur candidat a trecut cu bine toate probele examenului de bacalaureat. Acesta a obţinut diploma cu media 6,51.

La Liceul Tehnologic de Transporturi din Ploieşti trei sferturi dintre absolvenţii care s-au înscris la examenul de bacalaureat nu s-au prezentat la probele acestuia, iar dintre cei care au dat examenul doar trei au reuşit să obţină diploma, cea mai bună medie fiind de 6,66,.

Situaţia este similară la Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret” din Ploieşti, unde tot doar trei candidaţi au luat bacalaureatul, dar şi la Liceul Tehnologic din comuna Bălţeşti,unde trei absolvenţi a reuşit să obţină la bacalaureat medii peste 6, cu doar câteva zeci de sutimi.

De asemenea, la Liceul Tehnologic Mecanic din Câmpina doar patru candidaţi au reuşit examenul de bacalaureat.

În judeţul Prahova zeci de candidaţi care s-au înscris la examenul de bacalaureat nu s-au prezentat la toate probele,  iar trei dintre cei care s-au prezentat au fost eliminaţi.

Bacalaureat 2018: Două medii de 10 în judeţul Sibiu, rata de promovare este de 75,67% înaintea contestaţiilor

Două eleve din judeţul Sibiu au reuşit să obţină media 10 la examenul de bacalaureat, una absolvenţă a Colegiului Naţional „Octavian Goga” din municipiul Sibiu, cealaltă de la Liceul Teoretic „Axente Sever” din Mediaş. Înaintea contestaţiilor, 75,67% dintre elevii care au susţinut examenul au reuşit să promoveze.

Este vorba despre Frătean Denisa Maria de la Colegiul Naţional „Octavian Goga” din municipiul Sibiu şi Popa Teodora de la Liceul Teoretic „Axente Sever” din Mediaş. 

Următoarele medii înregistrate în judeţ sunt 9,91 şi au fost obţinute de două eleve din municipiul SIbiu, una de la Colegiul Naţional „Octavian Goga” şi una de la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”. 

Potrivit Inspectoratului Şcolar al judeţului Sibiu, rata de promovare înaintea contestaţiilor este de 75,67%. Cele mai multe medii se încadrează în intervalul 8 - 8.99, respectiv 570. Alte 457 de medii sunt cuprinse între 7 - 7.99, 252 de medii sunt între 6 - 6.99. De asemenea, 374 de elevi au obţinut medii între 9 şi 9.99. 

Examenul a fost susţinut de 2.187 de elevi. 

Bacalaureat 2018 - Teleorman: mai puţin de jumătate dintre candidaţi au promovat examenul. Nicio medie de 10

Mai puţin de jumătate dintre candidaţii înscrişi în această sesiune în Teleorman au reuit să ia examenul de bacalaureat şi niciunul dintre aceştia nu a obţinut media maximă.

La mai multe licee niciun candidat nu a reuşit să obţină media de trecere.

Conform datelor publicate de Ministerul Educaţiei, rata de promovare a examenului de bacalaureat în judeţul Teleorman este, înaintea contestaţiilor, de 41,53 la sută. Astfel, din totalul de 2470 de candidaţi înscrişi doar 1026 au obţinut medii peste 6.

Cea mai mare medie obţinuă la nivelul acestui judeţ în această sesiune a bacalaureatului este 9,96.

Nouă dintre candidaţii care s-au prezentat la examen au fost eliminaţi  penru tentativă de fraudă.

La Liceul Tehnologic „Andrei Şaguna” Botoroaga niciunul dintre candidaţi nu a trecut examenul de bacalaureat.

Nici la Liceul Tehnlogic „Emil Racoviţă” din Roşiorii de Vede niciunul dintre absolvenţi nu a reuşit să obţină media care i-ar permite să fie declarat reuşit la examenul de bacalaureat.

La Colegiul Tehnic „General Praporgescu” din Turnu Măgurele un singur candidat a reuşit să obţină diploma de bacalaureat, după ce a obţinut la examen media 6,4.

La Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Alexandria doar doi candidaţi au reuşit să obţină medii peste 6, la fel ca şi la Liceul Tehnologic „Sf. Haralambie” din Turnu Măgurele.

De asemenea, la Liceul Tehnologic Drăgăneşti Vlaşca tot doar doi candidaţi au reuşit examenul de bacalaureat.

Bacalaureat 2018: Timiş - Rată de promovare de 63,61 la sută. O singură medie de zece

Rata de promovare la examenul de bacalaureat, în judeţul Timiş, este 63,61 la sută, înainte de depunerea contestaţiilor, iar unitatea de învăţământ cu promovare de sută la sută este Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timişoara. În Timiş a fost şi o medie de zece, obţinută de o elevă de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timişoara.

Potrivit datelor de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, în acest judeţ, în urma examenului de bacalaureat, Diana Dehelean, o elevă de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timişoara a obţinut media zece, aceasta fiind singura medie maximă obţinută în Timiş.

Medii între 9 şi 9,99 au obţinut 400 de candidaţi, medii între 8 şi 8,99 au obţinut 701 candidaţ, medii între 7 şi 7,99 au obţinut 696 candidaţi, în timp ce 574 de candidaţi au obţinut medii între 6 şi 6,99.

Un număr de 2.372 de absolvenţi de liceu au fost declaraţi reuşiţi, dintr-un total de 4.267 înscrişi. Procentajul de promovare este 63,61 la sută, faţă de 71,93 la sută, cât a fost anul trecut.

În topul liceelor, pe primul loc se află Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timişoara unde procentajul de promovare este de sută la sută. Pe locul al doilea se află Colegiul Naţional ”C.D. Loga” din Timişoara unde 99,43 la sută dintre candidaţi au promovat. Pe locul al treilea este Liceul Teoretic ”Nikolaus Lenau” din Timişoara (98,21 la sută procent de promovare), iar pe locul al patrulea este Colegiul Naţional Bănăţean (97,86 la sută procent de promovare).

La polul opus sunt trei licee cu zero la sută promovare: Liceul Teoretic Socrates din municipiul Timişoara, Liceul Tehnologic Transporturi Auto Timişoara şi Liceul Tehnologic ”Cristofor Nako” din Sânnicolau Mare.

Bacalaureat 2018 - Tulcea: Rata de promovare a fost de 66 la sută. Cea mai mare medie - 9.9

Rata de promovare la examenul de bacalaureat în judeţul Tulcea, înainte de contestaţii, este de 66 la sută, cea mai mare medie fiind de 9,9, iar două unităţi de învăţământ înregistrând procente de peste 90 la sută, în timp ce la una singură niciun elev nu a obţinut media 6.00, necesară promovării.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea, în urma centralizării notelor obţinute de absolvenţii de liceu, gradul de promovare înregistrat în judeţul Tulcea, înainte de contestaţii, este de 66,48 la sută. Cea mai mare medie obţinută a fost de 9,99 şi îi aparţine Amaliei Ioana Ladaru de la Colegiul Dobrogean Spiru Haret.

De asemenea, alţi opt elevi au avut medii cuprinse între 9,83 şi 9,88.

De asemenea, două licee din Tulcea, este vorba de Liceul Teoretic “Grigore Moisil” şi de Colegiul Dobrogean “Spiru Haret” au obţinut procente de peste 90 la sută de promovare, iar la polul opus se află Liceul Tehnologic “Simion Leonescu” Luncaviţa, cu zero promovare, cea mai mare medie aici fiind de 5.63.

Anul trecut, rata de promovare la bacalaureat în judeţul Tulcea înainte de contestaţii a fost de 69,79 la sută.

Bacalaureat 2018 - Suceava: Rata de promovare de 70,3%; o singură medie de 10

O elevă din judeţul Suceava a obţinut media 10 la examenul de bacalaureat, rata de promovare fiind de 70,3 la sută.

Punctajul maxim a fost obţinut de o absolventă acolegiului naţional Petru Rareş din municipiul Suceava, participantă în mai multe rânduri la olimpiadele naţionale de limbi străine.

În judeţul Suceava, din cei 4.907 elevi prezenţi la examen, 3.450 au reuşit să obţină medii peste 6.00, rata de promovare fiind de 70,3 la sută.

654 de candidaţi au obţinut medii între 9.00 şi 9.99. 1.457 elevi suceveni nu au promovat examenul, în timp ce 545 de candidaţi nu s-au prezentat la cel puţin una dintre probe.

Cinci elevi din judeţ au fost eliminaţi din examen.

Bacalaureat 2018: Vrancea - Opt medii de 10; rata de promovare este de 68,21%

Opt absolvenţi de liceu din Vrancea au obţinut media 10 la bacalaureat, rata de promovare la nivelul acestui judeţ fiind de 68,21 la sută.

Potrivit IŞJ Vrancea, la nivelul judeţului, au fost înscrişi la bacalaureat 2205 candidaţi. Doi au fost eliminaţi,  iar 240 nu s-au mai prezentat la una sau mai multe probe ale examenului.

Dintre cei care au intrat efectiv în examen, 1339 de absolvenţi de liceu au luat medii peste 6.00 promovând bacalaureatul astfel că 68, 21 la sută dintre liceeni au luat bac-ul în Vrancea.

Opt  medii de 10 se înregistrează în acest judeţ, patru fiind obţinute de elevi de la Colegiul Cuza, iar alţi 4 de liceeni fiind de la Colegiul Unirea. 

 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Liceul cu un singur promovat la Bacalaureat, în 5 ani

REZULTATE BAC 2018. Primele rezultate ale sesiunii de toamnă au fost afișate

BAC 2018 sesiunea a doua. Astăzi a avut loc a doua probă la sesiunea de toamnă

BAC 2018 sesiunea a doua. Ce subiecte s-au dat la română la bacalaureatul de toamnă și cum se rezolvă

Partenerii noștri