Live

Klaus Iohannis: Pe reprezentanta unui partid care aruncă cu acuzații xenofobe nu pot să o întâlnesc la o dezbatere

Data publicării:

Președintele Klaus Iohannis a menționat, într-un discurs susținut cu ocazia unei vizite electorale la Ploiești, care sunt motivele pentru care a refuzat dezbaterea cu contracandidata sa, Viorica Dăncilă. Președintele le-a răspuns și celor care îl critică pentru absența unei dezbateri între candidați.

„Unii au început să dezbată dezbaterea. În esență o dezbatere este un lucru onorabil între politicieni. Dar, nu vreau să repet toată discuția, vreau să spun că nu particip la o dezbatere cu contracandidata fiindcă doamna Dăncilă reprezintă un partid nedemocratic, nereformat, reprezintă guvernul care a întruchipat regimul toxic Dragnea-Dăncilă, regim care a guvernat cras împotriva românilor, nu doar că a guvernat împotriva românilor, a atacat românii în stradă anul trecut pe 10 august. Pe reprezentantanta unui astfel de partid care a guvernat împoriva românilor și care mai nou aruncă acuzații xenofobe nu pot să o întâlnesc la o dezbatere. Despre ce să vorbim?”, a declarat Klaus Iohannis.

Candidatul PNL la alegerile prezidențiale susține că România a fost compomisă în plan extern de acțiunile fostului premier Viorica Dăncilă.

„A, sigur, cineva poate să răspundă, este vorba despre România și despre români. Da, România în extern a fost compromisă de această contracandidată a mea. Vă amintiți ca s-a dus la New York și ne-a făcut mari probleme, s-a dus într-o țară vecină și prietenă și a încurcat capitala.

Să vorbim despre viitorul românilor? Eu să vorbesc cu contracandidata despre viitorul românilor? Eu care îmi doresc un viitor bun pentru români și să vorbesc cu contracandidata care a condus guvernul care le-a făcut rău românilor, care i-a gazat pe 10 august? O candidată care a tolerat mereu atacuri xenofobe de cea mai joasă speță? Cu această doamnă să discut despre Europa?”, a mai susținut Președintele.

Klaus Iohannis a vorbit și despre atacurile recente ale social democraților.

„A pus această contracandidată a mea pe unii din echipa de la PSD să spună lucruri foarte ciudate. Cum că eu mi-aș dori să adun pesediștii undeva pentru reeducare. Bun, acuma una la mână asta nu e treaba mea. Doi, ca să reeduci pe cineva, prima dată trebuie să fie educat. Ori de la persoane care mă atacă cu mizerii xenofobe nu pot pur și simplu să presupun că au beneficiat de prima etapă esențială de educație. Unii bine intenționați au vehiculat în spațiul public o chestiune: cum că lipsa dezbaterii ar reprezenta un deficit democratic. Acum, să vă spun sincer, în România există un deficit democratic, și are un nume: Partidul Social Democrat”, a fost concluzia lui Iohannis.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Protestatarul Marian Ceauşescu, amendat după ce l-a făcut „borfaş” pe Iohannis. Ce spune Poliția

Iohannis va fi chemat în Parlament ca să-și justifice deplasările externe (Surse)

Culisele dezbaterii prezidențiale de la Digi24. Simion fără stare pe scenă, Geoană numit „arogant” și reacții la alianța Lasconi-Orban

Mesajul lui Iohannis la 1.000 de zile de război la granița țării: „România va continua să sprijine Ucraina”

Partenerii noștri