Lupta crainicului cu burtiera
Ecranul televizorului e mult prea mic pentru câte noutăţi apar oră de oră şi minut de minut din România şi din lume. Observaţia e valabilă, desigur, pentru posturile TV specializate în ştiri. A pune toate informaţiile la dispoziţia publicului e cu neputinţă. E ca şi cum ai înrăma o cascadă, e ca şi cum ai număra fire de iarbă sau stropi de ploaie. Sisif însuşi s-ar clătina de râs în faţa unui asemenea spectacol. Şi atunci? Atunci intervin două reglaje care operează, nu există motive de îndoială, în temeiul bunei credinţe. Primul este clasificarea informaţiilor în funcţie de importanţa lor şi renunţarea la ceea ce este prisoselnic. Al doilea este valorificarea cât mai bună a ecranului, aşa mic cum e, astfel încât publicul să poată citi pe burtieră ceea ce nu apucă să prezinte crainicul prin viu grai.
Operaţiunea e delicată şi riscantă, ştiut fiind mecanismul prin care intenţiile bune pot produce efecte proaste. Primul reglaj, cel al clasificării informaţiilor, mizează pe discernământul şi puterea de filtrare a unui om sau unor oameni care pot greşi – cu sau fără intenţie. Aparent, lucrurile n-ar trebui să fie complicate. În realitate însă, rar trece o zi fără ca privitorii să se plângă de felul în care le e livrată informaţia. Ba sunt prea multe detalii, ba sunt prea puţine. Limbajul în care este prezentată informaţia e fie prea familiar, fie prea pretenţios. Unii telespectatori reclamă tabloidizarea ştirilor, altora le displace ricoşeul lor ideologic. „Aţi devenit o televiziune de cancan” e reproşul cel mai des care li se face posturilor de ştiri. Ca plătitor de abonament, privitorul e client şi, prin asta, stăpân. Dreptul lui la critică e dincolo de discuţii şi de îndoieli. Totul e ca reproşul să nu devină insultă şi să se fondeze pe realităţi cu adevărat amendabile, nu pe năzăreli.
Al doilea reglaj, valorificarea optimă a ecranului, produce de multe ori confuzie, perplexitate şi umor involuntar. Buna intenţie există şi aici, dar simpla ei prezenţă nu garantează succesul. Dimpotrivă. Cei care se ocupă de programele de ştiri îşi propun ca publicul să beneficieze de cât mai multe informaţii pe unitatea de timp. În acest scop nobil şi ambiţios, ei îl supun pe privitor unor fluxuri paralele de ştiri: cele prezentate de crainic şi cele care rulează pe burtieră. De cele mai multe ori nu există strop de legătură între ce spune crainicul şi ce vede publicul în partea de jos a ecranului. Crainicul vorbeşte despre noile reglementări fiscale, pe burtieră rulează ceva despre deraierea unui tren în India. Crainicul informează despre vizita ratată a premierului japonez, pe burtieră curge o ştire despre un incendiu din Săvineşti. Această concomitenţă dintre ce se aude şi ce se citeşte e, pentru unii, prea solicitantă. Şi atunci fie fac abstracţie de ceea ce scrie pe burtieră, fie încearcă să ţină minte şi ce se spune, şi ce stă scris, sfârşind prin a nu reţine nimic.
Superlativul acestei aglomerări bezmetice a ecranului îşi face apariţia când sub prima burtieră se mai iveşte una. Pe aceasta din urmă circulă, bineînţeles, o a treia ştire, fără legătură cu celelalte două. Programul de ştiri îşi torpilează singur menirea şi eşuează în ghiveci sau ciulama de cuvinte. Dacă bietul privitor are cumva probleme de auz sau de vedere, situaţia e şi mai complicată. Cum să recepţionezi corect şi informaţia despre Marşul speranţei (crainic), şi cursul de schimb valutar (burtiera 1), şi agresiunile câinilor de luptă împotriva trecătorilor aflaţi din întâmplare în zonă (burtiera 2)? Şi care este probabilitatea ca, la sfârşitul programului de ştiri, telespectatorul să se ridice din fotoliu lămurit şi în posesia unor informaţii limpezi?
Nu se mai ştie care dintre posturile noastre TV a introdus acest obicei în meniul ştirilor. Şi nu se ştie dacă s-au făcut sau nu măsurători privind gradul său de eficienţă. În orice caz, e greu de crezut că o asemenea simultaneitate a informaţiilor poate avea succes într-o ţară cu atât de mulţi analfabeţi funcţional. O ştire dublată de o alta e o simplă formă de bruiaj, iar buna intenţie despre care scriam mai devreme produce în aceste cazuri efecte mult sub nivelul scontat. Li se adaugă doza de neprevăzut şi de haz care e de obicei rezultatul neatenţiei şi al fuşerelii. Programele de ştiri ar trebui să aibă un cap limpede, la fel ca ediţiile de ziar. Că acest cap fie lipseşte, fie există, dar nu e limpede, reiese şi din următoarele exemple de amatorism flagrant. Primul datează de pe vremea OTV-ului, în care „Adevăratele ştiri” (le mai ţineţi minte? „Strigoiul din Medgidia loveşte din nou”, „Acest condamnat la moarte a fost deja executat de trei ori”, „Urmează scena reconstituirii ruperii sutienului” etc.) au produs pesemne cea mai sinistru-hilară alăturare de veşti pe cele două burtiere plasate una peste alta după cum urmează: Burtiera 1. „Imagini de la înmormântarea îngerilor aerului de la Iaşi.” (Era vorba de un accident cu victime al unui elicopter SMURD.) Burtiera 2: „Urmează Gigi Becali.” (Care, neavând încă palat, era aşteptat în studio.) Al doilea exemplu are doar trei-patru zile şi ilustrează prezenţa României în concertul mondial. La ştirile după-amiezii, Digi 24 încearcă să mobileze ambele burtiere cu informaţii serioase. Prima se referă la nominalizarea făcută de PSD pentru funcţia de prim-ministru al României, a doua e despre o scriitoare asiatică stabilită în SUA. A doua informaţie fiind mai lungă, e nevoie de împărţirea ei în două secvenţe, cu următorul rezultat: Burtiera 1: „Viorica Dăncilă este noua propunere a PSD pentru funcţia de premier.” Burtiera 2: „Ea este de origine chineză şi a obţinut cetăţenia americană.”
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News