Mărturii cutremurătoare: Vânzarea sașilor, sursă de valută în comunism. Cât a scos statul și unde sunt banii?
În urmă cu 70 de ani, societatea românească se confrunta cu cea mai puternică undă de şoc din întreaga sa existenţă. România era ocupată de Armata Roşie, iar Stalin decisese că Republica Populară Română va urma exact reţeta din Uniunea Sovietică: comunismul de război. Naţionalizarea din iunie 1948 a mers până la ultimul atelier, colectivizarea declanşată în 1949 până la ultimul petec de pământ, bisericile excluse din cantine, spitale, orfelinate, şcoli. Statul, dominat de consilierii sovietici, deţinea toate resursele, devenise singurul angajator, iar controlul conştiinţelor se voia total. Cauzele falimentului din 1989 se găsesc în radicalismul fără milă al anilor '50.
Statul, în criză fatală de valută
La mijlocul anilor '50, politicile comuniste de control excesiv al economiei şi de folosire a muncii forţate au început să-şi arate drastic efectele. Statul era în criză cronică de valută. Închiderea graniţelor şi teroarea din interior au generat, pe de altă parte, necesitatea unor rute clandestine de ieşire. Regimul a sesizat oportunitatea şi a început să vândă oameni pe valută-forte, credite sau tehnologie. Dictaturile Dej şi Ceauşescu au vândut mai ales evrei şi saşi, dar şi români. Israelienii şi vest-germanii îi răscumpărau pe cei din închisori sau pe cei pentru care întregirea familiei nu era posibilă altfel.
Ultimul negociator al Germaniei de Vest, Hans Gunther Husch, a declarat că a cumpărat de la regimul Ceauşescu 226.000 de şaşi în 22 de ani.
Hans Gunther Husch, negociatorul german care s-a întâlnit cu Ceaușescu
În anii 80, avocatul Heinz Gunther Husch călătorea des la Bucureşti. Era mandatat de Guvernul Germaniei Federale să plătească pentru plecarea saşilor care depuseseră cereri de emigrare. În octombrie 1988, l-a întâlnit pe Nicolae Ceauşescu.
Heinz Gunther Husch, avocat și negociator, povestește: „Da, ne-am întâlnit, iar întâlnirea era în scopul exploatării posibilităţii efecturării unei vizite de stat a cancelarului Kohl. Dar cancelarul Kohl dorea ca, înainte de această vizită, să aibă loc semnarea unui acord care să permită emigrarea unui număr şi mai mare de persoane. Lucrul acesta nu s-a întâmplat. Ceauşescu nu a fost dispus să încheie acordul, deci nici vizita de stat a cancelarului federal Helmuth Kohl nu a avut loc”.
Vest-germanii nu au insistat. După vizitele lui Mihail Gorbaciov în România, cancelarul Kohl şi aliaţii occidentali înțeleseseră că dictatorul român nu accepta nici cele mai mărunte reforme, aşa că preferau să nu finanţeze sistemul în niciun fel.
Tranzacții cu oameni. Speculații financiare făcute pe seama libertății
Cu toate acestea, vreme de aproape 40 de ani, sute de mii de români au fost tranzacţionaţi contra bani cash, credite, tehnologie şi chiar... animale.
„Animale, pur şi simplu. Prima plecare a fost un barter. Descris foarte sec şi cinic de documente, pur şi simplu la cererea primului negustor care oficial a pus această problemă, Henrick Jakober. Prima oară, contra unei liste scurte de persoane, au venit în România nişte porci. După aceea nişte oi, altădată nişte vite, pe urmă furaje, pe urmă aparatură, pe urmă utilaje care să-ţi permită să îngrijeşti aceste fiinţe deosebit de preţioase pe care le-ai adus pentru fermele Ministerul de Interne”, spune Germina Nagâț, cercetător CNSAS.
În anii 50, Henrick Jacober, un afacerist german care activa la Londra, a speculat dorința de libertate a celor care au rămas în spatele Cortinei de Fier. Oamenii au devenit o marfă prețioasă. Primele tranzacţii cuprindeau evrei, saşi, dar şi români. Familiile plăteau răscumpărarea.
Negociatori germani: Ewald Garlepp și Heinz Husch
Pentru că regimul comunist, ineficient economic, căuta cu disperare surse majore de valută, negocierile s-au mutat la nivel oficial. Primul avocat mandatat de guvernul german la sfârşitul anilor 50 a fost Ewald Garlepp. În 1967, el a fost înlocuit de Heinz Gunther Husch.
„Primele întâlniri care s-au stabilit cu partea germană după anii 60 sunt consemnate în documentele de arhivă. S-au soldat cu plata în cash, în valize diplomatice, există chiar o serie de anecdote care au circulat la data respectivă cum că nu se ştie câte valize a cărat de fapt TAROM-ul pentru aceşti oameni până în 1968, când se înfiinţează în România Banca Română de Comerţ Exterior. Odată cu constituirea acestei bănci, sunt constituite şi primele conturi bancare cu conotaţii stricte şi dedicate afacerii respective. Ştim contul TN73 pentru negocierile care îi priveau pe etnicii germani şi TN75 pentru etnicii evrei”, spune Laura Stancu, cercetător CNSAS.
O afacere pentru Securitatea Statului. Cât costă un sas?
Fiecare om avea un preţ.
„Sumele pentru care se făceau aceste schimburi erau stabilite dinainte şi anume pentru un german obişnuit la început a fost vorba de 1700 de mărci, 5000 de mărci pentru un student şi 11.000 de mărci germane pentru un absolvent de facultate. Ulterior s-au adăugat şi 1200 de mărci pentru un muncitor calificat. După 1978 am stabilit preţuri fixe, indiferent de calificare, atunci la început a fost vorba de aproximativ 4000 de mărci de persoană, ca să ajungă în 1987 la 8700 de mărci de persoană”, a dezvăluit Heinz Gunther Husch, avocat și negociator vest-german.
Tranzacţiile secrete ale Securităţii se desfăşurau în paralel cu procedurile oficiale legate de cererile de emigrare, dar şi cu o serie întreagă de presiuni pe care Securitatea le exercita asupra celor care erau pe cale să plece.
„Să zicem că eşti inginer şi lucrezi într-o întreprindere oarecare. Ai acces sau nu ai acces la documente secrete sau la informaţii de profil, ținând de munca ta de zi de zi. În momentul în care ei consideră că există un risc în această privinţă, ţi se schimbă activitatea, rămâi în întreprindere, dar faci altceva, sub calificarea pe care o ai, şi de obicei o muncă neonorantă, dacă se poate. Ţi se supraveghează contactele, prietenii, corespondenţa, convorbirile telefonice. De ce? Întrebarea ar fi de ce. Nu ţinea numai de rigorile operative obişnuite, culegerea de informaţii, de supraveghere până la capăt, îi supraveghem chiar şi pe cei care nu vor mai fi cetăţeni români”, explică Germina Nagâț, cercetător CNSAS.
Cum erau acoperite vânzările de oameni: deconturi pentru studii
Când vânzările de oameni au luat amploare, a apărut şi nevoia protejării imaginii României comuniste.
Germina Nagâț, cercetător CNSAS: „La început au venit banii, banii pur şi simplu. N-a existat, în ciuda legendei oficiale, legendă de acoperire, minciună de acoperire. N-a existat un tarif de la bun început pentru studii sau pentru nivelul de calificare. Deci, exportul de oameni a plecat ca barter şi a ajuns într-un târziu să fie consemnat în documente ca fiind sumele de bani să fie deconturi pentru studii. Dacă ne amintim decretul 402, a apărut la 20 de ani de când au plecat primele loturi de evrei şi de saşi din România. Asta înseamnă că Securitatea nu şi-a pus problema de la început pentru echivalarea în bani a studiilor. Asta a fost acoperirea care s-a dat şi care se dă şi acum întregii poveşti. N-a existat un mercurial al facultăţilor. Cât costă medicina, ingineria, subinginerii. Nu a existat aşa ceva, a fost o sumă stabilită arbitrar. În esenţă, ea diferă şi de la un grup etnic la altul. Trebuie să spun că studiile evreilor costă mai puţin decât studiile nemţilor. S-ar fi făcut un barem şi ar fi funcționat pentru toată lumea. Prin urmare este o minciună. O minciună care s-a perpetuat până astăzi”.
În paralel, Securitatea şi-a perfecţionat aparatul pentru operaţiuni valutare. Deşi ţinea de Direcţia de Informaţii Externe, Departamentul de Aport Valutar Special beneficia de informaţii din toate celelalte Direcţii ale Securităţii. În anii 80, vânzarea saşilor era operaţiune majoră.
„Din studiul materialelor, din comparaţii de scris, am reuşit să facem o deconspirare a acestora. Putem să vă spunem că, în ultimii ani, practic şeful Serviciului de Aport Valutar Special participa la această activitate, ca şi şefii Securităţii la acea dată. Numele acestora? Ultimul - Constantin Anghelache, înaintea acestuia a fost Stelian Andronic şi Marcu Gheorghe. Sunt doar câteva din numele care şi-au pus practic amprenta asupra acestor documente la sfârşitul anilor 80”, precizează Laura Stancu, cercetător CNSAS.
Troc: oameni contra utilaje, mașini, valize de lux
Niciunul dintre cei trei nu a acceptat un interviu pentru Digi24. Stelian Andronic a dat totuşi de înţeles că reluarea subiectului legat de vânzarea saşilor lezează imaginea României. Angajaţii Securităţii, spune el, şi-au servit ţara. Documentele CNSAS şi mărturiile emigranţilor arată însă altceva.
„Nu se plătesc doar cu bani. Se plătesc prin utilaje, prin linii de producţie şi unele produse de-a dreptul hilare. Practic, tot ce îţi trece prin cap că şi-ar fi putut dori Securitatea sau liderii politici care dirijau Securitatea se poate obţine în schimbul unui lot de persoane, de la autoturisme Mercedes până la maşini de pompieri, valize. Pot să intre şi mofturi pe aceste liste. Truse de manichiură, stilouri Montblanc etc. Sigur că poţi să spui că am vrut să capitalizăm România, am vrut să îi dăm un impuls economic major, dar în acelaşi timp, pe lângă oroarea acestei tarnzacţii mai există şi micile şpăgi, în obiecte. Micile plăceri ale vieţii care sunt puse pe hârtie”, spune Germina Nagâț.
Germania Federală plătea inclusiv biletele de tren pentru sași
În plus, deşi Germania Federală plătea inclusiv biletele de tren pentru saşii care plecau, ofiţerii de Securitate se străduiau ca saşii să plece din ţară cât mai săraci.
„Exista şi un motiv mercantil în toată această activitate. Era de dorit ca familiile care emigrează să plece cu un bagaj cât mai sumar, să lase casele şi avutul aici, să nu vândă casa, să nu vândă maşina. Iar dacă apucă să facă lucrul ăsta, să o facă tot către Securitate, sub acoperire. Sunt documentate astfel de situaţii nenumărate în care oamenii au fost extorcaţi de propriul avut înainte să iasă din ţară”, arată Germina Nagâț.
Vânzarea de oameni și securiștii escroci. Cazul Gustav Theil
Unii emigranţii erau forţaţi să îşi plătească încă o dată ieşirea din ţară. Profesoară de engleză şi germană, Gisela Ventrup a plecat în Germania de Est şi apoi de Vest, prin căsătorie. Mama a urmat-o în scurtă vreme, fără complicaţii deosebite. Dar fratele, Gustav Theil, a trecut prin momente terifiante în toamna lui 1984.
Gisela Ventrup, profesoară de engleză la Berlin: „Mama a primit un telefon de la fratele meu, foarte disperat că a avut o vizită foarte ciudată de la un domn care i-a spus că dacă sunt de acord să plătească o sumă de atât ... , promite că în termen de două luni cel târziu poate să părăsească ţara. Pentru fratele meu au vrut - adică domnul acesta, Costică, alt nume nu şi-a dat - voiau 150.000 de lei şi 20.000 de mărci. Şi dacă nu era în stare să dea 150.000 de lei trebuie să vorbească cu mama să aducă mai mult de 20.000 de mărci”.
Gustav Theil spune că a fost ameninţat să nu vorbească despre tranzacţie şi că vizitatorul ştia despre familie detalii pe care numai un ofiţer de Securitate le putea şti. Că tovarăşul Costică era ofiţer de Securitate s-a confirmat apoi pe deplin din felul în care a decurs tranzacţia. Mama a venit cu geanta plină de mărci vest-germane până la Braşov fără să fie arestată, deşi în România comunistă deţinerea de valută era infracţiune.
„Mai întâi de toate trebuia să facă rost de bani, eu aveam deja ceva, dar nu aşa de mult, ea nu avea nimic, dar a adunat banii de la nişte prieteni şi s-a dus cu 30.000 de mărci în poşetă la Braşov cu trenul. Şi a doua zi, adică mama ajunsese spre dimineaţa la Braşov şi în aceeaşi zi a apărut acest domn Costică, din nou, a preluat banii, fără chitanţă, fără nimic, mamei îi era rău de frică, pentru că a spus că dacă ăsta dispare cu banii ...eu nu mai am nimic. Dar i-a spus acest Costică cum că în decembrie fratele se va afla la Berlin. Şi adevărul este că în 18 decembrie au apărut cu trenul la Berlin. În 1984”, a povestit Gisela Ventrup.
Banii din vânzarea sașilor, mister postdecembrist
După 1989, exodul saşilor a fost masiv. Puţinii rămaşi se află în zona Sibiului. Dar povestea listelor de nume de la CNSAS este departe de final. Unele case sunt locuite de foşti nomenclaturişti, iar demersurile judiciare, sprijinite discret de la Berlin, tulbură liniştea foștilor stăpâni ai României. Mai mult decât atât, banii din vânzarea saşilor nu au fost recuperați. Cercetătorii de la CNSAS spun că mult râvnita valută, preţul saşilor, se afla în 1989 în conturile ICE Dunărea.
„Din raportul privind activitatea ICE Dunărea rezultă o sumă care a circulat prin aceste conturi, ce anume se afla concret în conturile respective la nivelul anilor 90 nu pot să vă spun acum pentru că deocamdată acest segment de arhivă trebuie coroborat cu arhiva comercială care se află la Arhivele Naţionale. Trebuie făcută o verificare a acestor bilanţuri, cu chitanţele şi cu tot ceea ce înseamnă arhivă comercială şi ceea ce se află acum la arhivele naţională”, a explicat Laura Stancu, cercetător CNSAS.
- Şi această sumă care a circulat se ridică la?
- Aproximativ 4 miliarde, spune raportul de care vă vorbesc.
- De dolari?
- De dolari, da.
Jurnalist: Elena Tănase
Montaj: Mihai Dragolea
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News