Live

Noapte cu Şandru

Radu Paraschivescu Data publicării:

„A fost un personaj solar, un personaj care avea o lumină a lui, un om deasupra timpului său, de o bunătate şi o generozitate incredibile, un făcător de istorie.” Nu e vorba nici de Mircea Vulcănescu, nici de Corneliu Coposu, ci – oricât ar părea de greu acceptabil – de generalul de Securitate Iulian Vlad. Autoarea enunţului care deschide articolul de faţă se numeşte Floriana Jucan, conduce revista Q magazine by Floriana Jucan (of course! – n.m.) şi se ocupă în general cu albirea negrului. Ca dovadă, de pe coperta unui număr relativ recent al revistei ne priveşte zâmbitor Gruia Stoica, alintat imediat sub poză drept „primul român pe Drumul Mătăsii” şi zugrăvit în interior de doamna Jucan însăşi drept „românul care a reuşit să valoreze cât o ţară”.

Tristă comparaţie pentru România, mai cu seamă în 2018. Tristă, dar nu surprinzătoare, dat fiind sistemul de valori după care se ghidează Floriana Jucan. Dacă Iulian Vlad nu e torţionar, ci ambasador al binelui, atunci e normal ca, în optica aceleiaşi doamne, o ţară membră a Uniunii Europene să valoreze cât un condamnat penal pentru fapte de corupţie. Dar poate că nici n-ar trebui să ne revoltăm atât de mult. În fond, ambele camere ale Parlamentului sunt conduse de oameni cu probleme penale, iar unul dintre consilierii premierului e la rândul lui condamnat.

După cum se ştie, curăţătoria Jucan s-a ocupat recent şi de Viorica Dăncilă, fiindcă tot a venit vorba despre dumneaei. În acest scop, a fost mobilizată în regim de urgenţă Nora Noapte, doctor în encomiastica de partid, specialist în tuşeul rectal şi alter-ego al Florianei Jucan. Nu sunt multe săptămâni de când doamna Jucan a făcut o Noapte albă ridicând un monument din cuvinte premierului şi având grijă să măture pe jos cu toţi cei care cred că şeful unui guvern ar trebui să fie măcar alfabetizat, dacă nu şi competent.

Florianora Jucanoapte a deplâns atunci „maidanizarea” României, căreia îi căzuse victimă distinsa doamnă Dăncilă. Cine se plimba pe maidan, în viziunea celei care a gătit ciulamaua slugărniciei pentru masa premierului? Klaus Iohannis, vezi bine, căruia Nora Noapte (mă rog, să zicem) îi spune „Führerul de margarină”. Autoarea delirului omagial a avut grijă, în schimb, să nu scrie un cuvinţel despre Cătălin Rădulescu, Lia-Olguţa Vasilescu, Şerban Nicolae, Eugen Nicolicea, Codrin Ştefănescu şi alţi campioni ai mojiciei.

Era greu de crezut că recordul de linguşire stabilit de Nora Noapte avea să cadă în mai puţin de o lună. Cu toate acestea, neîntâmplabilul s-a întâmplat. Şi nu oricând, ci chiar de ziua naţională a României. Recordul, răsplătit de PSD cu aproximativ 30.000 de euro pentru realizarea unui album dedicat centenarului (de firma care editează şi Q magazine, ca să vezi coincidenţa naibii), a fost pulverizat fără emoţii de noua vedetă a dialogului purtat în poziţia „pentru luptă, în genunchi”.

Campioana momentului se numeşte Lavinia Şandru şi încasează, la rândul ei, sume apreciabile pentru numerele de contorsionism omagial prezentate pe postul public de televiziune. Nu e limpede cum va arăta cariera Laviniei Şandru de acum încolo – între timp, ea s-a gudurat în familie televizuală şi pe lângă Ionuţ Cristache – , însă cine va vrea s-o detroneze va avea mult de lucru. E infernal de greu să treci pe sub o ştachetă fixată atât de jos.

Autorii de maculatură ceauşistă de pe vremuri se pot considera surclasaţi. Recitatorii de versuri linguşitoare, la fel. Iar dacă ei ar putea să se prevaleze de viaţa în dictatură (deşi actori ca Iureş, Rebengiuc, Caramitru, Dinică şi alţii au rezistat fără concesii şi înjosiri), Lavinia Şandru nu are nicio scuză. Chiar niciuna. Suntem la aproape trei decenii de la moartea lui Ceauşescu, nu mai avem sârmă ghimpată la graniţe, putem să vorbim, să scriem, să gândim şi să călătorim liber. Avem nu doar dreptul, ci şi datoria de-a nu ne închiria conştiinţa. De-a nu o suspenda pe durata compromisurilor puturoase. De-a respinge invitaţiile la deformarea adevărului, la răstălmăcire şi laudă deşănţată.

Prin contrast, servilismul arătat de Lavinia Şandru în interviul difuzat pe TVR 1 de ziua naţională ţine de ceva căruia îi stă bine sub deviza Prostitutio in integrum (apropo, titlul îmi aparţine şi apare pentru prima dată într-o cronică TV din Observator cultural, 28.04.2005). Sunt multe întrebări care i se pot pune Laviniei Şandru în marginea reţetei sale de colaborare cu postul public de televiziune. Mă opresc asupra uneia, oricât ar fi de naivă: cum dormiţi noaptea? Şi îmi deplâng naivitatea imediat după formularea întrebării, câtă vreme faptele Laviniei Şandru sunt fâlfâiri angelice din aripi pe lângă nelegiuirile fostului ei soţ.

În faţa unei Viorica Dăncilă îmbrăcată într-o rochie albă cu motive roşii, Lavinia Şandru arborează un zâmbet uleios, dublat de zâmbetul adoraţiei fără margini şi de un glas încălzit pe aragazul tămâierii. Fiecare întrebare e o minge ridicată la fileu pentru interlocutoare, fiecare enunţ, un compliment despletit.

Din felul în care conduce Lavinia Şandru discuţia reiese că Uniunea Europeană este cea mai băftoasă organizaţie a momentului, câtă vreme preşedinţia Consiliului UE va încăpea, de la 1 ianuarie 2019, pe mâinile premierului român. UE încă nu-şi dă seama de amorul năprasnic pe care-l nutreşte Viorica Dăncilă pentru ea. Ar fi suficient să-şi sondeze niţel memoria şi ar descoperi-o pe neconflictuala doamnă Dăncilă răţoindu-se (iubăreţ, vezi bine) în plenul Parlamentului European şi asigurându-l că „nu am venit aici să dau socoteală”.

Aceeaşi Viorica Dăncilă clocoteşte de amor şi când înghesuie Iranul şi Pakistanul în Uniunea Europeană, după cum arată înregistrările şi arhivele. În fine, aceeaşi Viorica Dăncilă reuşeşte, în calitatea ei de europarlamentar cu două mandate, să nu rostească o silabă într-o limbă de circulaţie internaţională şi să răspundă în română unor întrebări adresate în engleză. Tot din iubire, bineînţeles.

O asemenea dragoste năvalnică nu putea scăpa ochiului versat al Laviniei Şandru. „Mă uit la dumneavoastră şi văd un om care iubeşte Europa foarte mult”, susură calin şi preorgasmic realizatoarea interviului. Viorica Dăncilă aprobă încântată, cu acelaşi chip păstos pe care-l prezentase nu de mult în Parlamentul European, unde se înfiinţase pusă pe arţag şi gata să-şi înfigă mâna în şold.

În faţa acestui sirop de admiraţie şi a acestui compot de extaz patriotic, îţi rămâne doar să le trimiţi pe cele două doamne la versurile Veronicăi Porumbacu: „O, Europa, / Te simt în mine, / Te simt vibrând adânc.” Pentru ca imediat după aceea să le vâri sub ochi reacţia lui Păstorel Teodoreanu. „Mult stimată Veronică, / Eu ştiam c-o ai mai mică, / Dar mărturisirea-ţi clară / Din Gazeta Literară / Demonstrează elocvent / Că în chestia matale / De-adâncimi fenomenale / Intră-ntregul continent.”

Suntem liberi să ne imaginăm ce-ar fi scris Păstorel dacă ar fi avut prilejul contemporaneităţii cu tandemurile Şandru-Dăncilă şi Jucan-Noapte.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Învățăturile foștilor candidați. Ce sfaturi au Năstase, Ponta și Dăncilă pentru competitorii care vânează un loc la Cotroceni

A murit Delia Budeanu, una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TVR

Cum a ajuns Mircea Geoană adjunct al șefului NATO (2). Viorica Dăncilă: „Era agreat, m-am interesat și la Ambasada SUA”

Cum a ajuns Geoană adjunct al șefului NATO (1): Problema cumnatului cercetat de DNA în momentul nominalizării

Partenerii noștri