Live

Klaus Iohannis a trimis la reexaminare legea prin care Parlamentul stabilește data alegerilor legislative

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
Președintele Klaus Iohannis. FOTO: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a trimis la reexaminare, vineri, legea prin care Parlamentul stabilește data alegerilor parlamentare. Legea a fost declarată constituțională de Curte, iar dacă actul normativ intră în vigoare până la data de 6 decembrie, stabilită de Guvern pentru desfășurarea scrutinului, Parlamentul poate amâna alegerile.

În cererea de reexaminare, președintele susține că dacă alegerile vor fi amânate, drepturile constituționale ale românilor din diaspora, care deja au votat prin corespondență, vor fi încălcate. 

Președintele susține că deja au fost demarate toate procedrile electorale și menționează că amânarea scrutinului poate fi făcută doar dacă este prelungit mandatul actualului Parlament, situație prevăzută în Constituție în caz de stare de asediu, stare de mobilizare, stare de război sau stare de urgență.

„Așadar, în prezent, există cetățeni români pentru care deja a debutat și se află în derulare exercițiul dreptului de a fi ales, în condițiile art. 37 din Constituție. Față de această împrejurare, apare evident faptul că orice intervenție (cu excepția vreunei situații ce ar justifica prelungirea de drept a mandatului Parlamentului - starea de mobilizare, starea de război, starea de asediu sau cea de urgență) ce ar avea ca efect amânarea datei alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților s-ar putea constitui într-un abuz și o vătămare a drepturilor electorale ale cetățenilor români, și în special a celor din diaspora, în privința cărora procedurile sunt deja declanșate și se află în etape avansate”, se arată în cererea de reexaminare.

Nu în ultimul rând, președintele spune că posibilitatea amânării alegerilor duce la o incertitudine cu privire la toate procedurile desfășurate până în prezent, „inclusiv la situația rambursării de către Autoritatea Electorală Permanentă a sumelor aferente cheltuielilor efectuate cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, în toate circumscripțiile electorale, precum și cele efectuate la nivel central de către partidele politice, alianțele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale în privința alegerilor pentru Camera Deputaților și Senat”.

Cât mai poate amâna președintele intrarea în vigoare a legii

Curtea Constituțională a publicat pe 14 octombrie motivarea decizie de constituționalitate a legii prin care Parlamentul poate stabili data alegerilor parlamentare. Potrivit motivării, alegerile pot fi amânate cu 3 luni, până în martie, dacă Parlamentul decide. De asemenea, CCR spune că odată intrată în vigoare legea (după promulgare), Hotărârea de Guvern prin care executivul stabilește data alegerilor pe 6 decembrie își încetează efectul.

Însă, ca legea să intre în vigoare trebuie ca președintele să o promulge. Constituțional, după solicitarea de reexaminare, președintele este obligat să promulge legea. 

Calendaristic, Parlamentul ar urma să respingă solicitarea de reexaminare a președintelui. Procedurile (comsii parlamentare și vot în cele două camere ale Parlamentului) vor dura cel puțin o săptămână, după care legea de respingere a reexaminării mai poate fi contestată, din nou, la Curte. După pronunțarea Curții, Klaus Iohannis are la dispoziție 10 zile pentru a promulga legea. 

Procesul poate fi unul de durată, care să se întindă până după data de 6 decembrie când are loc scrutinul electoral. 

Citește și Augustin Zegrean: Desfăşurarea alegerilor parlamentare pe data de 6 decembrie - la mâna preşedintelui Iohannis

Ce se întâmplă dacă legea intră în vigoare după alegeri

Președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, a declarat recent că alegerile trebuie să aibă loc la o dată stabilită de Parlament, și nu de Guvern. „Dacă legea e promulgată și intră în vigoare înainte de 6 decembrie, alegerile nu vor avea loc. Hotărârea Guvernului rămâne fără efectivitate”, a spus Dorneanu.

În cazul în care se întârzie, și legea va intra în vigoare după desfășurarea scrutinului derulat la data stabilită de Guvern, președintele CCR a declarat că „alegerile desfășurate în condiții nelegale, pot fi anulate”, sugerând că probabil alegerile vor fi contestate la Curte, iar decizia finală cu privire la rezultatului scrutinului electoral va aparține judecătorilor CCR.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Protestatarul Marian Ceauşescu, amendat după ce l-a făcut „borfaş” pe Iohannis. Ce spune Poliția

Legea prin care persoanele fizice autorizate pot deveni SRL, neconstituțională. Explicația oferită de CCR

Iohannis va fi chemat în Parlament ca să-și justifice deplasările externe (Surse)

Liderul pro-rus al regiunii separatiste georgiene Abhazia a demisionat. Reacția Moscovei, după ce protestatarii au ocupat Parlamentul

Partenerii noștri